Vacanță la mare. 3

 

Am inceput să îmi revin. Ne pregătim de plecare. Pilotul ne așteaptă.
- Mă duc o fugă până la mare să îmi iau la revedere, le spun băieților care îndesau în valiza mea toate suvenirurile și în cele două sacoși mulțimea de țoale purtate, inclusiv prosoapele și costumele jilave de baie.
Mr Brasil îmi strigă de la balconul hotelului:- Crezi că e ultima călătorie ? Acum avem tehnologia care să ne ducă rapid de câte ori avem chef!
Dorel se strecoară în balcon . Când mă întorc, îi văd pe cei doi îmbrățișați, urmărindu- mă cu privirea.
E aproape amiază. Soarele e sus, puterea lui încă se simte în apa caldă și în norișorii care își iau tălpășița rapid spre larg. Sunt mulți turiști, pe jumătate îmbrăcați, melancolici și înveseliți de aceste rămășițe ale verii. Copiii culeg cochilii de scoici și melci, care sunt mărișoare. Pe măsură ce plaja se va goli și vremea se va răci, vor fi din ce in ce mai mari și mai prețioase. Îmi iau și eu câteva, să marchez vacanța de convalescență oferită de prietenii mei 
Plecăm. Tot mai mic, litoralul se îndepărtează, ochiul albastru al marii este înlocuit de câmpie, dealuri și vârfuri de munți, așezările omenești, răzlețe sau numeroase se transformă în piese de lego întinse de un copil concentrat pe pânza arămie a toamnei.
Ajungem repede. Sunt puțin amețită și mi-e foame. Mr Brasil mă trimite în cameră:- Du-te și dormi puțin. Te chemăm să mâncăm.
Mă trezește Dorel.
-Hai la cină!
Mr Brasil preparase plăcinte și pizza. Mâncăm și povestim. Dorel aduce laptopul și ne uităm la fotografii. În timp ce eu îmi lingeam rănile, băieții se plimbaseră prin tot felul de locuri. Mr Brasil îmi atrage atenția asupra modei de toamna- iarnă, iar Dorel asupra celor mai recente modele de tatuaje. Mâine încep serviciul, iar lui Dorel i se termină concediul. Spălăm vasele toți trei și ne retragem în camerele noastre. Îmi deschid un serial polițist și mă uit până când infractorul se cuplează cu polițista. E destul pentru o singură zi, îmi zic în gând, închid televizorul și imi iau în brațe iepurașul de pluș, întorc fundul întregii stări de încordare a  istoriei, ca orice Dasein care se bucură de lumea ca vis.

Vacanță la mare. 2

 

      Pe plajă sunt puțini turiști. E seară și răcoare, vălurele lovesc ritmic țărmul. 

Sunt singură, nisipul e călduț și fin. 

Simt carapacele mici sub tălpi, a fost furtună luna asta, dar acum 

mirosul scoicilor strivite de buldozere s-a estompat. Îmi place aerul sărat și 

oarecum colorat în verzui și roz.
Mr Brasil și Dorel sunt la un restaurant. S-au bălăcit în piscină, au făcut duș, 

au dormit și sunt dornici de sporovăială în doi. Eu nu, 

sunt obosită și încă nu mi-am intrat în pielea proprie de om familiarizat cu litoralul. Mă feresc de oameni și caut o bucată de țărm unde să mă plimb fără să-mi stingherească traiectoriile imaginare cuplurile de îndrăgostiți, cei care își antrenează câinii pe plajă sau familiile numeroase cu câte cel puțin un  copil plângăcios în brațe.
Sunt mulți albatroși și pescăruși, sunt foarte mari și zgomotoși. Se țin unul după altul, într- un dans straniu. Se rotesc și țâșnesc brusc în apă, probabil pescuiesc.
Găsesc o piatră aproape de țărm și mă așez. Îmi aprind o țigară. Vânticelul

 împrăștie fumul din ce în ce mai alb în timp ce noaptea se strecoară în firele de nisip și în mersul trecătorilor, lungindu-le umbrele. Luna e sus, bombată și aurie ca un fruct copt, lucioasă și îngâmfată.
-Și înfumurată! zice Mr Brasil, nu îngâmfată. Mai ai o țigară?
Îi întind tabachera.
-Unde-i Dorel? îl întreb eu.
Mr Brasil:- La bar. Bot în bot cu un arabițoi.
eu:- Ești bine?
Mr Brasil:- De ce întrebi? Vrei să îți fac portretul?
eu:- Scuze. Nici mie nu- mi place întrebarea. Ziceam și eu așa, ca să știu cum stau.
El:- Nu stai prea bine, dacă tot ai adus vorba. Nu trebuie să stai noaptea singură pe plajă. 

Stai cu noi.
eu:- Da.
Mr Brasil:- Acum că tot sunt aici, hai să ne simțim bine amândoi.
eu:- Cum? Altfel decât să stăm?
Mr Brasil:- Nu. Fix așa. Stăm.
Împărțim bolovanul și ne uităm la păsările care încă nu s- au liniștit.
În depărtare, o barcă pneumatică ancorată se leagănă încet. Are un stindard canadian și o luminiță pâlpâitoare lângă babord.
Mr Brasil începe să îmi cânte cu voce caldă o melodie. Îmi place. Tac și îl ascult. E momentul în care cerul coboară 

până când stelele lucesc puzderie în jurul lunii, 

iar eu sunt într-un univers mic și finit, 

ca un diamant  perfect șlefuit.