My Yellow Apple
Imaginea ar fi trebuit să o folosesc pentru prima întâlnire dintre Anna și Vronski, în gară. O pun acum, ca să nu uit de ea, poate într- o zi voi avea timp sa organizez postările astfel încât să curgă una după alta. Acum nu am timp.
Eugen Ionescu în Lecția l- ar întreba pe Tolstoi:
- Cum se zice în rusește: Să ne păzim soția ca pe hoții de cai?
Tolstoi i- ar răspunde: - Să ne păzim soția de hoții de cai!
Vronski și soțul cu cârnăciori
În tot capitolul este vorba despre prostioarele lui Vronski. Bine asta ne dă de înțeles Tolstoi, lăsându- ne pe noi să alegem dacă să fim de partea lui sau a soțului în pericol de a fi dezonorat.
La început, Vronski îi povestește lui Betsy pățania care avea să- l coste un duel ascunzându-și identitatea, apoi îi zice adevărul, subliniind că a fost direct implicat.
Intriga seamănă puțin cu O noapte furtunoasa de Caragiale.
Într-o seară, abțiguiți, mai mulți tineri soldați văd o femeie urcând într-o trăsură. Li se pare că femeia e disponibilă. Și afumați, și înfierbântați, urcă pe cai și încep să gonească după trăsură. Ajung într- un imobil cu crâșmă la parter. Se interesează dacă sus, la etaj, locuiește o anumită doamnă și află că nu e una, ci mai multe. Pe fondul lor deja etilizat și încălzit suficient se mai adaugă și cheful de leapșă pe dezbrăcate. Urcă veseli la etaj și... surpriză, nu erau mai multe doamne, ci un domn cu nevasta lui, urmărită de golani și cu onoarea în plin salt mortal. Soțul, cu favoriții ca niște cârnăciori, care au și virtuți helicoidale îi pârăște la comandantul regimentului. Comandantul îl ceartă pe Vronski că urmărește femei folosind caii regimentului. Vronski începe să negocieze cu soțul să uite întâmplarea, folosind tot felul de arme de seducție, de la milă la explicații argumentate logic, cum că sunt tineri, au băut, au confundat, au încurcat borcanele. Se pare că soțul cu cârnăciorii aerați nu este foarte înțelegător, dar are și el limite umane, când îi cade în mreje lui Vronski, când invers. Până la urmă, probabil s -a terminat cu bine, altfel romanul nu se mai se chema Anna Karenina, ci Alexei Alexandrovici.
Chiar nu știu de ce a mai scris Tolstoi capitolul asta. Nu am murit de râs la glume și nici nu mi s- a părut ceva inedit. Un subiect tip commedia dell arte. Poate nu avea chef să o bage încă pe Anna Karenina în dormitorul lui Vronski.
Oare poți scrie un roman de dragoste fără să fii îndrăgostit tu întâi de personajul principal?
