Îmbrățișări

   Trec prin dreptul oglinzii azi dimineață și văd undeva între două coaste, o ditamai vânătaia. Stau o vreme cu ochii- n ceașca de cafea încercând să lămuresc cauza și odată cu ultimul strop îmi amintesc, m- am lăsat îmbrățișat de o curvă care și- a ținut și poșeta la piept când a apucat- o afecțiunea. Mă așez în pat o oră și ceva să mai înmoi catarama cu care îmi apăsase coasta.
Îmi amintesc ușoara îmbrățișare a zeului din vară, amara îmbrățișare a omului din iarnă, dulcea îmbrățișare a copilului din toamnă, tandra îmbrățișare a femeii din primăvară.
Mă ridic să îmi fac un ceai de mușețel, cică vindecă orice durere, îmi imaginez petalele cum mi se așează lin pe oase și mi le răcorește, îmi imaginez polenul galben cum îmi trece prin citoplasme și mi le aurește.
Să îmi fie învățătură de minte!
Plec de acasă pe seară să văd un film. Promisesem stăpânului meu să scriu ceva pe tema asta. Mă îmbrac anevoie, renunț la cămașă, renunț la cravată, renunț la o rigoare numai a mea și petrec nemișcat în singurătate două ore cu ochii și mintea mea. Coasta bolnavă stă liniștită și ea. Când să ies din sală, sare pe mine o parașută din Algeria. Cică e prima din echipă la făcut laba. N-am chef de nicio animală azi în viața mea, dar îmi trage un sărut pe obraz fără să îmi atingă fața. Devin interesat de ea. O iau de braț și plecăm la mine. O las să facă ce vrea, stă pe burtă pe podea și ronțăie bucățele mici de pizza. Mă așez cu greu și eu alături. E liniște aproape de ea. Adorm cu bolboroseala din paharul de cola în urechi. Visez că plouă, gheizere mici se ridică din băltoacele transparente, pline de frunze metalizate.
O simt cum pune o pătură pe mine și iese ușor din casă, trăgând ușa după ea.