Povestesc un film
Regia: Frank Darabont
Scenariul: Stephen King, Frank Darabont
In rolurile principale: Morgan Freeman, Bob Gunton.
Muzica; Thomas Newmann
Daca la Hunt, prietena mea veche ar fi spus, când ar fi văzut afișul: -WoW!, la filmul Închisoarea îngerilor, prietenul meu vechi ar fi spus: -Woke!
Argumentez imediat:
În primul rând, vorba lui Fabian, muzica este a compozitorului care a compus și muzica din Îngeri in America. Mi-a plăcut atât de mult atunci, încât mi- am descărcat nu știu câte albume de pe Torrente și le-am ascultat obsesiv.
În al doilea rând, vorba unui sociolog la modă, filmul este Woke pentru că este sociologic. Tratează, în ordinea inversă a capitolelor din manualul de liceu, problema: infracționalității și a instituțiilor totale, delincvenței, corupției, statului și organizațiilor, religiei, educației, familiei, grupurilor de toate felurile, conștiinței colective, reeducării și resocializării etc. Ar trebui vizionat, nu are scene de nuditate hetero, dar are scene de viol homo, deci este cam dur pentru elevii de liceu. Pentru adulții care predau la liceu este și mai dur, deci nu îl voi vedea nici anul viitor în Sala de Muzică, împreună cu elevii din trei clase simultane și trei profesori care stau cu sufletul la gură, voi mai aștepta să crească oamenii și să se ridice calculatoarele și video proiectoarele de pe podele.
Marți, 15.07.2025
Povestesc
Acțiunea se petrece într- o închisoare de maximă securitate. Cel care povestește este un negru care l- a prins pe personajul principal, Andy Dufresne, de la început, încă din ziua când a ajuns acolo. Negrul, Red, ❤️🥰❤️, este și el deținut. Acolo toți sunt închiși pentru crime destul de grave.
Deci, avem deocamdată un alb, personajul principal, și un negru cel care îi studiază comportamentul și, vorba lui Heidegger, metoda, adică drumul spre adevăr.
Negrul este cărăușul deținuților. Contra procentului de maximum 20%, el procură deținuților orice, de la chestii normale, medicamente, țigări, până la chestii ilicite, droguri, cărți, afișe, obiecte contondente.
Filmul începe când albul este de meserie contabil într-o bancă, e căsătorit și coarda de nevastă- sa îl înșeală. Într-o noapte, pune mâna pe un pistol cu gândul să o termine cu viața, ori a ei, ori a lui. Dar înainte să ajungă acasă, se îmbată mangă. Stă ce stă în fața casei, în mașină, își imaginează un futai pasional și adoarme. Când se trezește, pornește mașina și aruncă pistolul într- un lac. Intră în casă, o găsește pe nevasta- sa și pe amantul ei, așezați regulamentar în pat, cu fața în sus și cu câte un glonte în cap.
Bineînțeles, este primul suspect, nu poate explica de ce pistolul din lac a dispărut și nici unde a fost în orele crimei. Argumentul cu a dormit în mașină nu ține. E condamnat la două sentințe pe viață.
În închisoarea unde ajunge, toți sunt nevinovați, deci nu poate repeta prea des că e nevinovat, i se râde în nas. Își dă seama că viața de închisoare nu presupune doar să nu te mai vezi cu prietenii, rudele și colegii, să nu mai ieși la o bere sau să te ocupi de meseria pentru care ai făcut studii și ai și experiență, ci să reziști viu și normal la cap. Între gardieni și deținuți este o luptă continuă, dar și între deținuți ura este maximă. Cei nou veniți, plevușca, sunt puși la probe dure, încă din prima zi. Un grăsan plânge după măsa, este bătut până când moare, mâncarea este viermănoasă, igienizarea corpului nu ține seama de sănătate, oamenii sunt de o sălbăticie greu de suportat. Violul este la ordinea zilei, bătaia și disprețul sunt tratamente pe care le aplică atât polițiștii cât și deținuții.
Intuim că filmul are în apele lui adânci o ediție princeps a Contelui de Monte Cristo, ceea ce îl face previzibil într- un fel și interesant în alt fel.
Deținutul acuzat de dubla crimă, albul, începe să își procure câteva obiecte, presupunem, pentru evadare. Știm asta deja, intuim, dar ne interesează, vorba lui Heidegger, metoda. Un ciocan dăltiță pentru cioplit piatra cu care face mici piese de șah din piatră, un afiș mare cu actrița la modă în acele vremuri alb- negre, Rita Hayworth. Aproape pe nesimțite, albul impune dihotomia bine- rău. Se împrietenește cu bătrânul bibliotecar, Brooks, calculează impozitele polițiștilor astfel încât să le mai rămână niște bani la sfârșitul anului, calculează impozitele întregii închisori, devine o păsărică aurie, care face ouă prețioase, nu mai poate fi pus în pericol. Cine îl bate, cine atentează la fundul lui, este lăsat să se târască fără mâini și picioare tot restul vieții.
Atât am reușit să văd.
Va urma...
Am pus mai jos o notă cu explicarea conceptului de Woke în cinema.
Notă. Thanks, gemini.com
Termenul "woke" în cinematografie se referă la o conștientizare și o atenție crescută față de problemele sociale și politice, în special cele legate de justiția rasială și socială, diversitate și incluziune. Inițial, "woke" provine din argoul afro- american și se referea la a fi conștient de discriminarea rasială sistemică.
Ce implică "woke" în cinematografie?
Reprezentare: Se pune accent pe includerea unui spectru mai larg de personaje din diverse medii etnice, genuri, orientări sexuale și dizabilități, care au fost subreprezentate sau stereotipizate în trecut. Scopul este de a oferi o reflectare mai autentică a societății.
Abordarea problemelor sociale: Filmele "woke" pot explora teme precum inegalitatea, discriminarea, justiția socială, drepturile omului și impactul acestora asupra indivizilor și comunităților.
Provocarea stereotipurilor: Se încearcă demontarea stereotipurilor existente și promovarea unor personaje complexe, cu mai multe fațete, care depășesc tiparele tradiționale.
Perspective noi: Se oferă platforme pentru voci și povești care au fost marginalizate, permițând o diversitate de perspective să fie aduse în prim-plan.
Controverse și critici:
Termenul "woke" a devenit adesea un termen peiorativ, în special în discursurile politice și culturale. Criticii "cinematografiei woke" susțin că:
Ideologia primează asupra poveștii: Unele filme sunt percepute ca fiind prea "predicatoriale" sau că pun agenda politică înaintea calității narative și a divertismentului.
Includere forțată/Tokenism: Se critică introducerea "artificială" de personaje diverse doar de dragul diversității, fără ca acestea să aibă o dezvoltare profundă sau un rol semnificativ în poveste (fenomen numit "tokenism").
Alienarea publicului: Unii susțin că această abordare poate aliena anumite segmente de public care simt că li se impune o anumită ideologie sau că filmele devin prea "politice".
Simplificarea problemelor complexe: Se poate reproșa că unele filme simplifică excesiv probleme sociale complexe, oferind o înțelegere superficială.
Exemple și context:
Filme precum "Barbie" (criticate de unii ca fiind "woke" din cauza mesajelor feministe) sau relansări de francize cu personaje principale feminine sau din minorități (cum ar fi reboot-ul "Ghostbusters" sau personaje diverse în "Star Wars") au stârnit dezbateri intense pe tema "woke".
În esență, "woke" în cinematografie reflectă o schimbare culturală și o cerere pentru o mai mare responsabilitate socială și o reprezentare autentică în media. Deși intențiile sunt adesea pozitive, implementarea și percepția acestor schimbări pot genera discuții și polarizare.
Miercuri, 17 iulie 2025
Închisoarea îngerilor
Continuare
În închisoare, Andy, albul, personajul principal ia cunoștință, încă de la sosire, cu cele două legi care te fac treptat un resocializat: citirea zilnică a Bibliei și ascultarea de director. Sufletul e al vostru, zice directorul cartezian, iar pielea voastră a mea!
Bătrânul Brooks, bibliotecarul, după 50 de ani de detenție, pentru comportamentul său exemplar, este exmatriculat, adică este eliberat condiționat. I se dă un apartament și o slujbă, să pună cumpărăturile clienților în pungi când ei sunt la casă și plătesc. Lichelele de clienți mai și comentează, ba că punga nu prea ține, ba că una e prea plină și alta mai mult goală. Să fi fost la Lidl sau la Kaufland în zilele noastre, cu cârdul de clienți în spate, nu mai ziceau nici pâs!
Bătrânul bibliotecar este un personaj fain. Nu știu cum să explic, voi folosi un termen învățat din revista Cinema de la Radu: Gag. Când Andy Dufresne merge la prima cină, în orez găsește un ditamai viermele. Bătrânul Brooks i- l cere. Ne așteptăm, după gesturile lui, să îl mănânce, mai ales că îl verifică cât e de "copt" și când vede că e grăsuț și mărișor, mă refer la vierme, se bucură. Dar bătrânul avea în buzunarul interior un puiuț de cioară căzut din cuib, care deschide flămând gura și bătrânul i- l dă să- l înfulece. Această scenă este, după părerea mea, un gag. Acest pui îi ține de urât bătrânului ani de zile, până la trista eliberare.
În lumea de afară, bătrânul e nefericit, știa de dinainte că va fi nefericit, le scrie scrisori dese colegilor lui de nelibertate și le povestește una alta. În cele din urmă se sinucide. Negrul spune, când află vestea: Aici ar fi trebuit să moară (alături de noi, care l-am cunoscut, prețuit și iubit, nu printre oamenii liberi care l- au disprețuit și obosit).
Nu numai bătrânul scrie scrisori, ci și Andy, care primește aprobarea să sâcâie Guvernul pentru înființarea unui centru cultural, a unei biblioteci noi, spațioase, cu cărți suficiente pentru deținuți. Timp de 6 ani nu e băgat deloc în seamă, după acest interval, primește aprobarea și 200 de dolari pe an. Continuă să trimită un număr dublu de scriori și bugetul pentru gestionarea bibliotecii ajunge la 500 de dolari. Se înființează biblioteca, se fac donații, se cumpără la preț redus, la kilogram și la ofertă- cărți de toate categoriile, de la literatură la artă și meșteșuguri, iar deținuții ajung să silabisească și ei titlurile cărții lui Alexandre Dumas, Contele de Monte Cristo, Aventurile lui Tom Sawyer, etc. Dufresne e fericit.
Directorul folosește deținuții, mână gratuită de lucru la tot felul de lucrări, de la cele comunitare, personale până la proiecte naționale, cum ar fi construirea unei autostrăzi. Banii din șpăgi și atenții sunt învârtiți de Andy, spălați și puși în circulație legal. Buzunarele de la sacoul scrobit al directorului ajung din ce în ce mai rotunde și mai greu de netezit cu fierul de călcat. Cu alte cuvinte, nu numai pielea lui Andy este la cheremul bățului directorului, ci și pielea directorului e cam pe bățul lui Andy.
Într-o zi, Andy Dufresne intră în biroul directorului, se încuie pe dinăuntru și pune la difuzorul din curte, unde deținuții în mod normal auzeau ordinele și răcnetele disciplinare, deci pune aici Nunta lui Figaro de Mozart. Vocea divină a sopranei taie în două lumea ca o aripă de înger și lumina suavă a bucuriei țâșnește câteva minute în inimile tuturor. Bineînțeles că după această acțiune temerară stă 2 săptămâni la carceră, unde o zi e cât un an. Dar nu- i pasă, muzica angelică îi ține de urât.
Mai e ceva interesant, tot un gag. Are loc un meci de fotbal 🏈 între echipele a două închisori, dar pentru că Andy e cel mai bun contabil, stau la coadă la calculat impozitele și jucătorii și adversarii lor, într- o armonie greu de realizat disciplinar.
