M- am cuplat cu unul care are puteri paranormale.
Călătorim prin timp.
Are fantezii cu pălării zburătoare și mă târâie prin epoci în care ele zboară odată cu capetele. Cel mai mult îi place epoca lui Robespierre. Sunt terminat, dar îl iubesc. E complet nebun, e adorabil în încercarea lui de a mă educa să fiu indiferent la realitatea istorică. Pentru mine, trupurile decapitate sunt chiar vii, pălăriile însângerate sunt chiar însângerate.
Îmi zice:- Nu știu ce să îți mai fac! Ești sub orice critică! Apoi mă bagă sub pelerina lui magică, îmi atinge cu o baghetă creștetul, care e oricum în nori de când îl cunosc și mă duce mereu, dar mereu în păduri neumblate de om.
Se ascunde câteva minute de mine, suficiente ca foșnetul frunzelor călcate de fiare, crengile care îmi ating fața când încerc să mă întorc, când încerc să mă culc la pământ, luna mereu ascunsă în nori, buhele cu ochi criminali să mă bage -n răcori. Sunt ditamai omul și îl aștept ca pe mama în copilărie. Vine cu o șapcă de polițist pe cap. Mereu aceeași șapcă, cu ochii acoperiți de ochelari inutili pe așa o beznă și îmi cere buletinul. Nu- l am, zic. L- am lăsat în mașină.
El, enervat:- Iar! Ți- am zis să- l porți la tine. Ia mai caută- te!
Încep să mă caut, inutil, prin buzunare.
El zice:- Dă- ți jos geaca, să îl caut eu!
Îmi dau jos geaca. Scotocește un pic, o aruncă apoi pe jos.
Caută- te în buzunarele de la pantaloni! Mă caut, n-am încotro. Tot degeaba. Îmi zice, cu lanterna îndreptată spre mine: - Treci jos, pe geacă, să te caut eu!
Mă așez pe geacă. Îmi face semn cu lanterna să stau cu fața în jos și cu mâinile la ceafă. Mă conformez, are șapcă.
Se apleacă și îmi dă să țin lanterna între dinți. Mă scotocește prin buzunarele blugilor.
-Nu cumva ai buzunare și la chiloți?
Eu, prins cu mâța- n sac, zic:- Am.
El:- Dă jos pantalonii!
Eu:- Nu vreau!
El:- Bine. Atunci treci și dă- mi- i mie!
Așa mai da!
Îl dezbrac pe nesimțit și îl pun să îmbrățișeze un frasin tânăr. Îl caut în buzunar la sacou și scot o pereche de cătușe, îi prind mâinile, îi dau blugii jos și îmi pun șapca lui pe cap.
- Ce faci? Mârâie nemulțumit.
-Ți- o trag autoritar!
Mă apropii de el, îmi place mirosul lui, îl mușc de ureche până la sânge și îl fut.
Stă cu obrazul lipit de frasinul tânăr și respiră încet. Eu fac un tămbălău de zile mari până când îmi șoptește:
-Vreau și eu!
Îi mângâi obrazul plin de dungi de la scoarța copacului, îi scot cătușele și îi pun șapca pe cap.
E polițistul meu, sunt prizonierul lui, poate să- mi facă ce vrea.
Plecăm spre dimineață. Sub pelerina lui magică, cu miros verde, las în urmă eșafodul plin de căpățâni și copacii dărâmați de furtuni.
