La vila unde stau Anna cu Serioja vine în vizită Alecsei Alexandrovici însoțit de un prieten. Medicul i- a recomandat să facă lungi plimbări pe jos și cu ocazia asta a trecut să îi vadă pe Anna și Serioja și să lase niște bani.
Anna o așteaptă pe Betsy, vor merge undeva unde cu siguranță este și Vronski.
Capitolul este interesant pentru actori și regizori. Pentru ideea de teatru în teatru. Anna joacă rolul de soție, Alecsei pe cel de soț sau mai bine zis, de tată, Serioja încearcă să înțeleagă de ce taică- su nu- l mai iubește și îi tot spune Tinere. Este interesant ca și scenă cinematografică, îmi amintesc de prim planurile din Tânăr și neliniștit, când personajele erau cu fața spre spectator și nu vorbeau ele, ci mintea le țișnea afară pe buze. Cam așa e aici. Anna zice, cu fața spre spectator și cu spatele spre toate celelalte personaje: - Ce rușine îmi e! Ce mincinoasă sunt! Alecsei Alexandrovici, la fel, spune:- Ce minciună e familia asta! Serioja, și el:- Cine e străinul acesta? E soțul mamei? Și acesta? E tatăl meu?
Și Anna, cu ochii strălucitori, afectuoasă și grijulie față de Alecsei când stă cu spatele la camera de filmat, când se întoarce cu fața spre noi spune:- Ce om nesuferit! Și ce urechi are! Tolstoi, care o înfundă pe Betsy în trăsura ei frumoasă ne spune și el câte ceva ironic prin vocea lui Alecsei despre prietenele nedespărțite, care își înșeală bărbații în văzul lumii. Într- un fel e enervant pentru baletul asta kierkegaardian dintre etic și estetic.
Aproape că îl auzi, când citești capitolul cum plânge, cu capul pe manuscris, după Levin și vacile lui!