Apare un personaj nou. Un infractor tânăr, căsătorit, care are și o fetiță. Andy reușește să pregătească pentru bac mai mulți deținuți, să îi facă să termine cu brio liceul. Acest tânăr, închis repetat pentru tâlhărie, îl roagă să -l pregătească și pe el. Se dovedește că este foarte inteligent. Până aici am văzut.
La împlinirea a 10 ani de detenție pentru Andy și 30 pentru colegul lui negru, cei doi își fac cadouri: Andy îi ia negrului o muzicuță, pentru ca muzica să mai fie, iar negrul îi ia un afiș cu Marilyn Monroe, pentru ca frumusețea divelor să mai fie.
Va urma...
Joi, 17.07.2025
Închisoarea îngerilor, finalul filmului.
Red, așa îl cheamă pe negru, meditează într- o zi asupra celor 30 de ani petrecuți în închisoare: Am pierdut ceea ce era esențial în toți acești ani!
Dufresne îi spune, tot la un moment dat:- Uneori ești nevoit sa alegi între viață și moarte. Asta este ceva esențial. Eu, zice el, îmi doresc să fiu viu. Asta înseamnă să trăiesc într- un mic orășel pe malul Pacificului, să- mi meșteresc o barcă de pescuit și o colibă pe malul apei și să prind, împreună cu prietenul meu cel mai drag, răsăritul și apusul soarelui. Bine, nu chiar cu cuvintele astea îi spune lui Red ce își dorește pentru partea a doua a vieții sale, care este condamnată la două sentințe pe viață la Sing- Sing.
Continui povestirea filmului
În închisoare ajunge un tânăr, Tommy, derbedeul care fura televizoare, mașini și alte obiecte care la vremea aceea erau rare și aveau ceva preț. Tommy e analfabet, vrea să ia bacul, ascultând de sfatul lui Dufresne, care îi atrage atenția că nu se prea pricepe să fie hoț , din moment ce de atâtea ori a fost prins în flagrant și a făcut turul tuturor pușcăriilor de pe coastă.
Tommy, ajutat de Andy învață să scrie și să citească, se pune cu burta pe carte, bagă ecuații și alte probleme și dă bacul. E cam dezamăgit de el însuși, ar fi vrut să nu facă deloc greșeli, dar uite că nu e perfect. Într- o zi, la o șuetă între pușcăriași îi spune lui Red, apoi lui Dufresne și în final, directorului, un adevăr șocant: într- una din pușcării stătuse în celulă cu....adevăratul ucigaș al nevestei lui Andy și al amantului ei, care îi omorâse prostește, din invidie, fără conștiența acțiunii și fără regrete. Se distrase la gândul că fraierul de bărbat al femeii fusese închis în locul lui. Andy începe să spere că i s- ar putea face dreptate în mod oficial, ar putea avea loc un proces, Tommy ar depune mărturie, Andy ar fi reabilitat cu scuzele de rigoare pentru cei 20 de ani de închisoare făcuți din eroare. Dar nu, directorul nici nu vrea să audă, nu- l poate pierde pe Andy, cine se mai ocupă de spălarea banilor lui, îi dă de înțeles că dacă mai tulbură apele, îi va distruge biblioteca, îl va măcelari fizic și psihic, punându-l zilnic pe farfuria violatorilor și îi va șterge orice nădejde în existența binelui pe lume. Deocamdată îl bagă repetat la carceră ca să îi scoată din cap prostia cu rejudecarea cazului lui. Tommy ia bacul, onorabil pentru un pușcăriaș fost analfabet, cu 7.
Însă în aceeași noapte, directorul îl cheamă în curtea interioară a închisorii, îi dă o țigară, noi știm că aceast gest prietenesc este sentința, îl întreabă dacă e adevărat că altul a ucis cuplul amanților, el zice că da, îl întreabă dacă ar depune mărturie, Tommy zice din toată inima: O, Doamne, Da! Și atunci directrului face un semn gardianului, care de la o fereastră din întuneric îl împușcă pe aiuritul temerar.
