Blană neagră, blană gri

 

     Intră Dorel în casă însoțit de o parașută, toată numai blănuri negre. Eu și Mr Brasil terminam o treabă începută aseară: înșiram pe sfoară ardeii iuți pentru uscat. Era încă întuneric, stăteam cu perdelele trase și aplecați asupra ligheanului plin cu ardei.
Dorel:- Am venit cu o prietenă. Stă câteva zile la noi până își găsește ceva. Să nu ne deranjați!
Mr Brasil, fără să se uite la el:

- Trimite- o să doarmă în camera mea și tu treci la înșirat ardei. Și unde mi- ai stat toată noaptea?
Dorel:- Ce treabă ai tu? Sunt major.
Mr Brasil:- Eu sunt major, tu ești minor și treabă ta a trebuit să o facă ea. Treci la ardei!
Dorel, tipei:- Mergi în camera mea și vezi că sunt niște pijamale sub pernă. Poți să te schimbi și să dormi în ele.
Mr Brasil, mie:- Mergi și ajut- o! Pijamalele lui Dorel sunt la spălat.
Dorel:- Ceeee! Mi- ai scotocit prin cameră? De ce te bagi? Ești mama mea?
Mr Brasil:- Nu mama, sunt tatăl tău! mie:- Hai du- te!
Plec cu individa și îi aduc o pijama de- a mea. Se îmbracă și se bagă în pat. O întreb dacă vrea să îi aduc un ceai sau ceva să mănânce și îmi spune că nu. A mâncat cu Dorel.
Mă întorc în bucătărie și îi găsesc pe cei doi moșmonind la ardei.
Îl întreb pe Mr Brasil:- Te deranjează dacă nu vă servesc eu micul dejun? Am de făcut ceva.
Dorel face semn că nu.

Mr Brasil:- Da, ne deranjează.
Dorel:- Pe mine nu. Poți pleca.
Mr Brasil:- Nu pleci! Mai fă o cafea. Se anunță o dimineață solicitantă intelectual. 

Dorel râde, arătându-ne caninii ușor ascuțiți.
Le fac câte o cafea și mă îndrept spre ușă, să îmi iau geaca și ghetele.
Mr Brasil vine după mine:
- Nu pleca. Nu am autoritatea să te oblig, te rog doar. Și știi că nu te rog des.
Îmi scot ghetele. Îmi dau jos geaca.
El:- Mergi și te odihnește în sufragerie pe canapea, te chem eu.
Plec. Îmi pun un serial pe Netflix și mă prinde somnul.
Mă trezește tipa lui Dorel ca să mă întrebe unde e baia. O conduc.
Mă dezmorțesc și ies în curte. Un răsărit fulminant îmi inundă ochii. Fuioare ușoare de ceață se răsucesc în aer și se risipesc odată cu ridicarea soarelui. Îmi aprind o țigară și încerc să mă dezmeticesc.
În puțin timp, apare lângă mine tipa. Acum observ că are o căciulă mare, din blană fină, moale și ușor caraghioasă, ca un stup. Mă ia la întrebări, că Mr Brasil e cam bătrân ca să locuiască cu Dorel, că Dorel e prea tânăr ca să fie pus la muncă, după ce a stat treaz toată noaptea, că eu cu cine sunt, singură sau cu Mr Brasil, că e cam rece afară și pijamaua a fost puțin cam subțire. Îmi sting țigara. Nu îi răspund la nicio curiozitate. Intru. 10 șiruri de ardei împodobesc pereții bucătăriei. Cei doi bărbați stau cu ochii în telefon. Dorel îi arată din când în când câte ceva lui Mr Brasil, care râde în hohote. Nu l- am văzut de mult așa vesel.
Intră în casă și parașuta. Se lipește de Dorel și încearcă un sărut. Dorel o împinge ușor cu umărul. Se bosumflă și îmi spune mie:- Poți să îmi dai o cafea?
Mă ridic să îi aduc. Mr Brasil îi întinde ceașca lui:- Bea de la mine, nu mai avem cafea.
Ea:- Nu beau din căni străine.
Mr Brasil:- Dar din cana lui Dorel ai bea?
Ea, derutată puțin:- Nu știu, nu m- am gândit.
Dorel:- Nici eu nu m- am gândit să mai păstrez un strop de cafea.
Mă plictisește atmosfera. Ies din bucătărie, mă îmbrac și plec. Merg odată cu soarele, care este deja sus, lăsând în urmă câțiva nori furtunoși, peste care cocoșul răsăritului a presărat câteva pene cyclam.
Merg la un Nonstop și cumpăr cafea. Mă întorc acasă.
Mr Brasil:- Îți cam place să o lălăi dimineața pe răcoare.
eu:- Cam da.
Mr Brasil:- Să nu intri în camera lui Dorel. L- am lăsat singur cu parașuta.
eu:- De ce dai atâta importanță acestui eveniment? Nu e prima dată când vine cu o fată. Și tu îi ești prieten, nu îi ești tată. De ce ai mințit?
Mr Brasil:- M- am îndrăgostit de el.
eu:- Nu erai deja?
El:- Eram. Dar acum îl iubesc fizic. Sunt gelos. Îți dai seama ce înseamnă să o știu pe parașuta asta nu știu câte zile aici cu el?
eu:- Îmi dau seama. Înțeleg. Știu.
Trece ziua. Plecăm la serviciu toți patru. Seara mâncăm cu ochii mai mult la televizor decât în farfurii.
A doua zi dimineață, Mr Brasil vine la mine în cameră cu o pijama nouă.
Îi mulțumesc frumos. Gustul lui la pijamale e imbatabil. Îmi spune:- Să nu mai ieși la plimbare de cate ori vine și se sărută cu Dorel. Ai răcit puțin. Mergi și bea ceaiul pe care ți l-am făcut.
Intru în bucătărie. La masă, Dorel și individa lui stau nas în nas și vorbesc în una din limbile dispărute ale pământului.
Îi salut și mă surprind că în glas am adăugat la prietenia față de Dorel conceptul de respect. Mă enervez atât de tare încât îmi vine să îmi dau cu ceainicul în cap. În loc de asta, fac stânga- mprejur, ies pe terasă și beau ceaiul încet. Stau cu ochii în ceașcă și contemplu felia de lămâie așa cum marii poeți contemplau, acum 400 de ani, semiluna.
Înainte de a pleca la serviciu, găsesc pe oglinda din baie un mesaj de la Mr Brasil scris cu ultimul ruj al lui Dorel:-  Sunt plecat în vacanță, la ski. Nu mă sunați, nu mă căutați. Sunt în Alpi.  Încercați să nu vă mutați. Nu pot rămâne singur cu o femeie care poartă blană neagră. Prefer blana gri.

Pe policioară, rujul pe jumătate consumat, stă gata să cadă, ca un mesaj însângerat. Încep să mă mișc pe vârfuri, deschid încet ușa și ies tiptil. Nu vreau să fiu eu servitoarea care va curăța și oglinda, și gresia. Îi las pe el și pe ea. 

Kubeti cu garlic

 

    E dimineață devreme. A nins toată noaptea. Am scris și, din timp în timp am deschis fereastra.Aerul tare a năvălit în cameră, alungând aburii somnului și fumul de țigară.

Fără să bată la ușă, cum face de obicei, Mr Brasil intră și mă dezlipește de la fereastră:

- Mergi și fă focul! Și vezi că nu mai sunt nici lemne și nici chibrituri. Ia o lanternă și adu- le din magazie. E o sacoșă de rafie pe dulăpiorul din hol.

Mă revolt: - De ce eu? Nu e treaba lui Dorel?

Mr Brasil:- Măi, e la mine în cameră. Doarme.

eu:- Trezește- l, e treabă de bărbat.

El:- Nu, e gol, nu îl trezesc. Du- te tu!

Închid geamul și, cu țigara în gură, traversez sufrageria. Știu că îl enervează să fumez în sufragerie. Îmi iau un halat și apuc sacoșa pentru lemne. Merg în magazie și, surpriză, lemnele, așezate porționat, în pungi de nailon albe, gata tăiate și organizate pe două rânduri, în stânga și în dreapta, aproape de ușă. Nu îmi e greu să înșfac două pungi și să le bag în papornița de rafie. Îmi dau seama că am exagerat cu revolta și cu emoțiile negative îndreptate asupra lui Dorel, care făcuse din grămada de lemne o muncă de artizan. Stau cu spatele lipit de magazie și contemplu ninsoarea care cade abundent. Fumez încă o țigară și mănânc o mână de zăpadă de pe un copăcel. Mă întorc în casă și îmi scutur silențios târlicii plini. Am uitat să îmi iau ghetele. Fac focul în toată casa, încep cu dormitorul lui Dorel, perfect organizat, cotinui cu bucătăria, unde în curând va trebui să mă învârt printre ceștile de cafea și farfuriuțele cu sendvișuri, se va lumina în scurt timp, merg apoi în sufragerie și mă opresc la ușa lui Mr Brasil. Nu îndrăznesc să intru, deși știu că e rece în casă și că nu s- a dat degeaba omul jos din pat. Bat încet. Nimic. Mai bat o dată. Aud chicotelile lui Dorel și îmi dau seama că e treaz, apăs încet clanța. Intru. E aprinsă lanterna de la un telefon pe noptieră.

Mr Brasil:- Ce ți- a luat atât să ajungi aici? Dîrdâim de juma de noapte.

eu: - Am făcut focul în celelalte încăperi.

Mr Brasil: - Stă cineva acum pe acolo?

eu: - Nu.

Mr Brasil:- Cu oamenii începi, nu cu golirea pungilor!

Eu: - Sorry.

Mă ghemuiesc, așez câteva lemnișoare în jurul a doi bușteni și le dau foc. Vâlvătaia țâșnește brusc și cuprinde întreg mormanul de lemne. Lumina aruncă pe pereți umbre lungi și, sub conul auriu, îi văd pe cei doi cum stau exagerat de aproape. Mă apropii de ei. Dorel ține în gură un capăt de banană și Mr Brasil pe celălalt și ronțăie încet din ea. Mă uit la ei ca la desene animate, ca la reconstrucția liniei ferate Iași- Botoșani, fără gara din Verești. E suspans maxim în fața mea și haos complet în mintea mea. Dorel, cu buzele lipide de ale lui Mr Brasil, îmi face semne disperate spre un colț al camerei. Mă uit și nu văd nimic altceva decât un morman de haine.

Îmi întorc privirea spre ei.

Dorel: - Întoarce- te cu fața la perete, vreau să mă ridic din pat și să merg la baie.

Ma întorc repede. Dorel iese.

Mr Brasil îmi zice: - Ia treci aici!

Mă așez la marginea patului.

Îmi spune: - Mai ai chef de mine? Așa nins, așa bine hrănit și încălzit?

eu: -Îmm...

El:- Atunci pleacă.

Mă întristez brusc. Când mă trimite la mine- n camera, mă simt ultima jigodie, salivând fie după mâncare, fie după alinare.

Mă ridic și mă îndrept spre ușă. Vine după mine și îmi pune mâinile la ochi. - Ia, întoarce- te! Mă întorc. Mă sărută.

El: - Îți place gustul de banană 50% sau 100%?

eu: - 50%. Are alt gust decât de obicei.

Mr Brasil:- Dar e bun?

eu:- Da.

El: - Deci, așa ai făcut focul azi, cu cărbunele ăsta aprins ce- l ții în gură?

Râd.

El: - Hai să îl ajutăm pe Dorel, cred că se chinuie să facă simultan 3 sendvișuri, 3 ceaiuri și 3 cafele. E cam mult pentru un tânăr care nu prea a dormit azi noapte.

Mergem la bucătărie și îl găsim într- adevăr pe Dorel în plină acțiune. Culmea, se descurcase de minune.

Dorel: - Mi- ai luat hainele la spălat?

eu: - De ce, trebuia?

Dorel: - Ți- am arătat de unde să le iei, sunt lângă sobă!

Mă duc spre camera lui. Mă strigă: - Nu de la mine, de la Mr Brasil, lângă soba de la el din cameră!

Merg și adun țoalele. Îi spun: - Scoate- ți tot din buzunare.

Dorel:- Scoate- le tu, n-am secrete față de tine.

Scotocesc prin buzunare și scot pe masă o pungă goala de kubeti, un plic cu praf de usturoi, carnețelul pentru metafore și un pix policolor.

Îl întreb: - Ce faci cu praful de usturoi? Ai uitat să i-l predai lui Mr Brasil?

Dorel: - E garlic pentru kubeti

eu: - Și ce, nu există în economia de piață deja o asemenea combinație într- un singur pachețel?

Dorel: - Există, dar îl țin ca să îmi măresc doza.

eu: - Doza de ce?

Dorel: - Doza de garlic

eu: - Ești răcit? Ai o infecție în gât?

Dorel:- Nu, sunt ok, dar dacă se repede cineva la sărutat să îi tai pofta.

Eu: - Aha! Dar banane cu garlic nu există?

Râde. - Nu, nu există, dar există garlic cu banane, na! și îmi scoate limba...

va urma

Nu rezist la farmece

     Ninge. Ninge vârtos, cu fulgi mari și hotărâți să nu se topească în aer. Se așterne o pătură pufoasă- peste întreaga lume exterioară. Mr Brasil ne scoate la dezăpezit. Eu trebuie să rașchetez mașina. Rup nu știu câte raclete, pentru că le prefer pe cele mici și ușoare. Îi arăt paguba produsă și ridică din umeri: - Nu -s așa scumpe, mai cumpărăm. Dorel mătura pridvorul și scutură de zăpadă trandafirii. Intr amândoi în casă. Ca de obicei, Mr Brasil făcuse munca cea mai grea. Eu mai rămâ sporovăiesc cu o amică, aflată în trecere prin fața casei. 

Dorel: -Nu ai rezistat la farmece?

Eu:- Ba da.

Mr Brasil:- Las-o să se dea mare. O ține infatuarea o oră, pe urmă cedează și ea.

Eu:- De unde știi?

Mr Brasil:- Din experiență. Bătrânii povestitori au experiență în lupta femeilor cu zmeii. Ai citit vreo poveste în care o femeie se luptă cu zmeii și îi învinge?

Dorel:-Chiar! Nu există!

Mr Brasil:- Da, nu există. O dovedesc milenii de cultură orală.

Plec de lângă ei și fac un samovar plin cu ceai fierbinte. Stăm toți trei în jurul lui.

Mr Brasil:- Și fii atent, aici nu- i vorba de discriminare de gen. Să zicem că ai avea puteri, ca Batman sau Spiderman, ce, crezi că ai putea s- o  invingi pe zmeoaică?

Eu:- Nu știu, poate că în unele chestii da.

Mr Brasil:- Greșit! Nu în unele chestii o învingi, ci în unele zile. În restul zilelor cazi pradă farmecelor ei.

Dorel:- Ce farmece? Zmeoaicele sunt urâte, bătrâne și rele.

Mr Brasil:- Așa or fi pentru tine, că ești gay.  Dar pentru ea, sunt sexy, tinere și bune la suflet ca pâinea caldă. Ea degeaba a făcut Filosofie, când vine vorba de zmeoaice, nu face diferență între esență și aparență. De aia grecii antici alungau femeile din politică. De exemplu, Platon nu se încurcă cu mai niciuna.

Eu:- Nu alunga femeile, alunga artiștii.

Mr Brasil:- Tot aia! Și nu mă mai întrerupe!

Eu:- Sorry.

Dorel:- Și pe mine mă cam întrerupi, am observat, să știi. Trebuie să îți cumpăr o carte cu regulile de politețe ale dialogului.

Eu:- Sorry.

- Lasă, într- o zi vei deveni un cetățean educat. Vei înțelege că pe femei trebuie să le întrerupi, nu pe bărbați. Pe bărbați îi lași să- și termine ideea. Știi că ei sunt mai conciși și nu îți vor consuma toată ziua.

Eu:- Serios? Nu am știut.

Mr Brasil:- Vezi? Ești ditamai eroul și nu știi să dialoghezi civilizat.

Eu:- Bine. Dar de unde chestia cu eroul? Tocmai ai spus că nu pot învinge pe nimeni.

Mr Brasil:- Ai ajuns la bătălia finală? Ai ajuns la Zmeoaică, ești erou!

Eu:- Chiar dacă am pierdut?

Mr Brasil:- Chiar dacă. Nimeni nu câștigă o bătălie cu zmeoaica în zilele când zmeoaica este sexy. Doar nu ești Buddha! Și hai fă- ne ceva de haleală, suntem flămânzi.

Dorel:- Eu vreau Gordon bleu cu cartofi pai.

Eu:- Nu știu să fac Gordon bleu.

Dorel:- Studiezi, citești de pe net, te instruiești.

Mr Brasil:- Vrei să mănânci în seara asta sau peste un an? Las- o în pace! Fă niste cartofi copți cu salată. -

Dorel:-  Nu se poate prăjiți? Am aflat că sunt în trend anul acesta.

Mr Brasil:- Fie! Am zis ceva care necesită un efort mai mic. 

Dorel:- Eu sunt pentru efort susținut când e vorba de femei la bucătărie. Și ce e așa greu să faci un Gordon bleu? Îți trimit eu un tutorial de pe YouTube.

Mr Brasil:- Nu- i trimiți nimic! Nu- i plac pozele și filmele cu mâncăruri. Vrei să vomite înainte, în timpul și după instructajele tale?

Eu:- Da, nu- mi plac. Nu știu de ce!

Mr Brasil:- Din cauza culorilor. Îți plac numai imaginile complementare.

Eu:- Da, cred că da.

Dorel:- Dacă n- aș fi așa flămând și obosit aș face eu Gordonul ăla bleu.

Mr Brasil:- Nu mai ține lumea de vorbă! Treci la curățat cartofii cât fac eu salata. Pe ea o rugm să- i prăjească. E cea mai bună la prăjit dintre toți trei. Are răbdare și îi sărează suficient.

Eu:- Merci, Mr Brasil.

Dorel:- Nu știi ce buni cartofi fac eu! De ce mă treci pe locul doi?

Mr Brasil:- Nu pe doi, pe trei ești. După ea, cei mai buni cartofi îi fac eu.

Dorel:- De ce îți pui singur cununa de lauri? Lasă să aprecieze alții!

Mr Brasil:- Îți dai seama că am deja certificat dobândit oficial? În plus, eu am un atuu pentru locul doi: sunt conștient de farmecele mele. Tu, nu! 

 

O noapte albă

 

   Îmi cumpăr o mașină nouă.
Nu o primesc la majorat, nu o câștig la Loto, nu mi-o lasă moștenire unchiul Tom din America. Muncesc din greu pentru ea. La început o parchez în cartier, pe unde prind loc, într-un târziu reușesc să cumpăr un loc de parcare în fața scării. Din prima zi încep infracțiunile. Un derbedeu își ascute cheia sub portiera pasagerilor, diminețile constat că mirosul de urină de pe roata nu e de la pisicile sau câinii comunitari, ci uman.
Îi pun mașinii mele și un portbagaj pe capotă pentru viitoarele excursii cu amicul meu. De sus, de la un balcon, cineva îmi aruncă sistematic mucuri de țigară în el, cu direcție, cu intenție. Rabd, mă gândesc că e o lume rebelă, necivilizată suficient, lipsită de reguli și principii privind atacul la persoana. Dar într-o zi mă satur. De sus, de la balcon, o parașută îmi aruncă cocoloașele unor începuturi de tabel în spațiul călătoriilor mele de plăcere și relaxare. Las mașina parcată și merg la serviciu, când cu autobuzul, când cu Loganul amicului meu. La sfârșitul unei săptămânii, portbagajul exterior e plin cu o jumătate de top de hârtie cocoloșit și plin de inepții. Aștept seara. Urc. Sun. Deschide curva în halat și cu părul pus pe moațe. Încropesc un dialog superfluu despre faptul că mâine va ninge și hârtia nu rezistă la umezeală.
Plec. Îmi dau seama că e degeaba și trebuie să gândesc diferit.
Îmi cumpăr un cățel tradițional, care mișcă la curbe capul și la trecerile de pietoni scoate limba și latră de două ori. Mi- l pun întâi pe torpedou, pe urmă în spate, ca toată lumea. Pe scaunul amicului meu așez un bibelou de porțelan în formă de lebădă, cu aripile moi din pene reale. Când merg singur și sunt și necăjit, mă uit din când în când spre el. Când suntem amândoi, îl așez pe bancheta din spate. Îi spun:

- Te urmărește un lebădoi, vezi să nu intri în marsalier, să nu- l calci.
Râde. Râde mereu. E secretul acestei perioade care face astfaltul reparat și autostrada fără limită de viteză.
În dimineața zilei cu pricina găsesc geamul spart și  lebădoiul crăpat.
Stau de vorbă cu polițistul de serviciu din cartier. Îmi zice să îmi pun o cameră, cum au mulți șoferi. Îmi spune că sunt miniaturale și pot fi ascunse oriunde. Nu vreau. Dar nu pot nici să suport huligăneala. Mă hotărăsc să stau la pândă, ca Prâslea cel Voinic. Bag câteva cafele, îmi pun trei romane înNobilate în format audio pe telefon și mă postez pe întuneric la geam. Prima oră, nimic nou. Boul de la 2 îmi aruncă cu boltă cele două mucuri de țigară în portbagaj. Mă încălzesc, mă supăr, cu un ochi la geam și altul la pervaz, să nu dau cu capul de el când mă ridic, fumez și eu una după alta 3 țigări.
Trec două ore cu evenimente romantice, doi motani se bagă sub mașină și exersează uvertura din Carmina Burana. Deschid încet geamul și arunc o nucă lângă o roată. Se sperie, tac, ies și se fugăresc prin cartier, silențioși și cu viteza rectilinie și uniformă, cum e natural.
Se termină primul capitol din romanul Annei Ernaux, mă ridic să mă dezmorțesc și ronțăi cate ceva din preajmă, nu îndrăznesc să mă duc spre frigider.
Apare un cuplu. Sunt la patru ace, plăcuți ochiului la vedere, se țin de braț. Trec pe lângă mașină nepăsători, dar când ajung câțiva metri după ea, bărbatul se întoarce și scuipă oglinda retrovizoare. Stau perplex câteva secunde. De ce, mă întreb meditativ, nu îl cunosc, nu mă cunoaște. Deschid încet geamul și mă uit după ei. Înaintează ținându- se de mână, ca Orfeu și Euridice prin Infern.
Oftez și mă așez din nou pe scăunelul scund, în întuneric. Opresc romanul câteva minute bune, trebuie să mă gândesc, trebuie sa înțeleg, trebuie să accept.
Mă opresc din gândit, îmi mai fac o cafea, simt că se anunță o noapte lungă. Pornesc din nou fișierul audio și iau câteva guri. La  trei,  iese parașuta cu tabelele  și îmi aruncă detașată trei cocoloașe în portbagaj. Îmi crește tensiunea, caut pastilele, sunt dincolo, în dulapior. Rezist, măcar am aflat ora.
Un cățel din cartier trage câteva picături pe roțile mașinilor din fața mașinii mele și câteva pe roțile celor care sunt parcate după mine. Pe mine mă ocolește. Mă bucur, mă gândesc să îi pun câteva pliculețe cu boabe prin zona, simt că am putea fi prieteni. Face un rond de cartier, pe urmă se așează în fața mașinii și face caca. Știu că voi călca inevitabil pe el când voi pleca mâine. Nu- i nimic, zic, câinii sunt câini, instinctivi și normali. Voi merge prin locurile unde e fie mai multa iarbă, fie mai multă zăpadă.
Mai fumez o țigară cu ochii în două direcții diferite.
Începe romanul să mă plictisească, îl opresc.
Pe strada trec câțiva muncitori. Normali, civilizați, vorbesc tare, aburii frigului îmi dau idei folositoare. Va trebui să merg, înainte de serviciu, la o spălătorie auto, voi căuta șervețelele pentru ecrane să șterg oglinda retrovizoare...
Câteva secunde, furat de reverie, ațipesc. E ora șase. Am dormit mai bine de două ore. A răsărit soarele. Nu mai contează ce se  întâmplă, e posibil orice. Deschid geamul, trag perdeaua și mașina nicăieri.
Câteva secunde rămân blocat. Mă reped spre dormitor unde e amicul meu. Nu e. E în baie, aud dușul. Trag ca nebunul de clanța, e închis. Strig de mai multe ori. Într- un târziu deschide, are părul plin de șampon și curge apa din el pe covoraș.
-Vrei la veceu?
Eu:- Mi s- a furat mașina!
El: - De unde știi?
Eu:- Ești prost? M- am uitat.
El:- Mai uităte -te odată!
Îi trag o palmă. Intră în baie și încuie ușa după el. Îmi strigă :- O oră nu ies. Te piși pe coridor!
Mă întorc și sun la 112. În juma de oră vine mașina poliției. Cobor.
Mă întreabă unde era parcată. Le arăt locul. Mă aproprii. În locul mașinii mele, o mașină cu prelată gri. Mă uit năuc când la polițiști, când la arătarea gri.
Unul din polițiști ridică prelata. Dedesubt, mașina mea, îi recunosc vernilul dintr- un milion. Polițiștii se sfătuiesc puțin, nu mă ceartă, nu fac spre mine scene obscene cum că- s dus. Plătesc o amendă pentru deranjarea organelor înainte de ora oficială.
Mă întorc în casa. Îmi găsesc amicul îmbrăcat, pafumat și perfect treaz.
Eu:- Nu știu cum să încep.
El:- Începi prin a mă îmbuna.
Eu:- Tu ai fost?
El:- Da. Nu mai mergem cu ea o vreme, lăsăm să se consume ura. Mergem cu a mea.
Eu:- Mă ierți?
El:- Nu te- am auzit! Îmi joacă feste o ureche de azi dimineață.
Eu:- Mă ierți?
El:- Ai zis ceva?
Eu:- Iartă- mă! Promit să nu mai fac niciodată.
El:- Așa da.
Încep să plâng.
Îmi aduce cana de cafea.
-Hai! Mă vezi cum sunt?
Eu:- Da. Fresh!
El:- Ce e mai stai! Despachetează -mă și bucură- te! Ce crezi că am făcut o oră în baie?
Eu:- Duș?
El:- Boule! Am plâns!
Încep să plâng din nou. Plânge și el. Stăm amândoi ca tâmpiții, îmbrățișați și vărsând lacrimi de crocodil.
La un moment dat am început să mă ocup de despachetat. Scot întâi papionul.

my Hun

 

Pe pajiștea plină de iarbă zemoasă pășteam liniștită
Cerul moale și lânos ca blana mea cobora și urca după cum îmi era setea
Câte un băiat, câte o fecioară îmi călcau din joacă sprânceana 

în timp ce visam alte ploi în lanul înalt de orz
Departe de dealuri, căsuțele țăranilor forfoteau 

odată cu plimbarea pe evantaiul genelor al soarelui portocaliu.

Când
Cumva
O săgeată mi-a țintuit urechea
Câmpul s-a umplut de maci
Cerul s-a strâns într-un punct luminos

Pe calul transparent al amiezii 

Ai ajuns aproape și m-ai ridicat de jos

Din șaua murgului, lumea se rotunjea ca o  rochie de balet
În nările mele, aburii dimineții căutau cărbunii încinși ai tristeții
Când i-au găsit,  ai pârjolit cu ei răsăritul.

Seara, întins pe blana mea încă sângerie, 

Ți-ai odihnit Arcul și săgețile
Deasupra mea, stelele puzderie plictiseau lumea
Nicio o lege morală nu stătea cu gura căscată spre ele.
Călătoream, 

din ce în ce mai aspră, din ce în ce mai întunecată, din ce în ce mai folositoare.
Pe fiecare scaiete scriam cu un fir uscat de salivă:

Je t ' aime, my Hun!

Probleme și probleme

 eu:- Cum ieșim din solipsismul lui Descartes?

Dorel: - Dacă lumea este produsul imaginației minții mele și eu sunt varză, înseamnă că lumea e varză. E simplu, treci pe budincă.

Mr. Brasil: - Las- o în pace. Nu imaginația trebuie să facă saltul ideatic, ci Facultatea de judecare.

Dorel: - Asta nu era la Kant?  

Mr Brasil: - Ba da

Dorel: - Păi?

Mr Brasil: - Păi nimic. Treci pe Kant și gata! Așa ieși din solipsismul lui Descartes. 

eu: - Și dacă intru în solipsismul lui Kant?

Dorel: - Ceee? Are și Kant solipsim? 

eu: - Toți au. E ca răceala. Din când în când ești nevoit să mai și renunți la tine. Adică la victoria asupra celuilalt.

Dorel: - Aici sunt de acord. Fără câte o răceală, am fi toți zei. Deși pentru Descartes a fost fatală. Combinația femeie, Olanda și răceală e o combinație fatală.

Mr. Brasil: - Și de la Kant, mergi la Husserl. Husserl îi dă de capăt solipsismului lui Descartes.

Dorel: - Nu se poate mai pe direct? Adică să nu mai treci prin solipsimul lui Kant?

Mr Brasil: - Nu, nu se poate, ce tragi cu praștia? În filosofie e scrimă, nu doi cowboy trecând Munții Stâncoși sub ploaia de săgeți aruncate de apași. Asta e la Geografie sau la Chimie, nu la filosofie. Discursul filosofic este elegant și mai elaborat, nu e hipnoză și nici terapie de șoc. Auzi, Dorel? Mai este în cămară ceva de băut care să nu miroase a Kafka?

eu: - Adică a castel sau a ploșniță?

Mr Brasil: - A castel aș prefera, de la ploșniță ne- a venit să vomităm tututror ieri, ai uitat? 

eu: - Nu, mi se face greață și acum. 

Dorel: - Hai la o limonadă!

Mr Brasil: - Ok. Cât încălzești motorul, eu mă machez cu noul fard al ei.

eu: - Vezi dacă poti să- l deschizi, eu m- am chinuit o groază. Mi l- am luat de două luni și nu l- am putut folosi. 

Dorel: - Poate n- ai văzut scociul.

eu: - Avea scoci ? 

Dorel: - Normal. Cum vrei să nu curgă pudra din el?

eu: - Aha! Ce fraieră sunt!

Dorel: - Ha! Ha! La faza asta, da.

Mr Brasil: - Gata! Vă place?

eu: - Da!

Dorel: - Puteai lungi puțin coada. Se poartă rândunica.

eu: - A, da. Am observat și eu. Dacă ar ști Ștefan cel Mare, s- ar răsuci.

Mr Brasil: - Tu crezi că de la faze din astea se răsucește Ștefan cel Mare? Are alte probleme naționale și internaționale decât stolurile de rândunici din foișor.

Dorel: - Ce mi s- a făcut dor!

eu:-  Parcă nu prea îți plăcea.

Dorel: - Ba îmi plăcea, oamenii erau oameni și monștrii erau monștrii. Plus că îi cunoșteam pe aproape toți, le știam firea, știam la ce să mă aștept.

eu: - Nu ai început să le uiți numele? 

Dorel:-  Ba da. Mi- am dat seama că din 15, îmi amintesc bine 14. 

Mr Brasil: - Îți joacă feste memoria, nu-i asa?

eu: - Poate că îți joacă fuste memoria. Mi se mai întamplă și mie câteodată, mai ales când mă întâlnesc brusc cu cineva mai bine coafat.

dorel: - Adică mustața sau cocul îți joacă feste? 

Mr Brasil: - Hai la limonada aia! 

Noi: - Hai! 

Mr Brasil: - Și vedeți că nu prea avem benzină, stați mai înghesuiți ca să vă încălziți. 

eu:-  Stați voi mai înghesuiți, azi conduc eu.

Dorel: - Mie îmi convine.

Mr Brasil:-  Bine, fie! Vezi să nu o iei chiar prin toate hârtoapele, caută străzi mai line, nu ne grăbim. 

 

Goluri de aer

 

Intru în bucătărie, cu cele două  

platouri cu fursecuri complet goale.

Mă reped, ca de obicei, la Dorel:

- Nu puteai să- mi lași și mie măcar

o jumătate de nucă?

Măcar un cornuleț?

Dorel: - Dacă vrei să știi,

jumătate de platou l- a mancat

Mr. Brasil, iar jumătate l- am

împărțit cu el.

Mr. Brasil: - Nu mă face pe mine

pofticiosul familiei! Dintre noi

trei, sunt cel mai subțirel.

Dorel:- Subțirel la ce? La tocul

de la pantof? La dresuri?

La eșarfe? La portofel? 

eu:- Măi, să lăsăm comparațiile!

Mr Brasil: - Nu lăsăm nimic!

Nu te bagi, pentru că

pici de la primul test.

Ne băgăm numai noi doi și,

atenție, Dorel,

nu ne băgăm unul

în fața celuilalt

când suntem înconjurați!

Dorel: - Bine, dar care e faza?

E o competiție?

Mr Brasil: - Da, e o competiție

cu premii grase.

E vorba să lucrăm două zile

în bucătăria unui

avion particular.

O luăm și pe ea, le are

cu budinca.

eu: - Da, le am, adică le aveam,

dar nu am mai făcut de mult.

Mr Brasil: - Dai un refresh pe noi doi diseară

și îți reîmprospătezi memoria.

eu:- Bine.

Mr Brasil: - Deci, mergem

cu un avion.

Pasagerii sunt de ambele sexe

și sunt printre ei și fete.

Deci, nu vă dați și nu

mă dau la ele.

Asta e prima chestie,

de principiu.

A doua:  nu prea sunt mese, 

nici pe hol, nici în baie,

nici în bucătărie,

deci totul se face din zbor,

inclusiv omleta, papanașii,

checul pijama, fripturi,

mgomgoși cum gem etc.

Aveți grijă să nu vă loviți

când sunt goluri de aer

și cam atât. 

Suntem amândoi, adică eu și

Dorel de acord,

cu Mr Brasil nu prea poți

să te pui, adică

nu prea poți să te opui.

Trece prima zi de zbor.

Seara suntem rupți amândoi,

și eu și Dorel,

eu am avut și un mic accident,

eram cu un platou cu

ouă umplute când avionul

a intrat într-o turbulență,

m- am împiedicat de un

sac cu ceva în el, probabil

pungi cu pufuleți și pufarine,

m- am izbit de o banchetă,

am făcut o semirotire

cu platoul deasupra capului și

nici o jumătate de ou

nu a căzut din el. 

Am ieșit pe ușa batantă a bucătăriei 

spre restaurant, destinsă și îmbujorată 

ca după o partidă de știți voi ce 

și nu știți voi cu cine. 

Deci, după prima zi 

dormeam toți trei buștean.

A doua zi, am avut 

ceva probleme cu un roboțel, 

care a prins o viteză mai mare 

decât trebuia tocmai 

când fabricam, împreună cu Dorel, 

pe culoar, destul de aproape 

de pasageri, checul pijama, 

dar în rest, nimic neobișnuit. 

La plecare, în aeroport, 

Mr Brasil vine la mine și- mi zice: 

- Stai și tu puțin cu bagajele, 

al meu și al lui Dorel, 

mă duc să- mi iau o cafea. 

Îmi lasă 4 trolere pline 

de castroane, pliculețe 

cu prafuri minune și 

nu știu câte cutii cu praline, 

și dispare.

 Cu cele 5 trolere eram complet 

imobilizată, 

nici tu o revistă, un ziar, 

o înghețată, nici o șansă 

să mă mișc pe undeva. 

După o oră de nervozitate, 

apar amândoi însoțiți de 

o pițipoancă.

Dorel:- Îți place prietena 

lui Mr Brasil?

eu, fără să mă uit la ea: 

- Da.

Dorel: - Să știi că a fost 

și preferata mea, 

dintre toate doamnele din 

parcare. Plus că are și portbagajul 

cel mai mare. 

Mr Brasil: - Domnișoara o să

 ne ducă acasă cu taxiul. 

Hai, nu mai fii supărată, 

a trebuit să căutam mult 

până când am găsit pe cineva 

dispus să parcurgă o distanță 

așa mare.

eu: - Domnișoara are permis 

de conducere categoria B?

Tipa:- Nu numai, am și C.

eu: - Dar A are?

Ea: - Nu, mă tem de viteză, 

nu pot conduce motocicleta.

eu: - Atunci tu mergi cu cei 

doi moșnegi și eu mă duc să agăț 

un șofer mai tinerel, 

poate ajung înaintea voastră 

și vă aștept direct în fața televizorului 

cu bolul de popcorn

 și șosetele încălzite,

 pentru ultimul sezon 

din serialul lui Dorel. 

Dorel:- Mie îmi convine.

Mr Brasil:- Mie, nu. Vine aproape 

de mine: serios, acum, 

ce nu îți place la tipă? 

eu: - Ai văzut ce față de păpușă are?

 Vrei să o desenez numai pe ea?

Mr Brasil: - Nu am fost prea atent, 

m- a interesat mai mult 

dacă mai are ceva 

pe dedesubtul fustei lungi din lycra.

 Știi că trebuie 

să traversăm munții și 

e mai frig decât aici, în zona 

aeroportului .  

eu: - Și mai avea? 

Mr Brasil: - Nu prea.

eu: - Bine, lasă, te- am iertat. 

Mergem toți trei cu ea acasă.

Dorel:- Ai reușit să o convingi 

să nu mai fie așa ….înțeleaptă?

Mr Brasil: - Da.

eu: - Da

Dorel: - Așa vă vreau, 

doi porumbei pe aceeași creangă, 

nu unul într- un copac și 

altul în celălalt.

eu: - Da ce, sunt numai doi copaci ?

Dorel: - E vorba de universul 

de discurs aici: ce e în universul 

de discurs și ce e în afara lui.

Tipa: - Plecăm?

Noi:- Da.