Îmi amintesc,
Era o sală înaltă,
ca o catedrală
Cu siluete
întunecate ca nişte călugăriţe ghemuite în rugăciune
O femeie avea mîini reci de
statuie
O alta
degete însorite
Prin vitraliile albastre
treceau pe rînd aştrii, Mercur, Luna
Un om căuta un pian, altul o
chitară
Chipuri tăcute de îngeri
chipuri sfioase de muze
....ca apa pe ţărmuri scria Miruna.....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu