Viceversa

 

-Ce înseamnă să confunzi 1 Martie cu 1 Mai? Ce cauți cu ghiocei la ușa mea? îi spun parașutei care- mi bagă sub nas vaza.
-Nu- ți place cum m- am îmbrăcat? Nu- ți place coafura mea?
Eu:- Nu- mi plac ghioceii în luna mai. Ce suntem în Finlanda?
El:- Am crezut că, indiferent de anotimp, florile de orice fel îți vor face plăcere, mai ales cele pure și gingașe.
Eu:- Uite că n- ai nimerit. Nu am chef de flori pure și gingașe care vestesc primăvara, instalată în anul ăsta până- n gât. Mai vezi vreun pom înflorit la ora asta? Nu mă refer la arbuștii ornamentali cum sunt bulgărașii. Mă refer la pomii fructiferi. Gata, a trecut vremea sevelor care țâșnesc din țărână prin intermediul firișoarelor albe și nevinovate. E vremea florilor serioase. Bine, nu chiar așa de serioase ca trandafirii sau crizantemele, dar oricum, nici chiar zambile și ghiocei. Mâine- poimâine mă trezesc că- mi aduci toporași sau brândușe.
El:- Hai, măi, chiar așa tare te- a deranjat? Am crezut că îți creez o dispoziție romantică, că ne vom ameți nițel și petrecem noaptea amândoi.
Eu:- Da, ne amețim nițel și petrecem noaptea amândoi, dar nu noaptea de dinainte de echinocțiu, ci noaptea de după. E mai scurtă și mai animată.
El:- Animată?
Eu:- Da, animată, am invitat niște gagici. Doar nu vrei să ți- o pui cu mine. Știi că nu mă fut cu prietenii.
El:- Serios? Ce principii mai ai și tu!
Eu:- Principii sănătoase. În schimb...
El:- În schimb, ce?
Eu:- În schimb mă fut cu dușmanii. Așa că întâi ne batem. Dacă înving, te las să pleci înainte să mă înfig în tine, dacă pierd, îmi faci inclusiv cafeaua mâine dimineață. Și fii atent, te alegi și cu o boală contagioasă.
El:- Aoleu! Ești bolnav?
Eu:- Da. Și vei fi și tu.
El:- Ce voi avea?
Eu:- Dependență pe viață.
El:- Bine. Dacă e de tine, îmi convine. Cum vrei să ne batem?
Eu:- Mai întâi în mersul piticului. Cine face cele mai multe ture de apartament, câștigă.
El:- Apoi?
Eu:-Apoi alergare pe plan înclinat. Cine cade primul, pierde.
El:- Atât?
Eu:- Nu, mai e o probă. Dansul din buric cu 25 de farfurii în teanc piramidal cu baza în sus.
El:- Aici s- ar putea să fiu mai bun, le am cu geometria în spațiu.
Eu:- Iar eu le am cu 25 de farfurii puse cu susu- n jos. Hai! Am chef să te văd cum mă bați!
Ne schimbam în țoale de muncă și începem. Îl bat fără greutate la primele două probe. Și la a treia sunt pe cale să câștig, când aud în depărtare un cântec trist din tinerețe. Îmi cad pe jos toate farfuriile și se fac țăndări.
Se repede să le strângă. Îl las, oricum am pierdut.
Se schimbă într- un costum strălucitor de carnaval cu libelule cusute de mână. Îmi zice de câteva ori că e costumul lui preferat de distracție. Mă duc în bucătărie, bag capul în frigider și dau pe gât juma' de sticla de whisky. Mă îmbăt imediat. Îmi aprind și două țigări simultan și mă apuc tacticos, cât încă am coordonare, să- i smulg paietele de pe mantie în timp ce- mi suge scula. Arunc cu libelule în stânga și dreapta dormitorului. Se ridică plângând, cu gulerul și umerii mantiei strălucind de picături prismatice, pentagonale, icosaedrice.
-Te vreau! se milogește.
Știu, sunt singurul cărăuș în fața deșertului lui. Și e întins, nu glumă!
-Hai să nu mai pierdem vremea, zic.
Îl pun să se țină bine de spătarul fotoliului meu de rege renegat și i- o trag încet, hipnotic, până tremură lunatic în brațele mele. Mi se scurge pe lângă trup, se lasă moale pe podea, îmi îmbrățișează picioarele și mă sărută pe fiecare deget.
Data viitoare îmi pun inele pe degetele piciorului meu drept, îi intuiesc firea perversă...
Mă desfac încet din strânsoare, mai bag o dușcă de vin rece, mă întind pe fotoliu și adorm. Pune timid o pătură pe mine. Îi mulțumesc în gând, am febră și sunt mort de beat.  Simt mirosul de ghiocei al lupului alb finlandez care mă linge pe față și păr cu limba lui roșie și fierbinte. Ochi în ochi cu mine, irișii lui albaștri- cenușii îmi povestesc cum a apărut pe lume primul ghețar.

Bannere educative

 Mă trezesc dis-de-dimineață, încă nu se luminase, cu bătăi în ușa dormitorului. Intră timid Dorel:- Scuze, lasă, nu te da jos din pat, vin numai să te întreb ceva.

eu:- Zi.

El:- Știi ca am un prieten, pe Ionel.

eu:- Da.

Dorel:- El are un alt prieten foarte bun, care e la liceu. Sunt prins în acest lanț al slăbiciunilor și nu mă pot lăsa de el.

eu:- Așa, și?

Dorel:- Are de făcut două bannere pentru Săptămâna Verde:- Nu drogurilor! și Nu violenței!

eu:- Și tu ce trebuie să faci? Și mai ales eu? Și de ce la ora 5?

Dorel:- Trebuie predate până la 8. Pe urmă, echipa de proiect a profilor pleacă la aeroport.

eu:- În sfârșit are logică ora.

Hai să vedem. Ce idee ai?

Dorel:- Mă gândeam să faci un desen cu mine cum stau întins în iarbă, intr-un câmp cu cânepă și maci și mă uit la norișorii în formă de dinozauri. Dacă vrei, merg în magazie și aduc lada cu colecția mea de dinozauri. Punem mesajul:- Și savanții au fantezii când studiază natura vie! Sau Nu vă lăsați copiii singuri în excursie, pot fi atrași de substanțe psihotrope.

eu:- Sau psihopompe.

Intră Mr Brasil cu 3 cafele pe tăviță.

Îmi zice:- Dacă vrei să îl ajuți, vezi că Dorel nu mai e adolescent. E adult. Adulții gândesc diferit de adolescenți. Adolescenții nu au clară diferența dintre savanți și afaceriști, dintre dinozauri și cartofii cu crispy.

Dorel:- Cum să nu aibă? Nu sunt oameni? Nu sunt raționali?

Mr Brasil:- Sunt, dar sunt geniali. Când au teme, adolescenții fac ceva formal, fără niciun mesaj personal. Nu se implică, nu se expun, nu explică.

eu:- De ce?

Mr Brasil:- N- au nevoie.

Dorel:- Și atunci ce facem?

Mr Brasil:- Nimic. Îi trimiți un mesaj că nu știi și gata.

Dorel:- Bine. Cu asta am rezolvat. Dar mai am unul. Cel cu antiviolența.

Mr Brasi:- Aici mă pricep. Mai ai cărțile alea cu benzi desenate? Cu Batman, Marvel, Superman?

eu:- Da.

Mr Brasi:- Copiezi o imagine cu o bătaie între erou și antierou și gata. Pui mesajul:- Stop violenței în școli!

Dodel:- Pot să aleg eu imaginea?

eu:- Sigur, te rog.

Mr Brasil mă ajută să îmi fac patul și să îmi găsesc niște haine de zi. Îi mulțumesc, mă strecor afară din cameră în timp ce ei răsfoiesc cărțile cu benzi desenate, ochesc canapeaua din sufragerie și mă strecor sub plapumoiul încă nestrâns. Adorm în mirosul de after shave al lui Mr Brasil.

Visez un grup de adolescenți care stau "La Marcel" și fumează pipa păcii, în timp ce chelnerițele îmbrăcate în verde poartă pe niște tăvi porții cu cartofi pai și capete de dinozauri aburinde, pline de maioneză și ketchup. Probabil elemente de recuzită din Rinocerii.

O chelneriță zice :- Cine a comandat meniul vegan?

Mr Brasil ridică mâna.

Chelnerița :- Aveți aici dinozaurul erbivor.

Ceilalți se reped să taie în bucățele capetele zmeilor.

Deodată vocea lui Dorel:- Dă ' și mie!

Mr Brasil:- Na!

Dorel:- Nu e rea!

Mr Brasil :- Nu e rea și e și puțină, așa că stai cu ochii în farfuria ta!

Mă trezesc cu amândoi băieții pipăindu-mă.

Sar!

-Ce faceți, băi?!

Dorel :- Nu cumva ai cheile de la mașină în buzunar? Nu dăm de ele deloc.

Da. Erau în buzunar.

eu: -Și nu mă puteați trezi înainte să vă puneți labele voastre scârboase pe mine?

Dorel:- Am vrut, dar visai și am citit că nu e indicat. Am așteptat să termini de scanat.

eu:- Ha! Ha! Asta e faină ! Stai să mă duc până la baie și te duc eu la Ionel.

Îmi arată bannerul pictat de Mr Brasil. Cum mă așteptam, o scenă de bătaie perfect educativă. În plus, antieroul era Greenman.

Dialog paranormal între două capete încoronate

 Unul dintre regi:- Dacă tu ești jăraticul, eu sunt cartoful ăla făcut scrum. 

Celălalt rege:- Da, se pare că niciunul dintre noi nu e comestibil în starea asta de agregare. 

Regele 1:- Măcar suntem inspiratori pentru pictori. 

Regele 2:- Și pentru autorii de basme, nu?

Regele2:- Normal. Ia vino mai aproape să mă mai tăvălesc un pic în cenușa ta!

Două zile pline

 - Câtă apă trebuie să aduc? întreabă Dorel.

Mr Brasil:- Câtă ? Ne facem și noi câte un ceai din flori medicinale.

Dorel:- Deci iau două sticle cu mine.

Mr Brasil:- Da. Vezi că e un pîrâiaș un pic mai sus, pe munte, cam 2,3 minute de mers.

Dorel pleacă. Mr Brasil iese să se îmbrace și apare cu ghete sport cu crampoane și cu ditamai rucsacul în mână. Îi zic:- Ce faci? Ai în plan o excursie?

El:- Va trebui să merg după Dorel. După cabană e o răscruce, sunt și indicatoare, dar ai văzut că nu a vrut să renunțe la ochelarii de soare pe care i-ai dăruit ieri. Am dormit o bucată de noapte cu el și nu știam ce mă împunge în coaste. Când colo, ochelarii de la tine, ajunseseră de pe nasul lui, sub pernă și de sub pernă sub coasta mea. Ia vezi, n-am vreo vânătaie?

Își ridica tricoul și văd într-adevăr o mică vânătaie. Îi pun o compresă rece și se așează pe scăunel, cu rucsacul între picioare și cu umerii aplecați ca și când l-ar avea în spate cu tot cu cort în el. Ne uitam amândoi la ceas. Mr Brasil zice:- Hai, fă-ți și tu bagajul, mergem.

Mă îmbrac și iau în rucsac și un sac de dormit subțire, fac în viteză trei senvișuri, iau nesuri cu mine și câteva fructe. Plecăm. Soarele se ridicase deja, iarba aburindă presărată cu floricele galbene și violete scoate în evidențâ mulțimea soiurilor de frunze, ce cresc amestecate, arbori noi, lăstari de fructe fel de fel. Ajungem repede la pîrâu, umplem amândoi câte o sticlă de apă, căutam din priviri vreun semn lăsat de trecerea pe acolo a lui Dorel, dar nimic. Mr Brasil zice:- Am luat apâ, putem merge înapoi, pe cealaltă cărare să îl căutam pe Dorel.

Sunt de acord.

A doua potecă nu este un drum îngust de munte ce urcă, ci se lărgește treptat, devenind întâi o cărare pietruită, iar la un moment dat, pe măsură ce apar pensiunile în cale, devine stradă cimentată, care se prelungește într-o ditamai autostrada. Mașinile trec cu viteză, dintr-o parte în alta. În fața noastră, un mic magazin mixt. Întrăm. La tejghea, un tânăr vânzător bot în bot cu singurul client, Dorel. Pe tejghea, două sticle de Borsec, 1,5 l și două pahare cu cafea aburindă.

Salutăm politicos:- Hristos a înviat!

Vânzătorul răspunde cu gura până la urechi :- Adevarat a înviat!

Dorel cu ochii lipiți nu pe clienți, ca orice om care cunoaște legile inconștiente ale percepției, ci ca un măgar care a uitat de unde până unde se întinde pășunea, adică, mai exact, cu ochii lipiți de ochii verzi ai vânzătorului zice și el serafic:- Adevărat a înviat!

Mr Brasil :- Ți-a luat ceva să îmbuteliezi sticlele alea două cu apă plată pentru ceai, nu? Sunt în curând două ore de când ai plecat.

Dorel:- Am greșit drumul. Noroc de Georgel că mi-a explicat. Mâine merg cu el să-mi arate izvorul.

Mr Brasil, vânzătorului:- Ne puteți face și nouă doua cafele, văd că nu aveți tonomat.

Vânzătorul dispare în spate.

Mr Brasil se repede la Dorel și îi dă un pumn în bot. Dorel nu zice nimic. Eu mă scotocesc prin rucsac după batistă. Un firișor de sânge îi curge spre gură. Mr Brasil îmi smulge batista din mână:- Eu sunt responsabilul cu muci, batiste, semințe de mac, in, cânepă și ghimbir, nu tu!

Îi șterge nasul lui Dorel și îl pune să stea cu capul în poala lui și mâna dreaptă în sus.

Bem cafelele. Dorel, abandonat pe trei scaune aliniate unul lângă altul întreabă:- Ai terminat de gândit scena aia cu Statuia Libertății sau mai tragem o dublă.

eu:- Lasă-l, e tânăr, tinerii sunt amabili unii cu alții.

Mr Brasil:- Nu mă enerva că trec de la Statuia Libertății la Libertatea conducând poporul! Și așa sunt 40 de grade la umbră.

Restul zilei l-am petrecut vizitand orașelul de la poalele muntelui.

A doua zi am pictat peisaje, ne-am bălăcit puțin în pîrâu și am stat la un foc de tabără care a început la prânz și s-a terminat când țânțarii au conștientizat că e, în sfârșit, și anotimpul lor. 

Feerie

 

Pregătiri de expediție

 Luna subțire ca un cârlig pescăresc agață dimineața cuminte și verde acoperită de nori călători.

Mr Brasil aduce bagajele în sufragerie. Ne trezim treptat în fața ceștilor cu cafea.

-Să fim lămuriți, eu conduc expediția, zice el. 

Dorel :- Se vede deja, avem un autocar după amiază, dar ai preferat, ca orice moșneag timpuriu, să ne trezești cu noaptea-n cap.

eu, ca să evit un scurt meci demonstrativ cu sulițe, sau mai exact, să evit întrarea spectatorilor direct în bucătărie, în căutare de furaje pentru cavalerie, spun:- Știi și tu că după- amiaza e mai aglomerat. În plus, se anunță ploi torențiale la munte.

Dorel:- Când nu sunt ploi torențiale la munte, zi!

Mr Brasil:- Hai să recapitulăm, sau mai bine, să conștientizăm situația în mod realist.

Dorel:- Adică fundamentalist, vrei să zici.

Mr Brasil se preface că nu l-a auzit pe Dorel când l-a făcut de la obraz baticos și zice:- În primul rând, avem nevoie de vitamine. Suntem toți trei vlăguiți. Am notat ce trebuie să recuperăm. Ei îi lipsesc eurile, mie beurile și lui Dorel aurile. De acord? Am sau nu dreptate?

Dorel:- Ai!

eu:- Of course!

În al doilea rând, stăm toți trei prost cu somnul. Ea doarme puțin și fulgurant, tu dormi în ore de maximă eficiență intelectuală, iar eu nu pot adormi decât dacă țin în brațe un lebădoi și nu un iepuroi cârcotaș. De acord?

Dorel:- Și ce propui? Să trec la memorat volumul doi?

Mr Brasil :- N- ar fi rău. Unele nu le știu pe de rost, îmi mai împrospătez și eu memoria.

eu:- Există și un în al treilea rând, sau pot să merg să mă machiez?

Mr Brasil :- Există. Există un al treilea rând oficial. Am aici un formular, semnați vă rog în tabel că în timpul expediției nu vă regulați între voi și nici nu mă abandonați pentru alți ciobani în căutare de oi.

eul:- Ok, eu semnez.

Mr Brasil:- Normal că tu semnezi, tu nu ești în căutare de fânețe pline de uscăciune, ci te învârți pe lângă ierburile zemoase. Ce treabă ai tu cu precupețele?! Ești gospodina lui Pește, sau ce?

Dorel :- E obligatoriu să semnăm?

Mr Brasil:- Da, fluturaș, e obligatoriu, altfel fiecare face de lângă mine pași. For ever!

Dorel:- Fie! Dă un pix să semnez.

Mr Brasil :- Și mai e ceva! Testele antidoping le fac eu dimineața și seara.

eu:- Ce teste?

Mr Brasil :- Testele de tip muchos e my mucha.

Dorel:- Și cum o să faci?

Mr Brasil :- Pe bază de batistă. Sufli în batistă. Ai, pe lângă muci și o doză dublă de semințe de mac, stai toată ziua în bucătărie și faci mâncare: borș, ciuperci cu mărar, cuiburi de cașcaval în foetaj, clătite cu nutela, etc. Ești curat, mergi la pescuit, urci un delușor cu oițe și păstori, stai la copt cartofi și făcut frigărui înconjurat de turiști cu telefonul pe zoom și inimioare curgând pe insta, unde tu ești personajul principal. Asta ca să fie clar, mergem să ne însănătoșim, nu să muncim!

Noi doi:- Da, e bine!

eu:- Mie îmi convine, și așa nu prea am prieteni mulți pe Insta, Messi, Kate Perry, Raluca și cam atât.

Mr Brasil pune cu grijă formularul împăturit în buzunarul de la piept și ne face semn să ne grăbim, taxiul deja e în fața casei.

Plecăm. Cer senin, vânticel parfumat, Dorel bine dispus, Mr Brasil realist, ca un tată adevărat. 

Hristos a înviat!

 

Concepții moderne despre spatiu și timp clarificate de artiști

 

Concepția despre spațiu înțeleasă ca o corelație între evenimentele (tridimensionale) este a lui Leibniz și o întâlnim la pictori.
Concepția despre spațiu ca substanță absolută

(tridimensională) este a lui Newton și o întâlnim.la sculptori.

Stiluri

 

    E o dimineață răcoroasă de primăvară. Prin ceața subțire, ca un voal de nuntă aruncat peste un oraș forfotind de trafic, trec cu îndrăzneală păsări. Unele zboară atât de jos, încât aproape ating creștetele trecătorilor răzleți, altele au aripi atât de mari, încât  te aștepți să-ți vorbească cu glas omenesc.
Merg cu Dorel și Mr Brasil spre gară, urmează să plecăm la munte pentru o săptămână întreagă. Nu am reușit să chemăm un taxi, erau toate solicitate și ca să nu întârziem, luăm tramvaiul. În tramvai stăm în picioare, atârnați de bara de sus, iar când se aglomerează, ne strângem instinctiv unii în alții cu cele trei trolere între noi. Nu vorbim,  ne uităm la oameni și pe geam, când avem acces la un ochi de sticlă, descoperit de mișcările călătorilor.
Compartimentul e gol, suntem numai noi. Rămâne astfel timp îndelungat, peste două ore. Cu puțin înainte de a coborî, un grup gălăgios de adolescenți urcă, își deschid în viteză telefoanele și continuă un joc întrerupt de schimbarea trenurilor.
Ne uităm toți trei la ei ca la  televizor, așteptând să se activeze butonul mute. Nu țin cont de noi, se extaziază când câștigă, înjură și vorbesc porcos când pierd. Eu mă agit și fac tentative să mă ridic și să ies pe hol, Mr Brasil mă apasă pe picioare, când pe stângul, când pe dreptul să nu tulbur jocul copiilor, Dorel se bagă în seamă, ochește pe cel mai frumușel, un lungan cu un păr ondulat și mătăsos și îi dă sfaturi cum să îi bată pe ceilalți. Lunganul câștigă rundă după rundă. Ajungem în sfârșit în stațiune. Tinerii se aliniază pe coridor și ne lasă să ieșim din compartiment. Băiatul blond face cu Dorel schimb de numere de telefon. La sfârșit, face un salut milităresc și schimbă direcția grupului spre cealaltă ieșire
Ajungem, ne cazăm și, în timp ce despachetăm, îl întreb pe Mr Brasil:- Pentru ce m-ai torturat o oră întreagă? Știi că sunt sătulă de vulgaritățile tinerilor.
El:- Să -ți mai schimbi și tu stilul. Ce, numai Calibri Light există? Există și Arial Narrow, și Algerian.
Dorel:- Și Times New Roman.
Mr Brasil:- Ăsta îl ții pentru tine, pentru examenul ăla de la cursurile de sanscrită. Sunt curios cum ai să te descurci la examenul final. Pe mine să nu te bazezi! În loc să te cuplezi cu cel mai frumos brunet din compartiment, te-ai atârnat de prăjina aia blondă.
Îmi dau seama că schimbarea peisajului cu unul mai puțin populat nu va stinge conflictul mocnit dintre cei doi. Mă precipit să așez țoalele în șifonierul comun și ies pe hol. În urma mea, dialogul continuă din ce în ce mai răspicat. Cobor scara și descopăr la parter un mic restaurant. Îmi iau o cafea tare și îl sun pe Dorel:- L-ai detensionat pe Mr Brasil sau faci în continuare ce ai chef cu el?
Dorel:- Unde ești?
eu:- Jos, în restaurant.
Dorel:- Venim și noi imediat. Ajungem în 10 minute.
Termin cafeaua și mă uit lung în telefonul cu ecranul negru. Îmi setez un document pe Calibri Light și încep să povestesc ultimul episod din serialul corean întrerupt când am plecat. Nu am chef nici de Arial Narrow, nici de Calibri Black.
După două ore încheiate, urc în cameră. Drumul m-a obosit puțin. În apartament, liniște. Cei doi bărbați dorm fiecare separat, sforăind ușor. Închid ușile încet și mă îndrept spre dormitor. Se lasă seara peste stațiune și cabana începe să se anime de mulțimea turiștilor. Dau drumul la televizor și mă mai uit o dată la primul episod din filmul proaspăt terminat. Actorul principal, cu fizionomia căruia  m-am obișnuit abia după al 4-lea episod, îmi pare acum răpitor. Are dreptate Mr Brasil, să te obișnuiești cu un stil nou nu e ușor.

Confuzie lămurită

 Mr Brasil:- Ce gravă eroare să îl confunzi pe Ionel cu Dorel! Cum ai putut să nu observi diferența?

eu:- Păreau la fel. Geci la fel, tunsori la fel, până și nasul îl aveau la fel. În plus, amândoi interesați de Schopenhauer. 

Mr Brasil:- Pui mâna și ții cont de sfaturile lui Nietzsche! Schopenhauer e piperul metafizic, dar nu-l poți pune în orice fel. Pe friptura de curcan da, pe pandișpan, în niciun caz. Cel puțin nu pe pe pandișpanul  tradițional. Or fi și pandișpane asiatice, unde piperul e ingredientul principal, dar la români, să confunzi friptura cu desertul e ceva de neiertat. 

eu:- Da, am observat.

Mr Brasil:- Nu știu cum o s-o dregi. În plus, Dorel e deja pe muntele Găina, n-ai nicio șansă să dai în curând de el. 

eu:- Îl aștept să se întoarcă de la ciobani și stau de vorba cu el. 

Mr Brasil:- Treaba ta! Pe mine nu mă bagi la mijloc. Eu sunt arareori dispus să îmi petrec noaptea cu el, dacă miroase a friptură afumată de miel. 

eu:- Nici eu nu vorbesc cu el în aceste condiții. Adică Bună ziua, dă-mi bastonul și cam atât. 

Mr Brasil:- Fă niste cappuccino din ăla bun cum ai făcut ieri! Ți-a ieșit Irish cu rom din prima. 

eu:- Bine. 

Mr Brasil:- Vezi, la cafele nu încurci aromele, da la bărbați o faci de oaie! Mai ai de învățat! 

Mă apuc să încălzesc apa, când 

intră Dorel vesel nevoie mare în sufragerie cu ditamai șuba pe  el. Vine la mine, mă îmbrățișează, mă pupă ca o țărancă hotărâtă pe amândoi obrajii și dă să facă același lucru și cu Mr Brasil. 

- Cară-te direct la cușca dulăului și pune prostia asta de cojoc pe el! Ai făcut-o pe femeia asta să își spele de 3 ori hainele de pe ea care nu erau deloc murdare. Și îmi plăcea și balsamul cu care le-a clătit și care s-a terminat. Am fost ieri să cumpăr și nu am găsit niciun strop în trei supermarketuri. 

Dorel:- Ce ai cu cojocul meu? Îl am cadou de la Ionel.

Mr Brasil:- Îl pui când ești acasă la el, nu când vii la tine acasă, adică la noi, că dacă îl mai ții mult pe tine, te trimit de unde-ai venit. 

Dorel îi scoate limba lui Mr Brasil și face un semn din ăla poetic pe lângă ambele urechi cum că e cam dus pe aripi de bufnițe. 

Mr Brasil pune mâna pe vătrai și îl gonește în curte. Mă uit la ei pe geam, aleargă în cerc, ocolind cușca amărâtului de cățel care nu știe cu care să țină și fuge când după unul, când după altul.

 Mă întorc la cappuccino.  Mai adaug un păhărel de apă în ibricul fierbinte și pun pe masă 3 căni pline, cu câteva felii calde de pandișpan, făcute special pentru Dorel. 

Ninsoarea abundentă care se confundă cu florile de cireș, cade și ea în diagonală. 

Muza

   Ea una din diminețile acelea

În care cele două nuanțe ale iubirii  

Nu mai vroiau combinații impure.
    Vin acasă și dau în fața ușii peste Dorel, care se săruta franțuzește cu o coardă blondă.  Stau în fața ușii, o blochează cu trupurile lor, nu se opresc când ajung lângă ei, nu pot intra în casă. Nu știu ce să fac. Nu îndrăznesc să îi întrerup, cu chestiile astea nu te pui. Mă dau câțiva pași înapoi, întorc spatele și încep să butonez telefonul. Când, deodată, îmi apare în față Mr Brasil. Îmi ia telefonul brusc și începe să scotocească prin fotografii.
eu:- Ce faci? Dă-mi-l!
El:- Dă și mie pozele astea cu Dorel!
eu:- Care poze?
El:- Astea cu sărutul lui Klimt.
eu:- E plin netul. Ce le vrei pe ale mele?!
El:- Nu cu Klimt, măi, astea de le-ai făcut acu. Astea cu parașutele astea două, care se maimuțăresc fără rușine în fața mea de douăzeci de minute întregi, și mi-l arată pe Dorel care trecuse la dezbrăcat coarda. Cu o mână o ținea de păr, cu cealaltă îi dezlipea capsele de la geacă și cu buzele țuguiate îl stampila peste tot.

eu:- N-am făcut poze.

Mr Brasil:- Păcat!  
Ne uităm amândoi la ei stană de piatră. Îi zic lui Mr Brasil:- Poate ar trebui să nu fim noi muzele lui Brâncuși, ci ei doi.
Mr Brasil:- Ssst!!
Dorel ajunge cu decapsatul la pantaloni. Se desprinde cu greu din sărut și descuie ușa. Își ia în brațe poama și o trece pragul. Înainte să ne trântească ușa în nas, strigă la noi:- Drumul spre bucătărie nu trece prin camera mea! Nu trebuie să mă chemați la masă, vă găsesc eu!
Intrăm spășiți in urma lui de parcă am fi greșit cu ceva și, după ce ne dăm jos bocancii plini de zăpadă și frunze uscate și șosetele ude, ne încălțăm în totoșii care ne permit să fim nevăzuți, neauziti, neștiuți, ca orice om care știe că tinerețea are mereu urechile și mai mari și mai lungi.

Bucurie

 

Cerul e o acuarelă prin care păsările de cărbune se grăbesc 

Oamenii sunt veseli, îi vezi după mersul din răcoarea dimineții 

O pasăre de pradă zboară în cioc cu o pradă pentru puii ei noi

Printre florile cireșului te văd 

Așteptându-mă 

Spre casă

      În timp ce îngerul deșertului desenează dunele dimineții, iar

soarele arzător întinde umbre peste piramide, dând de lucru altor matematicieni, mai noi, Dorel îmi întinde ceașca de cafea zicând:

- Vrei tu să conduci spre Cairo, vreau să termin un roman. Stau pe bancheta din spate. Dacă obosești, ne oprim, facem un popas și dormim.

eu:- Și Mr Brasil? Poate să mă schimbe el.

Dorel:- N-are cum, a plecat deja cu un avion particular.

eu:- Aha!

Dorel:- Ne întâlnim acasă cu el, a zis să ne descurcăm. Îmi arată biletele de avion pentru întoarcere.

Nu trebuie să ne grăbim, dar nici să întârziem.

eu:- Și nici să riscăm să rămânem aici.

Dorel:- Mai ales! Știi că arabii sunt pătimași când dau cu ochii de cărți din colecția Biblioteca pentru toți! N-am chef să plec acasă cu cenușa cărții în buzunar.

Urc la volan. Îmi pun muzică. Îmi place muzica portugheză, caut un album cu Iglesias în portugheză și demarez. Șoseaua e liberă. Conduc ca-n vis, ușor și fără semafoare.

Îl privesc din când în când prin oglindă pe Dorel. Stă tolănit pe banchetă, cu capul sprijinit de geam și dă paginile cu gesturi line, ca și când ar verifica pe întuneric un cireș dacă are muguri în vârful tuturor crenguțelor.

După 2 ore de oprim la un peco. Ne luăm ape, sucuri și cranțănele sărate, care se găsesc sub tot felul de denumiri și cu tot felul de arome, care mai de care mai picante. Tipic pentru Egipt.

Ajungem pe seară în aeroport. Drumul până acasă decurge fără probleme. 

În sufragerie, Mr Brasil stă pe fotoliul de nuiele și citește o revistă Cinema. Pe masă, pizza aburindă și limonadă. 

Dorel:- Nu mâncați fără mine! 

eu:- Mergi tu primul la duș, eu vreau să despachetez. 

El:- Nu, mergi tu, eu mai am 15 pagini și termin cartea. Sunt curios. 

eu:- Bine. 

Ne întâlnim la masă. Dorel întră îmbrăcat în smoking  și cu o tonă de ulei parfumat în păr. 

Mr Brasil, mie :- Cum ai reușit să faci dintr-un englezoi plictisit cum era ieri când l-am părăsit, un portughez rebel? Te-ai sărutat cu el? Ți-ai descheiat bluza, ți-a zărit sânii? A dat iama în caseta cu bijuterii pe care scrie: Nu pentru Dorel! 

eu:- Nu am nicio vină! 

Dorel:- Da, nu are. Oamenii mai fac chestii și de amorul artei, nu? 

Mr Brasil:- Cum zice Immanuel Kant, arta este Frumosul inutil?  Sau invers: Frumosul este arta inutilă?

Dorel:- În primul rând nu zice așa, în al doilea rând am terminat un roman în care cei doi rămân împreună și trăiesc fericiți până la adânci bătrâneți. 

eu:- Era un roman după Povestea lui Harap Alb? 

Mr Brasil:- Poate o fi fost unul american. Că dacă era rusesc, personajele principale nu mai apucau sfârșitul. 

Dorel:- Nu și Nu. Hai să mâncăm și vă povestesc după. E scris de un scriitor nordic, dar care nu are Nobel. 

Mr Brasil:- Ce faci cu noi, ne antrenezi pentru Vrei să fii miliardar?

Dorel, mie:- Du-te la mine-n cameră și adu-l. Nu îmi mai amintesc autorul, știu doar că se numește cartea: Dacă îmi uiți valiza în avion, nu mai vorbesc cu tine niciodată. 

eu:- Parcă ar fi o carte de Descartes, Leibniz sau Prolegomenele lui Kant. Se mai pun titluri așa lungi în zilele noastre? 

Dorel:- În românește e lung, în limba  maternă a scriitorului e doar un cuvânt.