E după amiază. Ninsoarea s-a oprit. Stau cu Mr Brasil în bucătărie și studiem. Eu mă chinui să încropesc un eseu puțin mai puțin superficial, care să îmi activeze neuronii de student la aceeași facultate, el e adâncit în Theodorosul lui Cărtărescu. Citim de două ore jumate. Mă uit la ceas, mai am timp până trebuie să pregătesc cina. Dorel ne - a anunțat că va veni cu două amice, foste colege de la master, artiste debutante, ale căror lucrări le - am apreciat într - o recentă expoziție.
Când, deodată, bătăi puternice în ușă. Mă ridic. Mr Brasil zice:- Las' că deschid eu.
Iese din bucătărie și se întoarce cu Dorel, pe care îl tărie după el de ureche.
Dorel țipă și se zbate să scape. Îl face pe Mr Brasil în toate felurile. Personal, nu știam că are un limbaj așa de colorat.
Mr Brasil îl împinge pe fotoliul de lectură.
- Unde sunt artistele? îl întreabă Mr Brasil.
Dorel:- Ești cretin? Aproape mi - ai rupt urechea!
Mr Brasil:- Răspunde!
Dorel:- Nu mai vin. Au plecat la mare.
Mr Brasil :- Îți bați joc de mine? E iarnă.
Dorel:- Mai lărgește - ți orizontul. E iarnă la noi, dar prin alte țări e vară.
Mr Brasil:- Așa deodată?
Dorel:- Da. Așa deodată. Ai văzut ca ți-am adus înlocuitori.
Mr Brasil :- A, da! Să ne ocupăm de ei.
Caută în sertarul de jos al dulăpiorului cu cratițe pentru ocazii speciale și scoate două Agheuri cu apă. Le umple rezervoarele rapid, împroșcând prin toată bucătăria, abia am timp să închid calculatorul și să - mi strâng foile. Iese. Mă reped după el.
În pragul ușii, cinci parașute, trei băieți și două fete. Destul de tineri, cam de vârsta lui Dorel. Poștesc o țigară de iarbă și se hlizesc prostește. Băieții sunt îmbrăcați complet în alb, au pe ei geci din pene, satinte și bombastice, fetele poartă ochelari heliomatici.
Mr Brasil ridică simultan cele două mitraliere și îi stropește de sus până jos, trasează cu precizie pe fiecare un A, un X și un B. Țipete și urlete, mișcări sincrone, care seamănă cu un dans popular de tip Fetele de la Căpâlna, până fac toți stânga - împrejur și ies pe poartă în viteză, înghesuiți unul în altul și spunând tot felul de inepții. Mr Brasil coboară două trepte și, cu o precizie de invidiat, vâră un jet puternic și exact în gura celui mai locvace.
Parașutele, țipând subțire, deschid porțile de la cele două Audiuri parcate în fața casei și, cu ochelarii șiroind de apă, demarează în trombă. În urma lor, cei trei bombalăi privesc dezolați.
Reintrăm în casă. Dorel, în trening, potolește câteva jumări, care dau să țâșnească din tigaie.
Nu discutăm, nu comentăm evenimentul. După ce mâncăm, Mr Brasil își reia locul în fotoliu cu Theodorosul lui Cărtărescu. Deodată aud un răcnet și bubuituri în ușa lui Dorel, încuiată pe dinăuntru.
- Mizerabilule, porcule, mi- ai pătat cartea cu ulei!
Dorel: - Serios? Sorry. Dă să văd!
Se descuie ușa, care fusese încuiată de trei ori.
Dorel:- Într- adevăr, e pătată. Dar nu îți cumpăr alta imediat, și - a dublat prețul zilele astea. Aștept ieftiniri. Oricum, arată mai bine decât Manuscrisele lui Aristotel. Așa că pupă mă -n cur! Aproape mi - ai rupt urechea!
Mr Brasil, potolit:- Dă să te pupe tata și - ți trece.
Dorel:- Lasă - mă- n pace, cretinule!
Mr Brasil:- De ce ți- ai pus yală?
Dorel:- De șmecher!
Mr Brasil:- Să nu te mai vizitez noaptea?
Pauză lungă.
Dorel, țipând:- Nu, ca să mă vizitezi când găsești ușa descuiată!
Aud o toșcăială și un Vezi că mă gâdâli, știi am urechile sensibile, apoi câteva bruftuluieli urmate de chicoteli. Ușa se trântește brusc, iar yala se răsucește de trei ori. Mă ridic să îmi duc laptopul și foile în cameră. Ies din bucătărie. Pe hol nimeni!
