joi, 20 august 2009

Vizita lui Marcel la curtea Ţarului Nicolae


Ţarul Nicolae venise aseară cu familia în Siberia, la schi. Pe drum băuse multă vodkă (să se încălzească cît renii se odihneau), aşa că noaptea trecută s-a scurs fără nici un eveniment istoric, doar ameţeală şi puţină greaţă. Însă ce să mai pierd timpul cu ziua de ieri. E dimineaţă şi de pe terasa palatului, ţarul o priveşte încîntat pe mezină cum se bulgăreşte cu doi dintre soldaţii săi, care-şi aruncau intenţionat zăpada unul în capul celuilalt, contribuind astfel la creştera sentimentului de putere cu care mai tîrziu pupila trebuia să-şi conducă mujicii.
Unul din pictorii celebrii ai prezentului face portretul ţarului, iar cronicarul castelului îşi notează toate vorbele înţelepte pe care ţarul mahmur le scoate. Cele mai multe sunt mormăieli şi hohote, dar printre ele se mai strecoară şi cîte o vorbă de duh. Un savant italian îi arată cum funcţionează o maşinărie pentru teatru care ar face să plutească loja ţarului cînd în sală, cînd pe scenă, printre artişti...dar ţarul căscă (nu prea-l interesa tehnica şi, în general, nimic nu-l interesa ) şi spuse: “voi ăştia din apus nu aţi înţeles că nu teatrul face istoria, ci graficele”. Într-adevăr, în imperiu graficele controlau tot, chiar şi familia ţarului. De pildă, ori de cîte ori ţarul spunea amintita vorbă de duh, un grafic-grămătic îl tempera, arătîndu-i că face parte din cei 40% din lume care au aceeaşi vîrstă, cînd un director se lăuda cu realizările fabricii sau şcolii sale, un alt grafic îi confirma că rezultate identice au alţi 95% din directorii de fabrici şi şcoli. Pînă şi starea vremii se încadra într-un grafic, care depindea de urcarea sau căderea bursei din cele două mari capitale ale lumii, astfel încît ploaia venea atunci cînd cursul acţiunilor scădea cu 10%, iar pentru ninsoare era nevoie de o creştrere a cursului măcar de 45%. Fiecare din imperiu se visa în adîncul sufletului său un întemeietor, dar descoperea, din pricina graficelor, că nu era decît un imitator. În ţară începea să pîndească depresia, mulţi oameni îşi ascundeau aceasta în shopping, în vodkă sau ciocolată. Şi de aici intră în scenă Marcel, care, spre deosebire de cei din gaşca lui, care doreau să fie originali ca să nu intre în depresie, pe el nu-l interesa originalitatea, deşi avea două îndeletniciri neobişnuite pentru un tînăr .
Marcel era aviator şi cofetar. Ştia să prepare delicioase îngheţate cu stafide şi caise aşa că la el apelau toţi cetăţenii orăşelului cînd aveau cîte o onomastică sau o întîlnire de dragoste. Chiar şi autorităţile îl vizitau pe Marcel, e adevărat mai pe furiş, pentru că Marcel ştia secretul unor acadele grozave şi făcuse pentru mulţi poliţişti de la circulaţie indicatoarele – acadele pentru momentele cînd nu este trafic în intersecţii şi se puteau relaxa ronţăind din palete. Pentru cei din spitale fabricase ace de seringă din zahăr caramelizat pe care pacienţii le crănţăneau după ce erau înţepaţi. Şi multe altele pe care nu vi le mai spun că ar trebui să scriu numai despre asta pierzînd esenţialul. Esenţialul este că în ziua aceea ningea cu fulgi mari din norii ca de vată de zahăr şi zidurile palatului începură să se coloreze în rozul şerbetului de trandafiri atunci cînd Marcel ateriză în curte. Ţarul, care nu mai văzuse în viaţa lui un avion (suntem totuşi acu 200 de ani, nu?) privi şocat cum fiica lui cea mică şi dragă îi aruncă doar o privire lui Marcel, lasă baltă soldaţii cu bulgăreala lor politicoasă cu tot, graficele şi Siberia, urcă în avion şi pleacă la cofetarie.
sfîrşit
*orice asemănare cu unele personaje reale este absolut întîmplătoare.

2 comentarii:

Gamaliel Duze spunea...

Povestea e frumoasa, pacat ca nu cunosc si personajele reale.

spera spunea...

personajele reale sunt în alte poveşti care se intersectează doar parţial cu acest blog. mulţumesc că ţi-a plăcut.

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails