"Collateral este un film thriller din 2004, avându-i în rolurile principale pe Tom Cruise și Jamie Foxx. A fost regizat de Michael Mann, iar scenariul a fost scris de Stuart Beattie.
Filmările au avut loc în Los Angeles, California. Într-o recenzie a HBO, regizorul Michael Mann a declarat că filmarea a avut loc în noaptea 24–25 ianuarie, 2004, de la ora 18:30 până la 5:40.
Actorul Foxx a fost recunoscut pentru performanța sa, fiind nominalizat la premiu Academy Award pentru cel mai bun actor în rol secundar."(Wikipedia)
Povestesc filmul
Max este taximetrist. Are cam 40 de ani, e negru și e un bărbat obișnuit. Mama lui, negresă, normal ( deși eu am fost surprinsă!) e în spital. Tată nu mai are, nu e căsătorit, nu are copii.
Filmul începe când duce cu taxiul o tânără avocată a apărării, cam de vârsta lui și tot negresă. În timpul călătoriei, se plac unul pe altul, ea e stresată, are un caz greu, nu prea poate să-l apere pe client, nu prea are dovezi, probe, poate nici motive, e un caz ca și pierdut. El o încurajează oferindu-i un desen motivațional, o insulă în mijlocul apelor adânci ale oceanului. Impresionată de sacrificiul lui, I🏝️I, tipa îi lasă cartea de vizită.
După ce femeia coboară la birou, în taxi urcă un bărbat cu o servietă, care îl angajează pentru toată noaptea contra sumei de 600 de dolari. Trebuie să îl ducă la 5 destinații diferite, în timp record și în momente precise. Bărbatul care îl angajează e Tom Cruise. V-am zis că îmi place de el. În film e un fel de lup de stepă, gri din cap până-n picioare. Nu e tinerelul șarmant din filmele anterioare, nu apare nicio ispită pe parcursul filmului, este o singură scenă în care interacționează cu o femeie, bătrâna mamă a lui Max, la spital, căreia îi cumpără flori și de la care află că Max o aburește că e șeful unei mari afaceri cu limuzine, când el de fapt e un simplu taximetrist, fricos, obedient și cu o minte mai curând de birocrat, decât de afacerist prosper.
Încă de la prima destinație a clientului său, Max se dilește. În timp ce îl așteaptă, cade de la etaj un individ împușcat fix pe parbrizul lui. Nu îi trebuie mult ca să afle adevărul: a fost angajat să transporte de colo -colo un bărbat care nu are mesaje de iubire, ci care ucide indivizi cu mare rezonanță publică, politicieni, afaceriști, șefi în justiție, inclusiv pe clientul avocatei de la începutul filmului, care nu prea putea fi apărat fiindcă era ditamai mafiotul.
Nu vreau să vă răpesc complet interesul pentru film. Filmul se încadrează în categoria Bildungsroman, deși nu e carte, ci film, în sensul că surprinde evoluția, inițierea unui personaj în direcția adevărului, curajului și maturității depline care presupune discernământ. Max, omul obișnuit, chiar principial putem spune, cel puțin în textele pe care i le livrează clientului periculos, cu privire la ce e bine și rău, se trezește de câteva ori față -n- față cu răul absolut, cu moartea, cu infractori periculoși care trag gloanțe așa cum arunci boabe la pui, își dă seama că acest client grizonant nu s-ar da în lături nicio secundă să-i zboare creierii și lui și maică-sii. Filmul ia o turnură neobișnuită când realizează că a 5 a victimă este exact femeia de la începutul, Anne. Suspansul este destul, dar în această ultimă luptă, cei 3 se află pe cele 3 axe spațiale ca în desenele lui Escher. În plus, Max își folosește tupeul dobândit la o întâlnire cu mafioți și la una cu polițiști ca să spargă geamurile securizate ale Tribunalului din LA direct cu pistolul. Nu se mai încurcă cu cartelă, buton, recunoaștere vocală, facială, retiniana sau sangvină. Cu chestiile astea se va ocupa Tom Cruise în filmele viitoare.
În final, cei 3 ajung într- un metrou, în metroul din LA. Aici regizorul face o chestie, pune o întrebare subliminală spectatorului:- cine vreți să moară, cei doi negri care se plac și sunt cetățeni onești, sau Clientul (jucat de Tom Cruise), un criminal care ucide la comandă cu sânge rece?
Poate pentru voi a fost o decizie simplă, dar pentru mine nu.
Filmul se termină ca în orice Bildungsroman cu victoria binelul.
Orice regizor bun dă celui mai bun actor șansa să moară cu încetinitorul și perfect expozitiv, cu o replică pe buze și în poziție regală. Tom Cruise moare în metroul din LA, unde "nimeni nu-și dă seama de diferența dintre viață și moarte decât după 60 de ore".
Mi-ar fi plăcut un final mai optimist, dar cred că nu se putea îmbină eticul și esteticul în așa fel încât să supraviețuiască și cowboy-ul și șeriful și indianul. Aici Kierkegaard trebuia implicat...
În rest, filmul e tipic, un pic mai puțin dinamic decât Misiune Imposibilă, dar mult mai dur decât Vanilla Sky.
Părerea mea este că și Tom Cruise merita Oscar, e un film în care a trebuit să nu zâmbească, să nu flirteze, a stat îmbrăcat în aceleași haine tot filmul și a făcut eforturi să nu se evidențieze prea mult.
Filmul e din 2004, deci tehnologia nu e cine știe ce. Însă LA e luminat a giorno, există stickuri de memorie ca și azi, laptopuri, notebookuri și telefoane mobile. Plus wifi.
Încă se foloseau cd-uri.
