Visez că sunt în liceu. E sâmbătă și ne hotărâm să mergem la pescuit pe lac. Sunt mai multe lacuri în jurul orașului, dar nu le știu decât pe cele apropiate. Îi anunț pe ai mei că voi lipsi aproape toată ziua. Primesc cam greu aprobarea, sunt a 12 a, am bac. Noaptea de dinainte dorm puțin și agitată. Dimineața, taică- meu, pescar amator, apare cu o undiță miniaturală, telescopică, complet echipată, cu o cutiuță de râme, mămăligă, ștrot. Mă lasă mască. Sunt pe trei sferturi încântată, spre dezamăgirea lui. Îmi imaginam o pescuire complet sălbatică, cu noi adunând nuiele și improvizând undițe. Taică- meu râde. - Tu crezi că peștii cresc în copaci, zice el.
Plec la întâlnirea cu colegii, în fața liceului. Suntem mulți, nu toți, dar destui.
Mergem cam o oră până la lac, e sub coama unui delușor. Apa e mică la mal, dar nu ne aventurăm. Stăm pe țărm cu undițele în apă. Reușesc să prind doi guvizi. Ceilalți, fie unul, fie deloc. După o oră și ceva, rămânem pe mal numai doi, eu și el, cel mai frumos băiat din clasă. Cel mai golan, provocatorul profesorilor și al colegilor. Sunt puțin intimidată de el, dar mă place. Nu mă cicălește, nu mă jignește. Vorbim despre poezie. Mă simt bine cu el.
De sus, de pe creasta unde ceilalți fac un foc, se simte miros de pește fript. Urcăm și noi. Grătarele duduie de pești adevărați, pești mari, tăiați bucăți și perpeliți. Îi întreb uimită pe băieți:- Ați reușit să pescuiți așa ceva? În așa scurt timp? Mă uit cu milă la undița mea și la punguța cu cei doi guvizi agitându- se în apă.
-Nu, râd ei, am venit cu ei de acasă.
- Pentru orice eventualitate, adaugă o fată.
Mă întorc 180 de grade și pornesc la vale, spre lac. Deschid punga și las guvizii amețiți de cap înapoi în apă.
Mâncăm și ne lăfăiam în iarba prospătă. E mai, flori mici de câmp mă atrag să le culeg, dar mă abțin. Băieții încing un fotbal, ne uităm la ei, facem comentarii amuzante.
Plecăm. Pleacă toți. Rămân singură cu el.
Nu e îndrăzneț cu mine decât în vorbă. Eu cu el, nici atât. Mă aplec să îmi iau rucsacul de jos și când mă ridic, mă prinde de mână. Are părul blond și ochii mari și verzi. Se lipește de mine, mă ia în brațe și își pune capul pe umărul meu. Îl prind de mijloc, îl îmbrățișez. Îmi zice:-
Îmi place parfumul tău.
Eu:- Nu m- am dat cu nimic.
El:- Îmi place parfumul tău care nu e artificial.
Zâmbesc, nu știu ce să zic. Mă sărută. Are buzele cărnoase și tenul neașteptat de alb și fin. Miroase a caramele. Stau amețită cu mâna la gură. Îmi zice:- Hai să îi prindem din urmă!
Incepem să alergăm, ne întrecem. Îmi luxez un picior. Plâng de durere. Mă ia în cârcă și mă duce la baba Gobjila, infirmiera din război, care îmi pune oasele la loc.
Îmi zice luni la școală:- Dacă ți- ai rupt piciorul numai după un sărut, ce pățeai dacă aveam de gând să te fut?
Ridic din umeri. Dăm lucrare la chimie și am mințile vraiște. Profa trece de mai multe ori pe lângă bancă și încearcă să îmi dea câteva indicații. Iau cu chiu și vai un 6. Plec acasă împăturind scrisoarea lui în 1000 de pătrățele și le îndes adânc în suflet.
Nimeni nu trebuie să știe!
