vineri, 1 august 2008

Electricianul şi căpşuna, partea a treia şi ultima

Jocul de dartboard

Toată luna iulie lucrurile au lîncezit în împărăţie şi nimic nu părea să schimbe atitudinea prinţesei. Conştientizînd brusc aceasta, prinţii şi împăraţii refuzaţi hotărîră să înfiinţeze o organizaţie, să acţioneze cu scop şi obiective operaţionale precise, şi anume:
1. prinţesa să aleagă musai unul dintre ei, şi asta repede,
2. alesul trebuie să merite mîna prinţesei ( şi să dovedească printr-o faptă pe care altul nu o poată înfăptui). În acest caz, ei sunt gata să renunţe la orice pretenţie şi să se pună în slujba lui. Dacă însă prinţesa alege un nemerituos( şi fiecare se gîndea că este merituos), vor cere ca despăgubire împăratului cîte o oră pe zi în preajma prinţesei, după care vor declanşa o revoluţie pentru desfiinţarea privilegiilor ontologice şi estetice ale prinţesei faţă de restul muritoarelor, privilegii care le-au semănat în minţi fantasme şi în inimi nefericire.
Acestea fiind hotărîte, unul din ei şi-a pus duhul fermecat să întocmească un proces-verbal pe care au pus toţi degetul( cu pecetea de pe inel, bineînţeles) şi l-au trimis să-i comunice hotărîrea lor împăratului.
Asta îi lipsea împăratului! În fiecare seară, înainte de culcare îşi aranja boneta de somn în oglindă şi îşi spunea: sunt un împărat minunat, încă puternic şi simpatic, am o mare împărăţie cu o mulţime de lacuri unde aş putea pescui, cel mai bun prieten al meu este Verde şi totuşi nu mă pot bucura… Pe fondul acestei meditaţii, cînd primi scrisoarea prinţilor, îşi puse coroana peste bonetă şi plecă să se îmbete, fără să-i mai pese de nimic.
Dar ca să nu stea în cîmp atît amar de solicitanţi vestiţi organizaţi cu scop şi obiective, spiriduşii, gnomii, barbăcoţii şi alţi indivizi care se ocupau cu chestii subterane, au ridicat cît ai zice: “peşte” o pensiune cu numele “La prinţul preferat” pentru petrecerea timpului musafirilor pînă la sosirea răspunsului oficial al împăratului. Însuşi naşul lor veni şi făcu cinste. Acu, fie vorba între noi, naşul nu era un oarecare, ci un vrăjitor care se ţinea de fel de fel de trucuri ca să îşi păstreze şefia, şi toată ziua se preschimba, în funcţie de contextul situaţiei, ba în leu, ba în iepuraş, dar cel mai mult îi plăcea să şocheze transformîndu-se în ornitorinc sau cioară multicoloră (cu care îşi cam băteau capul biologii şi logicienii din ţările lumii a treia). Această abilitate îi aduse în timp un prejudiciu: nu mai ştia exact cine e. Pentru colegii şi subalternii săi, dorinţa de a-şi lămuri identitatea era semn clar de declin. Toţi ştiau că povestea cu prinţesa care te scapă de tristeţe este o ficţiune de diletant şi, ca să-l şicaneze, îi dăruiră un vis. Suspicios, vrăjitorul încercă în somnul din timpul primei şedinţe visul şi observă cum privirea albastră a prinţesei îl acceptă aşa cum e. Se trezi la sfîrşitul şedinţei fără nici un sentiment de vinovăţie şi cu înţelegerea faptului că, de fapt, chestiunea identităţii este un reziduu de tinereţe. Astfel deveni dependent de visul cu prinţesa şi, implicit de şedinţe, pînă cînd visul începu să îi joace feste. Prinţesa, care îl privea înainte numai în ochi, se concentra acum pe nişte căpşuni de hîrtie şi efectul părea să se diminueze şedinţă de şedinţă. Într-o zi începu şi el, ca orice prinţ de rînd, să aibă angoase. De furie, făcu o vrajă şi transformă căpşunile prinţesei, pe măsură ce aceasta le confecţiona, în fructe adevărate, dar care se stricau imediat cum apăreau. Prinţesa le privea mirată, fără să poată face nimic. "N-am încotro, s-a scuzat el, e singura modalitate de a o descuraja să îşi mai facă de lucru cu ele şi să aibă răgaz să mă vadă". Şi într-o noapte, obosit să tot transforme căpşuni, pentru că prinţesa nu renunţa, se hotărî să o ceară de soţie. Organiză supuşii din Underground, ridicară rapid Pensiunea şi, după inaugurare, decise să scape de toată gaşca de pierde vară care îşi permiteau să viseze acelaşi vis ca şi el.
Ca să-i identifice exact pe rivalii autentici, vrăjitorul făcu cinste prinţilor cu un elixir fermecat ( un fel de Tutti Frutti care conţinea 400 "de euri" (Radu), cîte unul pentru fiecare an al unei vieţi de prinţ).
Tinerii prinţi băură şi se veseliră, însă a doua zi de dimineaţă începură să se comporte ciudat. De fapt, singurul care-şi dădu seama că s-au schimbat era vrăjitorul. Ciudăţenia consta în faptul că, peste noapte, inima lor s-a oprit la o anumită vîrstă, aceea în care erau fericiţi, şi această vîrstă nu era aceeaşi cu vîrsta trupului. Astfel, războinici înalţi şi arătoşi se jucau întinşi pe burtă cu maşinuţe din ouă Kinder, prinţi blonzi şi serafici jucau tabinet cu alţii la fel de serafici şi povesteau cu lux de amănunte isprăvi din luptele pentru căutarea merelor sau pepenilor de aur din tinereţea lor demult trecută...Vrăjitorul se uita cu atenţie după eventualii rivali, adică după aceia care nu se transformaseră în copilaşi sau bătrîni, ci păstrau o armonie a sufletului şi trupului. Şi nu zări niciunul, ci doar o mulţime de oameni stingheri în trupuri prea mari sau prea mici. Îl ameţi şi pe el haosul pe care îl crease şi se hotărî să scape de toţi. Atunci prezentă cel mai nou joc al pensiunii, un joc de dartboard “al Cunoaşterii de Sine” spuse el. Miza jocului este nemurirea... Pe cerul întunecat proiectă visul cu prinţesa, iar în dreptul inimii ei aşeză cercul de dartboard. Fiecare cerc atrăgea săgeata, aşa încît nu prinţul trăgea la ţintă, ci inima lui căuta locul potrivit liniştii sale, nemişcării şi neschimbării care să-i permită nemurirea.
-Există o singură modalitate de a vi se readuce armonia dintre suflet si trup. Cine îşi ţinteşte vîrsta corectă a sufletului, îşi poate transforma şi trupul după aceasta şi va putea rămîne nemuritor la acea vîrstă, le explică vrăjitorul.
La joc se înfiinţă primul împăratul, care se trezise cu capul greu de mahmureală, dar cu sufletul unui puşti de 13 ani şi cu o dorinţă arzătoare de a juca ceva pe pedepse. El nimeri din prima vîrsta sufletului, aceeaşi cu a prietenului său Verde şi se spune că ei şi pînă astăzi petrec zile şi nopţi în veşnicie jucînd “Nu te supăra, frate”. După împărat, unul cîte unul, prinţii plecară pe liniile temporale ale jocului să fie fericiţi şi nemuritori.
Electricianul le făcu semn bunicilor prinţesei că se întoarce repede şi ieşi în curte să vadă ce-i cu trăsura cu cai. Zări dincolo de gard nişte oameni aruncînd cu săgeţi în cer şi pe prinţesă încercînd disperată să salveze căpşunile vrăjite de realitatea care le împingea spre moarte. În timp ce electricianul se îndrepta spre prinţesă, vrăjitorul îl zări în mulţime şi înţelese că felul în care privea jocul de dartboard era diferit de al celorlalţi. În timp ce toţi se concentrau pe cercul vîrstei nemuritoare, electricianul i se uita prinţesei în ochi. Cînd ajunse lîngă ea, vrăjitorul îi întinse săgeata de dartboard. Electricianul îl privi, dar nu luă săgeata de joc, ci căpşuna adusă din seră şi o dădu prinţesei. Aceasta se înveseli brusc, pe chip îi reveni zîmbetul, iar inima ei tresări atît de tare încît electricianul se pomeni luat pe sus de un cîmp magnetic sau electric sau şi una şi alta, purtat prin tunele, trenuri, lifturi pînă cînd ajunse într-o trăsură care mergea legănat pe o alee din pădure. Prinţesa cu ochi albaştri, aflată lîngă el, spuse:
-Mergem să bem un suc “La gradină”?
Acolo, la o masă erau prietenii din blogroll, iar Marcel, chelnerul tocmai se apropia, într-o mînă ţinînd sticle cu nectar de căpşuni, iar în cealaltă ţigara din care fuma elegant ca Simone de Beauvoir, şi asta în timpul serviciului său.
În acel moment vrăjitorul, de care am uitat un pic, se trezi după o noapte burduşită de vise alambicate, îşi îmbrăcă o bluză veselă, apoi plecă fluierînd încetişor spre pensiunea unde surprizele abia începeau şi asta fără nici o contribuţie a sa, lucru care, contrar aşteptărilor, îl bucură.

sfîrşit.

4 comentarii:

radu gonciar spunea...

va să zică, te-ai ţinut de cuvânt şi l-ai introdus pe Marcel în lumea poveştilor!... rămâne să-i urăm noului personaj bun venit şi la reîncărcare.

spera spunea...

da. din păcate, l-am făcut un pic realist. poate îl pui tu în drepturi depline într-o poveste viitoare.

Filonous spunea...

Cum ai survolat tu întreaga blogosferă! Şi mi-ai amintit de seralistul meu-minune, cu ornitorincul său ilogic... Sau, a-logic.

P.S: Nie ni-ai plăcut cu povestea asta. Deci, asta faci în loc de referate? :)

spera spunea...

Mulţumesc. Nu în loc de referate, ci în scurtele pauze, că le fructific şi pe alea....

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails