duminică, 9 mai 2010

aventurări conspirative



Am citit zilele trecute într-un ziar despre unii contemporani deranjaţi de mentalul colectiv care apelează la ideea de conspiraţie atunci cînd nu obţine o explicaţie. Mărturisesc că şi eu fac aceasta din distracţie, din lipsa unei informări exhaustive asupra situaţiei sau din alte motive. Destul de des mă supun părţii mele „istoriciste” din creier, care nu doar îmi pune ordine în idei, dar mă face şi să suport mai uşor evenimentele ticăloase.
Şi acum să trec la generalizări: consider că poporul român are încredere în ideea de conspiraţie nu pentru că e român, fost comunist, balcanic, îndoctrinat, ortodox etc., ci pentru că e format din oameni care încearcă să înţeleagă evenimente ilogice într-o lume lipsită de transparenţă. Această chestiune a înţelgerii e destul de complicată şi eu doar schiţez un pic problema. Nevoia de înţelegere e universală. Ea vine, conform lui Aristotel, din faptul că deţinem în intelect nişte principii logice, iar dintre toate, cel al Noncontradicţiei pare să joace un rol mai important, în sensul că încălcarea lui produce un fel de stupefacţie, o „crampă mentală” , vorba lui Wittgenstein. Ori de cîte ori în capul nostru nu se pot pune de acord propoziţiile despre lume cu sistemul de cunoştinţe deja deţinute, de valori şi credinţe, atunci se produce crampa cu pricina. Dorinţa de coerenţă apare inclusiv la oamenii politici, că şi ei sunt oameni, de pildă la Iliescu care făcea apel la ea într-un mod paradoxal (cum poate vorbi de coerenţă un comunist care construieşte democraţia alături de alţi comunişti nostalgici?). Deci, cînd nu dă de coerenţă între enunţurile deja existente şi realităţile prezente traduse tot în enunţuri, omul cere explicaţii ca să poată înţelege şi aşteaptă aceste explicaţii de la persoane competente. Întîi le cere preşedintelui, oamenilor politici, adică celor care fac legile, care le aplică, care judecă încălcarea lor, apoi le cere presei, armatei. În cele din urmă ajunge şi la şcoală şi biserică, că şi ele sunt sisteme. Şi, după ce toate acestea sunt consultate mai mult sau mai puţin nesatisfăcător, se ajunge la conspiraţie. Conspiraţia este deci o explicaţie care se dovedeşte, în anumite cazuri, mai coerentă decît cele care ni se predau zilnic de către edilii vieţii noatre publice.
Nu pentru că suntem români suntem mai înclinaţi către acceptarea ideii de conspiraţie, ci pentru că există foarte puţine situaţii în care nu putem gîndi altfel.
Şi am să vă dau doar un exemplu: cum vă explicaţi faptul că dacă ai experienţă bancară eşti mai uşor primit în securitate şi dacă ai lucrat în securitate ajungi mai uşor manager de top în multinaţionale financiare? Nu se poate să nu te întrebi conspirativ care este cheia acestei înfrăţiri dintre cei care se ocupă cu siguranţa şi cei care deţin conţinutul seifului?

În concluzie, dacă metanaraţiunile din presă sau politică ar fi mai puţin fanteziste, nu am fi siliţi să apelăm la altele la fel de pline de imaginaţie, dar care au mai mult umor. La întrebarea: Ce s-a întîmplat cu banii de la FMI? care răspuns vi se pare mai plauzibil:
1. Au fost investiţi în infrastructura ţării, efectele acestei investiţii se vor vedea peste multe generaţii cînd noi nu vom mai fi, iar pînă atunci vom tot plăti
2. Au fost furaţi, pierduţi la poker, jefuiţi, volatilizaţi, s-au topit şi transformat în monede de 1 ban, care s-a crezut că sunt de aur şi care, de fapt, deşi circulă în legalitate, nu sunt primite nici de bănci şi nici de magazinele universale,
Nu vi se pare mai aventuros al doilea răspuns? Eu zic că e şi mai apropiat de adevăr.

3 comentarii:

Anna spunea...

Sincera sa fiu si eu ma impleticesc printre itele conspirationiste in fata multor aspecte socio-economico-batjocoritoare, pentru ca refuz sa cred ca este vorba doar de o gasca de trogloditi fixati numai pe ciolan si pe propria indestulare...si desigur, teoria conform careia exista o elita i-luminata (traiasca Luxten!) care tine in maini fraiele lumii pana la cele mai sensibile aspecte, este mult mai palpitanda de usurare...
Gandul ca acum sute de ani s-au pus la punct destine pe care astazi abia le infaptuim, aproape ma face sa uit nulitatile care ne-au adus in plin colaps... Nu se poate progres fara sacrificii...progresul unora, sacrificiul altora...
Tot inainte!?...ca deh, inainte era mai bine...nu aveam datorii, produceam aproape orice, ba chiar si exportam...
Uneori am impresia ca avem vocatie de sclavi:(.
O seara...tihnita:)...

spera spunea...

Cu toată bucuria pe care mi-o dau amintirile din copilărie şi tinereţe, ideea că aş mai putea trece printr-o dictatură pe parcursul acestei vieţi mă îngrozeşte. Eu nu cred în ideea de progres şi nici în sacrificiile pe care le presupune înaintarea prin viaţă, dar ştiu că poţi avea o viaţă mai confortabilă şi cu mai mult timp liber sau, dimpotrivă, îţi poţi cheltui anii doar pentru supravieţuire. Mi-a plăcut cum ai scris, mai exigent decît mine. Îmi pare bine că treci pe aici. Şi ţie o noapte frumoasă!

stefan spunea...

Minunat spus.
Ce te faci cand te astepti ca lumea in care traiesti, adica Ro-mânia, ar trebui sa functioneze dupa niste reguli europene si merge dupa o cu totul alta logica.

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails