partitura simpla de pian

_______________________a___ ___ _S_______________ț_ _p__________n_______ e_____a_________ _r___________

luni, 3 septembrie 2007

hăuri

Că nu este ceva în regulă cu mine mi-o spune prăpastia care se cască zilnic între mine şi elevii mei, între mine şi colegii de la şcoală. Intr-o zi nu am să mai ştiu ce să spun în situaţii banale. Şi aşa există o stinghereală care mă cuprinde de cîte ori plec de la catedră şi cineva vrea să-mi vorbească. Nu stiu unde să fug sau unde să-l arunc pe celălalt. Cuvintele mele îmi sună nepotrivite, străin si demodat, au o oboseală care plictiseşte. Am văzut fraza...cînd scriu pe mess, construcţiile mele, şi ale celor de vîrsta mea sunt lungi, cele ale tinerilor succinte. Nu doar baieţii, adesea zgîrciţi în cuvinte, şi fetele scriu la fel. Fraza este mai puţin descriptivă şi mai mult acţională.
Începusem să spun că nu e ceva în regulă cu mine. Derutant a fost cînd am găsit oameni în vîrstă scriind astfel, şi eu în cuvinte, mai bătrînă decît ei...Îmbătrînesc, obiectiv vorbind şi mă străduiesc să învăţ limba care, altfel, îmi va deveni cu totul străină. De ce? Doar prin ea te poţi apropia uşor de mintea şi inima cuiva, poţi păstra distanţa potrivită şi poţi să o scurtezi sau lungeşti dacă vrei. Limba asta vine însă cu o tinereţe care derutează, crează dispoziţie pentru nestatornicie, pentru capriciu, pentru aventură. Şi pe mine, care trăiesc într-o lume expozitivă, densă, brutală chiar, efectul solid al cuvintelor mă înnebuneşte. M-am trezit îndrăgostită, urînd, dispreţuind, zdruncinîndu-mi încrederea în mine din fragilitatea unor cuvinte scrise pe fugă, net picat, emotioiconi, melodii descarcate în zece secunde...Am din nou confuzia din adolescenţă în care nu ştiam distanţa potrivită pînă la sufletul omului.

6 comentarii:

Gigi Şanţ spunea...

Nici mie nu-mi place cum îmi sună vorbele. Pe de o parte, aş vrea să mă exprim ca în scris, pentru a fi mai în acord cu aspiraţia mea spre austeritate în imagine, însă pe de altă parte, aş vrea să vorbesc mai relaxat, ca să pot comunica ceva celor dispuşi să mă asculte (care-or fi ăia?) Până la urmă, iese o varză. Nu comunic nimic. Cred că aş comunica mai multe dacă aş tăcea.

spera spunea...

Ei, nu fii aşa dur cu tine. Chestia cu distanţa potrivită mi se pare cel mai greu de realizat. Mijlocul...scris, verbal...nici nu mai contează. Oricum, mulţumesc pentru încurajarea tacită

Gigi Şanţ spunea...

Hmm... Care dintre astea două e distanţa potrivită?
distanţa 1
distanţa 2

spera spunea...

Am vrut să-ţi răspund pe regulile jocului tău, dar nu m-am priceput nicicum să ataşez imaginea pe care am făcut-o.

Anonim spunea...

Păi, foarte simplu: folosiţi serviciul imageshack în trei paşi:
1. Faceţi imaginea în programul de desen pe care îl folosiţi.
2. Daţi upload la imagine pe sit, ca aici.
3. Din noua pagină apărută, selectaţi textul de la "direct link to image" şi copiaţi respectivul link aici, aşa.

spera spunea...

Pînă la urmă tot ce am înţeles e că felul în care auzi "Da-ul" sau "Nu-ul" face diferenţa dintre disperarea şi sensul unei clipe.

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails