duminică, 26 aprilie 2009

tinereţe şi viaţă



Radu mi-a trimis o leapşă: „scrieţi despre o carte care v-a plăcut mult şi spuneţi şi altora să facă la fel.“
Cînd eram mici, noi, fraţii, lăsaţi adesea singuri acasă de părinţii plecaţi prin delegaţii, ne petreceam serile în jurul unui basm. Fraţii mei stăteau înghesuiţi lîngă mine ( Tibi avea prioritate, pentru că era cel mai mic şi ştiţi că aştia sunt privilegiaţi), iar Costi mereu stătea la picioare, lucru care-l făcea să se mai supere, dar el ştia că eu îl iubesc foarte tare. Sora-mea, care şi-ar fi dorit să-i însoţească pe părinţi în capitală, avea şi ea loc de onoare, pentru că noi înţelegeam că a făcut un efort rămînînd acasă.
O să ziceţi că sunt în mintea copiilor, dar din cîte texte am citit de-a lungul timpului, cel mai frumos mi s-a părut Tinereţe fără bătrîneţe şi viaţă fără de moarte.
Aş fi putut aborda această leapşă cu mai multă responsabilitate şi să scriu despre o carte cu multe pagini, dar nu sunt pregătită, aşa că am să rămân fidelă iubirii mele dintîi: povestea.
Sper să nu mi-o luaţi în nume de rău, să ştiţi că pentru mine este importantă.
Nu vă povestesc basmul, sunt sigură că mulţi l-aţi studiat la şcoală şi mi se pare că este şi în programa pentru Bac.
Am să scriu de ce mi s-a părut mie deosebit. În primul rînd, precum în majoritatea textelor care abordează problema timpului, ( şi am să-i aduc în atenţie doar pe Augustin în « Confesiuni » şi pe Kant în «Critica Raţiunii Pure») basmul acesta are un final foarte metafizic. Finalul basmului nu este o nuntă, ci o moarte, este un sfîrşit. Călătoria pe care o realizează feciorul de împărat este una circulară, iar finalul basmului este mistic, el anunţă o posibilă repetare (care de altfel a mai avut loc şi înainte de naşterea lui), chestiune care mă duce cu gîndul la sărbătoarea creştină a Învierii lui Iisus.
Şi cum basmul, ca de altfel toate celelalte, insistă pe ideea că tot ce este omenesc este sortit cuvîntului de la naştere pînă la înviere, tot prin cuvînt se derulează şi timpul vieţii lui Făt-Frumos.
Nu vă povestesc tot basmul, de altfel nici nu cred că l-aţi auzi aşa de bine cum l-aţi auzi singuri cu propria ureche sau ochi, ci vreau să spun că mie mi-a părut îngrijorător că în el există un fel surditate a personajelor. Făt Frumos spune ce vrea- tinereţe fără bătrîneţe- iar taică-su îi promite ba fata împăratului, ba nu ştiu ce împărăţii etc…iar cînd consimte să se angajeze că-i va da Tinereţea, o face mai mult ca să se termine odată cu insistenţele. În ţinutul unde nu există moarte, Făt Frumos e sfătuit de zîne să nu intre în Valea Plîngerii, dar el, dus pe urmele iepurelui, (nu, nu al lui Ahile), prin aceeaşi neauzire încalcă regula de acţiune a veşniciei. Căzut în timp, pe firul vocii străbunilor, părinţilor, propriei minţi, propriei experineţe, Făt-Frumos îmbătrîneşte şi noi, cititorii vedem cu groază cum lespezile palatului de marmură devin pămînt sfărîmicios şi cenuşă. Palma pe care i-o dă moartea e aproape inutilă.
Pentru că tot sunt la partea de hard-core a basmului, să scriu un pic despre disperare. Disperarea din basm nu vine din faptul că Făt Frumos îmbătrîneşte sau că moare, ci din faptul că, în mod cu totul dramatic, calul nu mai acceptă să-l însoţească pînă acasă, în ţinutul morţii. Şi acest fapt este sfîşietor de trist, pentru că totuşi calul avusese destul de multă răbdare şi cu taică-su şi cu el…

Aşa că eu, dacă aş fi fost Ispirescu, mă gîndeam şi la cal, să aibă şi el oleacă mai multă răbdare, să fie ceva mai vesel, să ne mai binedispună şi pe noi...dar aceasta este deja o altă poveste de groază.
Dragii mei, povestitorul care e deja ameţit de atîta umor negru, se gîndeşte că poate Tibi sau Anielle au şi ei ceva de zis mai interesant, aşa că le trimite leapşa.

7 comentarii:

iceberg spunea...

Spera, am inteles in final ca am fost confundat cu alta persoana, dupa cum mi-a spus Tibi, mai devreme pe blogul lui, dar nu crezi, totusi, ca putem sa ramanem prieteni.
P.S. Cand am vazut ca nu dai nici un semn de viata am crezut ca ti-am gresit cu ceva si am vrut sa-mi sterg blogul.

Iceberg ... care tine la prietenia ta

iceberg spunea...

Sperantico iti multumesc, macar m-am linistit, credeam ca esti suparata pe mine, si eu o sa-ti urmaresc blogul in continuare! Atunci o sa mai stau o vreme ... in blogosfera!

Al tau prieten, Iceberg ...

Filonous spunea...

Acum înţeleg şi eu de unde venea setea mea pentru naraţiuni: din această copilărie de care aminteşti. Apoi, în anii facultăţii, când îl ascultam pe Afloroaei explicâbdu-ne câte un mit antic, căscam urechile şi ochii precum cei mici, care ascultă poveşti la gura... caloriferului :)

P.S: Încă dubitez asupra cărei cărţi să mă opresc pentru leapşă :)

eye-contact spunea...

hmmm...tin minte ca atunci cand am citit povestea prima data, m-a apucat plansul (eram mica ce-i drept). problema e ca sigur m-ar apuca iar plansul la sfarsit daca m-as incumeta s-o citesc

anielle spunea...

Posibil sa apara si postarea mea luna asta :).

Filonous spunea...

Welcome back, sister! Ai văzut cine a câştigat Eurovisionul anul acesta? Basmul! >:D<

spera spunea...

*eye-contact: da, e o poveste foarte tristă. ca si Fram ursul polar si altele cu călătorii...si descoperiri de tinuturi noi.
*cred ca pot fi prietena cu aproape oricine, din păcate. sper ca nu te-am intristat...
*filonous: basmul e cel mai tare pentru ca este mai inainte.
*anielle: iti doresc multa bucurie ca sa poti scrie!

spera...

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails