Sunt multe moduri de a descrie luna: lună nouă, lună plină, crai nou, lună periculoasă, lună neagră etc. Cred ca aici arabii sunt experții lumii.
Nu știu dacă e potrivit să spun că Bruckner și Tolstoi sunt ca două pagini ale unei file dintr- un roman bun. Sau poate e mai potrivit să întreb: nu știți cumva cât Bruckner e în Tolstoi și cât Tolstoi e în Bruckner? Merge și invers, pentru ca în spirit toți creatorii sunt oarecum contemporani.
Când eram studentă, la începutul anilor 90, îmi amintesc, câteva cărți au făcut turul mai multor cititori: Pendulul lui Foucault al lui Eco, Fețele tăcerii de Buzura, Mit și epopee a lui Dumezil, Muntele vrăjit de Thomas Mann, Poveste fără sfârșit a lui Ende și Luni de fiere a lui Bruckner. De ce astea? De ce acești autori? Greu de înțeles. Ideea este că pe majoritatea le- am citit și eu odată cu ceilalți și am și discutat o vreme pe marginea lor. A... și Kundera, care mi-a plăcut din prima. Deconstruirea unor tipologii umane, deconstruirea unor relații care sunt idealuri de armonie și fericire, cum ar fi relația de iubire sau ideea de sănătate și normalitate. Cam asta încearcă Tolstoi în acest capitol. Să deconstruiască, folosind uneltele sensibilității sfârșitului de secol 19 ideea de lună de miere. Nu însă și pe cea de căsătorie sau familie întemeiată pe iubire și respect reciproc între soți. Scriitorii mai sus menționați fac și ei în anumite romane același lucru, dar nu cu măiestria lui Tolstoi de a lăsa idealul să existe în continuare, de a păstra intactă iubirea și de a permite scriitorului contemporan să aibă iluzia că o fotografie cu mirele și mireasa pusă pe peretele dormitorului creează instantaneu un templu al familiei.
În acest capitol se povestește cum Levin și Kitty, care au refuzat să meargă în luna de miere în străinătate, merg la moșia lui Levin și petrec acolo luna de miere. Cei care au vizionat serialul Bridgerton știu că există și pentru el valabilă întrebarea: cât Tolstoi este în Bridgerton? ...mă rog în Chris Van Dusen.
La moșie, Kitty, devenită stăpâna casei, îmbină zilnic utilul cu plăcutul, în timp ce Levin încearcă să îmbine inutilul cu plăcutul. Servitorii și guvernanta lui Levin rămân fără trese și șnururi, Kitty vrea să administreze ea și odăile, și cămările, dar nu este tratată cu ostilitate, dimpotrivă, cât Levin caută niște rațiuni sălbatice în toată această ceremonie, Kitty domesticește domeniul. Într-o zi Levin întârzie jumătate de oră, se rătăcise, iar Kitty îl ceartă, stă îmbufnată și face un întreg circ. Eu am auzit în tinerețe de la doamne mai cu experiență că pe bărbat trebuie să îl educi din prima, să îl ții în frâu și să nu îl lași să doarmă pe canapea decât când greșeala pe care a făcut- o presupune o a treia instanță de judecată. În rest, îl ții legat. Cam asta face instinctiv Kitty, arătându-i lui Levin cât de tare a greșit că a întârziat, făcând- o să intre la bănuieli. Cei doi ajung la concluzia că e greu să fii căsătorit, dar e dublu de bine și se hotărăsc să petreacă totuși o lună adevărată de miere în străinătate, pentru că prima a fost de fiere, vorba lui Bruckner. După întoarcerea acasă, totul merge ca pe roate, conform aceleiași ecuații, deși efortul de a menține armonia nu e pe jumătate, cât era când erau singuri, veselia care urmează de fiecare dată după câte un balamuc în doi este mereu dublă.
În ceea ce privește perspectiva narativă, scriitorul e omiprezent și omniscient, intră în sufletul lui Tolstoi când și cât are chef, îi întoarce ideile toate peste cap și îi vârzolește afectele și emoțiile, lăsându- i totuși neatinse pasiunile. În zilele noastre, un psihiatru terapeut ar zice că bietul Levin suferă de atacuri de panică și i- ar recomanda niște pastile care să- l facă inapt de procreere și de tandrețe. Bine, dacă ar fi Bruckner psihiatrul, l- ar și mutila oleacă, ba nu, pe Kitty ar mutila- o, ca să aibă și Levin ceva treabă.