Andy află, în carceră fiind, că Tommy a murit pentru că a încercat să evadeze. Peste chipul lui asprit de suferință coboară lumina lunii negre și geniul bărbatului începe să lucreze în taină eliberarea și răzbunarea.
Îi dă de înțeles lui Red că îl prețuiește și că îl vrea lângă el, pentru tot restul vieții, acolo, pe malul oceanului. Îi indică un loc, undeva departe, lângă un stejar, unde va găsi un pachet special pentru el. Red e neliniștit, se teme că Andy a atins podeaua suferinței și nefericirii umane, așa că stă de veghe toată noaptea. La cină vorbește cu ceilalți deținuți despre nefericirea lui Andy și despre temerile lui, dar nu il toarnă, nu pune pe el camere de supraveghere și nici gardieni suplimentari la ușă celulei, ca să împiedice un eventual gest imprudent.
La rondul de dimineață, Andy nicăieri! Gașca de polițiști intră în celulă împreună cu directorul, încearcă toți o explicație logică, dar nu ține. Descoperă din întâmplare că sub afișul lui Racquel Welch era .... un gol. Un tunel lung, săpat cu răbdare, timp de 20 de ani, le indică tuturor că Andy e liber. Prin conducta de vidanjare, prin râuri, păduri, râpe, Dufresne zboară spre libertate cu 350.000 de dolari, comisionul lui de contabil eficient și inteligent.
Red, în al 40 lea an de detenție, la evaluarea anuală, i se pun aceleași stupide întrebări, dovadă că nici la ei testele nu se mai adaptează, omologhează, ești întrebat la 15 ani și la 55 de ani dacă ai fugit vreodată de acasă și dacă ești sufletul petrecerilor, ca la noi, deci Red își ia inima în dinți și le trântește un adevăr dureros psihologilor, psihiatrilor și altor specialiști în reeducare: nu mă mai interesează dacă sunt aici sau în altă parte. Ba chiar e mai bine că sunt aici, afară e mai trist. Este, spre surpriza lui, eliberat condiționat, i se dă același apartament în care a stat Brooks până s- a săturat să stea, i se dă același tip de serviciu, să așeze cumpărăturile clienților în sacoși. Seara se uită la grinda unde Brooks își scrisese numele, disperarea îl încolțește, braț la braț cu frica de oamenii liberi și, într-o zi, din întâmplare, își amintește dialogul lui cu Andy legat de alegere: să fii viu sau nu. Atunci își îndeasă pălăria pe cap, abandonează oferta statului, apartamentul și serviciul, trece granița aproape ilicit și caută stejarul. Găsește, exact cum i-a spus Dufresne, piatra neagră și sub ea o scrisorică cu invitația de a veni în orășelul de la Pacific. Lângă scrisorică, o sumă frumușică de bani, suficientă pentru călătorie și o oarecare demnitate de musafir.
Filmul se termină cu happy- end, pe malul marii, cei doi prieteni se îmbrățișează sub cerul limpede al amiezii și învăluiți în briză răcoroasă a mării unduioase.
În ceea ce privește răul, o termină prost, unii sunt împușcați, alții se împușcă singuri și alții sunt pur și simplu arestați pentru corupția de cel mai înalt nivel.
Filmul se termină cu câteva fraze frumoase despre speranță, una dintre virtuțile creștine. Este un film bun🗺️, fiecare 5 minute sunt o lecție de viață.
Ar fi fost fain ca Thomas Newnann să îi fi dat ocazia lui Red să cânte o melodie la muzicuța primită de la Andy.
Mi- a plăcut. Emoția artistică pe care o simți este puternică și caracterele oamenilor sunt foarte frumoase.
Sper că nu v- am plictisit. Dacă da, sorry.
Vizionare plăcută!
Eu am de gând să îl mai văd odată, la un moment dat, în primul rând pentru că mi- a plăcut la nebunie Contele de Minte Cristo și pentru că mă gândesc la frate- miu, Costi, care a fost și el un Tommy și, ca orice Tommy, te face să urli pe interior când auzi că nu mai e.
Filmul e ca un basm, dar nu adormit copiii, ci de trezit adolescenții.
