marți, 2 octombrie 2012

Simetrie




Toamnă de alamă. Din loc în loc, copacii sunt poleiţi cu aur. Chipurile îşi păstrează încă bronzul. Merg pe străzile unui oraş est european. Sunt mulţi salcîmi, unii înfloriţi a doua oară. În faţa mea, o femeie tînără prinde cu degetele crenguţele şi le goleşte de frunze, apoi deschide mîna şi le lasă să arunce pe drum în urma ei. Aerul este încremenit, păsările se odihnesc, oamenii merg încet, pe vîrfuri, atenţi să nu fisureze atmosfera de staniol.
Căpitanul stă închis în birou mult timp, cîteodată vine lîngă mine şi îmi vorbeşte despre tratate şi schimbări în politica ţărilor lumii. Marea este nestăpînită şi din cauza asta, pămîntului i se schimbă adesea graniţele.

Merg singură într-un  ghetto cu imigranţi. Sunt des lupte de stradă. Un negru tînăr fuge pe lîngă mine, cu gîtul înfăşurat într-o eşarfă viu colorată. Are în mînă o grenadă, îmi face semn să alerg în direcţia opusă lui. Strada este pustie. Mă incomodează pantofii mei cu toc. Mă descalţ şi mă întorc repede pe vapor. Sunt încă bulversată de zgomot şi de apropierea morţii. Căpitanul mă strînge la piept şi mă sărută pe frunte. Apoi ridică ancora. Ne îndepărtăm cu viteză. Este seară, de undeva, din stînga ferestrei mele se strecoară, ca printr-o pînză de păianjen, lumina lunii.

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails