sâmbătă, 5 iunie 2010

Iaca fuse şi greva

Săptămîna care se încheie la şcoala mea a avut loc o tentativă de grevă generală, ca formă legală de protest împotriva abuzurilor şi barbologiei ministerului, inspectoratului şi altor fantome de la controlul şi comanda procesului educativ. După ce, cu o săptămînă în urmă, toată lumea agita cu ochii în televizor măsurile lui Boc, cele cu un sfert mai mici arătate bugetarilor şi cu şi mai puţin pensionarilor, profii care au plîns pe baricadele noii legi a educaţiei de sărea cămaşa de pe ei contra 100 de lei, s-au urnit la grevă. Nu uşor, s-au strîns semnături, s-a întrebat de cîteva ori pe minut dacă ele mai sunt valabile, dacă omul e sigur că vrea grevă şi să se gîndească bine cu ce consecinţe. S-a solicitat sprijinul liderilor de sindicat care luptau ca nişte lei în turbare cu consiliul local, cu presa şi alte organe şi organisme, iar după cîte o aşa luptă grea, greva se dilua. În final, epuizaţi, profii s-au întors de la Rovine la talanga soneriei, la orele în care aveau de dinainte stabilite obiectivele, planul cadru şi idealul educaţional, formarea cetăţeanului democrat, liber, cu iniţiativă, demnitate, competent, recunoscător şcolii şi dascălilor lui şi mai ales, încrezător în viitor. M-am tot gîndit eu de unde vine deruta profilor şi slăbiciunea voinţei şi am găsit cauza: curricula şi curriculumul şcolar. Cînd a apărut cuvîntul acesta mi-a fost foarte greu să-l înţeleg. N-am înţeles întîi de ce există acest cuvînt în limba română, unde sună rău. Un român cînd aude ceva care începe aşa nu se gîndeşte la ceva fain, mai ales estetic, ci la ceva greoi care stă pe un scaun sau pe două. Un fel de bază a procesului intestin, vorba colegului meu. De exemplu, eu cînd le spun elevilor la logică despre limbajul lui Boole, boolean, ei se hlizesc toată ora. Curriculum te duce cu gîndul la o încîlceală urît mirositoare. În plus, el se vrea de către pedagogi a traduce tot ce este demers educativ, de la cele mai generale chestii, pînă la cele mai concrete, de la exteriorul educaţiei, cuvîntul rostit, mijloacele prin care îl transmitem, resursele de care dispunem etc. pînă la transformarea pe care o aşteptăm în om. Un prof din facultate a răspuns cîndva unui coleg care îl acuza că- l studiase pe Marx: eu sunt marxist şi am piciorul strivit de maşina securităţii, iar dumneata stai acolo pe scaun şi mă judeci. De atunci mi-a intrat în cap chestia asta pe care mult timp n-am înţeles-o: alternativa la a mînca ciolanul securităţii era să evaluezi curricular. Cel mai sinistru lucru este cînd aceste două mîrşăvii se unesc. Proful a murit apoi într-un timp scurt. N-au suferit colegii mei, la cursurile lui mergeam doar doi. Chestiunea aceasta nu ar fi foarte dificilă, dacă ne raportăm la alte forme de educaţie a omului, de pildă învăţătura de la maestru la discipol, care se confruntă şi ea tot cu astfel de probleme. Dificilă este problema evaluării şi a competenţei evaluatorilor curiculari. Un învăţămînt cu sens se reduce la încredere. Cînd învăţătura se doreşte cu sens, participanţii la educaţie sunt trei- educatorul, educatul şi Învăţătorul lăuntric. Ca să-l amintesc pe Augustin. Educaţia lumească nu poate eluda acestă relaţie, oricît s-ar strădui ministerul şi inspectoratul, oricît s-a străduit comunismul. Degeaba îţi sună talanga de pe hol să mergi la ore dacă nu ai şi alt clopoţel. Mai mult, dacă refuzi să îl auzi, sau în loc să auzi clopoţelul din cap, auzi telefonul de la inspectorat, de la directorul adjunct, de la biroul de credite, de la nevastă sau soţ. Omul este, într-adevăr, o fiinţă care ierarhizează. Problema este nu că ierarhizează, ci că acestă ierarhizare nu este rezultatul unui demers cogitativ, ci rezultatul unei comodităţi. Şi atunci reacţiile rutinante ajung să fie cele mai importante. Din disperarea perspectivei rezultă reacţii comode. Cel mai comod este să faci acele lucruri la care te pricepi cel mai bine, în sensul că ai pentru ele mecanisme de apărare în caz de inspecţie curriculară. Asta s-ar traduce prin să te ocupi de pus note în cataloage, corectat teze, făcut prezenţa, motivat absenţe pentru că asta cere inspectoratul.
Culmea este că aceşti inspectori sunt acurriculari sunt chiar anticurriculari, adică nu respectă curricula prin care evaluează, pentru că pe posturile respective au ajuns pentru că fac politică, afaceri mafiote, se pricep la organizat cumetrii şi parastase. Asta îmi aminteşte de unele din poveştile de groază cu care e plină cartea de istorie, cu boierii care puneau biruri grele pe bieţii ţărani plătitori, de care scăpai după răscoale, care toate erau terminate înăbuşit, că de aia erau răscoale şi cu modificarea primitorului birului. Ţăranul care e mituit să nu mai facă răscoală e o inovaţie a timpurilor postmoderne. Cu alte cuvinte pe traseul de la educator la omul nou - din idealul pe care şi-l propune educaţia apare, cînd se evocă o răscoală de la Flămînzi, Bobîlna sau Spartacus, inspectorul curricular care flutură o ameninţare frontală şi toţi profii pun capul între urechile închise, se apasă singuri pe telecomandă şi încep să strîngă şuruburile sistemului, doar doar mai rulează un pic pe şinele progresului şi aderării.

Un comentariu:

Movi - 4Botosani spunea...

atata vreme cat exista clientela politica sau cand politicul care intervine mai in toate domeniile nu prea sunt sanse de a se reface cat de cat ceva.
Problema romanilor in generale este ca mai tot timpul au fost lasi si dezbinati , nu mai zic de manipulati.
Probabil am avea nevoie de o soarta crunta ca a Argentinei si sa avem sansa sa incepem din nou de la 0 ca altfel carpim doar de imagine si tot aceeasi ramanem.

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails