sâmbătă, 31 mai 2008

pictorul de porţelanuri


Vecinii îl vedeau rar. Trecea ca o umbră pe lîngă garduri, cu paşi mărunţei, ca de femeie, cu ochii acoperiţi de pălăria mare de paie, mereu grăbit. Din cînd în cînd se sprijinea de un copac şi ridica privirea spre coroană. Atunci căldura îi învăluia ameţitor chipul văduvit de vedere. Sub paşi, scîrţiitul frunzelor deja uscate urca în arabescuri pînă sub pleoape. Prin căptuşeala buzunarelor pipăia frunzele rupte. Verdele deschis şi greu îşi strecura asprimea în palme venind cu lumină, apoi gusta din unele din ele. Ajuns acasă, lua penelul şi, pe ceştile subţiri, albe, desena miraculoşi păuni, cu zeci de ochi în coadă, ochi verzi şi galbeni, arămii. Îi picta încet, cu unduiri line ale pensulei, ca într-un dans tainic, cu ochii închişi pentru totdeauna unei lumi fără delicateţe.

4 comentarii:

Anonim spunea...

solitudinea care cîntă în culori, dorinţa ce străbate tunelul oranj nu vrea să iasă la suprafaţă, limpezită?
EEL

Corinne spunea...

Frumos, cred ca este un personaj cu care ne putem (sau ar trebui sa putem) sa ne regasim cu totii intr-o masura mai mica sau mai mare. Asta doar daca mai stim sa tacem, sa cugetam si sa cream!

Filonous spunea...

...iar amanţii îşi sorbeau cafeaua din ceştile-cadou, visând grădini de palate cu păuni ţanţoşi ce le-nsoţeau plimbarea.

spera spunea...

@psihanaliştilor mei prismatici: mi-e dor de-o ceaşcă cu cafea Jacobs din ultima reclamă.
spera cochetînd cu renii...

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails