sâmbătă, 7 februarie 2015

O poveste cu Adreescu




 A fost odată un tăietor de lemne, care trăia împreună cu soţia şi copilaşul lor la marginea unei păduri. Dis de dimineaţă, cînd zorile se risipeau peste apele lacului de lîngă casă, tăietorul de lemne îşi lua securea şi măgarul şi pleca să adune vreascuri, pe care le vindea celor din sat pe cîţiva bănuţi. Într-o dimineaţă, cînd se trezi bărbatul, îşi atinse uşor femeia pe umăr, care încă dormea lîngă copil şi îi spuse:
- Astăzi sa vii în pădure şi să îmi aduci mîncare. Să găteşti două turte de orez, două bucăţi de carne şi să iei două sticle de vin.
Femeia se uită la el uimită, dar nu îndrăzni să îl întrebe nimic. Vorba bărbatului ei era sfîntă pentru ea.
Cînd se făcu aproape amiază, femeia tăie două bucăţi din carnea pe care o aveau pusă la uscat, puse orezul la fiert şi făcu două turte. Luă din cămară două din cele cîteva sticle de vin, pe care tăietorul le primise în schimbul vreascurilor. Făcu o bocceluţă, luă copilul în spate şi plecă.
Era o zi frumoasă şi luminoasă, pe cer se mişcau alene cîţiva norişori, împinşi mai mult de aripile păsărilor decît de vînt, şi femeia îi cînta un cîntecel copilului, care privea cu ochi curioşi în jur.
Deodată auzi un zgomot. Femeia ciuli urechile. Trebuie să fie loviturile de secure ale bărbatului meu, îşi zise ea şi grăbi pasul. Dar zgomotul nu era de secure, ci semăna mai curînd cu o melodie gîjîită, ca dintr-un instrument vechi de suflat. Femeia era curajoasă şi nu se opri din drum. Aerul în jur era parfumat, gîzele zburau fără nici o grijă şi soarele era sus pe cer. Sunetul se auzea din ce în ce mai tare, pe măsură ce înainta. Lîngă un copac tăiat drept ca o ţeavă, stătea un bărbat înalt. Bărbatul prinse cu o mînă trunchiul copacului şi îl îndoi aşa de uşor, cum îndoi un pai. Copacul nu se rupse, iar femeia văzu că era scobit şi larg ca un tunel. Aplecîndu-se puţin, bărbatul cel înalt puse gura lîngă marginea trunchiului tăiat şi începu să strige cuvinte de neînţeles. Atunci femeia pricepu că sunetul pe care îl auzise era vocea lui.
- Ce faci aici? îl întrebă ea, după ce îi dădu bineţe.
- Îl strig pe prietenul meu, care a coborît prin acest trunchi de copac să aducă cîteva fructe de pămînt şi nu s-a mai întors. Cred că s-a rătăcit. A coborît dis de dimineaţă şi, uite, acum e amiază.
- Poate a adormit sau i s-a întîmplat ceva.
- Nu, are experienţă multă, de obicei în cîteva minute e sus. Unde mergi?
- Să îi duc bărbatului meu merinde.
- Pot să merg şi eu cu tine? întrebă el. Poate mă ajută să îl scot pe prietenul meu afară.
- Fireşte, spuse femeia şi porniră tustrei.

va urma.....

(pictură inspirată de Sălciile lui Andreescu)

Niciun comentariu:

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails