miercuri, 1 aprilie 2009

întîi înfiorări

Motto: Propoziţia: “Eu sunt Napoleon!” se referă la chestiuni diferite, cînd este exprimată de pacienţi diferiţi.(Umberto Eco )

Iar "cînd spunem: a lovi, ceea ce lovim este un obiect, o minge sau un măgar." Ca să subliniez componenta aplicativă a sensului verbului, am selectat cîteva proverbe şi expresii româneşti care se referă indirect la acest fapt. Am organizat informaţia didactic, după părţile corpului afectate, în ordine descrescătoare masacrului din sensul lor propriu:

1. Capul
• unde nu-i cap e vai de picioare
• are cap ca să nu îi plouă-n gât
• şi-a smuls părul din cap
• s-a dat cu capul de pereţi
• şi-a bătut capul
• e deştept de-i crapă capul
• vezi paiul din ochiul altuia, nu şi bârna din ochiul tău
• stă cu un ochi la slănină, cu altul la făină
• stă cu ochii-n patru
• a bătut la ochi
• şi-au scos ochii unul altuia
• a făcut ochi dulci
• i-a pleznit obrazul
• are gura spartă
• i-a luat foc gura
• şi-a muşcat limba
• a luat-o la măsea
• i-a crăpat măseaua
• îi intră pe o ureche şi îi iese pe amândouă
• îşi dă arama pe faţă
• îşi bagă nasul in ciorba altuia

2. Picioare şi mîini
• şi-a pus picioarele la spinare
• îşi roade unghiile
• şi-a pus unghia-n gît(asta merge şi la gît)
• a fost călcat pe bătătură
• a băga mîna-n foc
• a călca pe bec
• a-şi bate singur cuie-n talpă
• dă un deget şi i se ia toată mâna

3. Şi mai sunt unele pe care nu ştiu exact la ce parte a corpului să le trec, pentru că sunt relative:
• ţine-te în pielea ta, ca să nu dai de belea
• gura bate fundul
• stă cu inima-n dinţi

4. Şi cîteva de brutalizare a metafizicului:
• a intra la idei
• i s-a băgat în suflet

5. şi unele care n-au legătură, dar care mi-au plăcut pentru componenta estetică:
• ţara arde şi baba se piaptănă
• ţara arde şi moşneagul îsi pîrleşte ciomagul

După mine, Păcală era un tip dur, care nu se dădea în lături la o adică şi cu un simţ al umorului ceva de groază!
Sursa unora din ele: Proverbe româneşti

14 comentarii:

radu gonciar spunea...

când citesc titlul ăsta, mi se face părul măciucă! asta ca să vezi cum interferează zona 1 cu zona 3. sau măciuca e pe undeva prin zona 2 şi ea? sau e vorba de părul din zona unde e şi măciuca?... uff... îmi pierd capul numai când încep să mă gândesc.

spera spunea...

Cred că ar fi trebuit să mai găsesc o categorie, cea a transformării în corp profesoral. Ea are o etapă premergătoare ciorbei canibaleşti: ochii cît cepele, pielea de găină, morcovul în fund…
Alternativa picantă a meniului ar mai fi talpa iadului sau a ţării.

Anonim spunea...

dar raţionamentul ăla al lui Russell în care zicea că el şi Papa de la Roma sunt una şi aceeaşi persoană, îl ştii?

am rîs zgomotos cînd auzii nerozie aşa de mare...

Anonim spunea...

Mare i-a fost mirarea unui filozof, când a aflat de la Bertrand Russell, că dintr-o afirmaţie falsă poate fi dedusă oricare alta. El a întrebat:
– Dumnevoastră consideraţi, într-adevăr, că din afirmaţia 2 + 2 = 5, urmează, că sunteţi papa de la Roma?
Russell dădu afirmativ din cap.
– Şi dumneavoastră puteţi demonstra acest lucru? – continuă să-şi exprime îndoiala filozoful.
– Desigur! – a răspuns cu fermitate Russell şi-i expune demonstraţia în cauză:
1. Presupunem, că 2 + 2 = 5;
2. Scădem din ambele părţi a egalităţii câte un doi: obţinem 2 = 3;
3. Schimbăm cu locurile partea stângă cu partea dreaptă: 3 = 2;
4. Scădem din ambele părţi câte o unitate: 2 = 1;
Papa de la Roma şi eu – împreună suntem doi. Deoarece 2 = 1, atunci papa de la Roma şi eu suntem una şi aceeaşi persoană. Deci, eu sunt papa de la Roma.

spera spunea...

Mulţumesc pentru demonstraţie, Domnule Anonim. cred că de la propoziţia 4 a demonstraţiei se crează portiţa antinomiei, deoarece se trece de la sintactică la semantică sau la pragmatică, nu ştiu, mereu mi-a fost neclar cu pragmatica asta...în plus, cred că scăderea este o operaţie matematică creatoare de confuzii pentru că pare să ne apropie de unitate, prin tehnica execuţiei fiecărui avatar. dar cine nu suntem noi? principiul care măreşte sau diminuează extensiunea clasei de echivalenţă "Eu" nu este aici, în înşiruirea sintactică de la 1 la 4, ci în curajul semantic de a spune "împreună suntem 2" (care ar trebui notată cu 5). mişcările matematice din demonstraţie nu sunt decît mijloacele prin care sinele se extinde sau se contrage. în iubire se extinde, în respect (pentru că opusul iubirii nu e ura, ci respectul) se contrage pînă la dedublare.

Filonous spunea...

Aici eu ţin cu Spera :))

spera spunea...

Mulţumesc. numai că am început să bat... cîmpii...

radu gonciar spunea...

aici eu ţin cu Spera, dar prin tranzitivitate, că ţin de fapt cu Filonous.

spera spunea...

Fie propoziţia (care trebuie musai să fie adevărată): "două drepte paralele între ele sunt paralele cu a treia". Adică a // b // c, unde ” // “ reprezinta patinele cu care a, b şi c nu doar îşi păstrează echilibrul la proba perechi, ci pot executa inclusiv un triplu axel, deoarece această propoziţie are o referinţă unică, şi ea este a//a. Mulţumesc filonous-ului, propunător al olimpiadei, care, nu numai că nu înstrăinează, ci chiar permite imperialismul greco-turco-germano-semantico...etco

Anonim spunea...

cine ştie ce este opusul iubirii, adică ce este înafara iubirii? cine a fost acolo, extramoral vorbind, ca să o ştie? multe nume se coc în copacul Necunoaşterii...

Anonim spunea...

prietenul prietenului meu este duşmanul meu. şi asta e o relaţie de iubire... răspunde poftim la provocaţiunea asta. :)

spera spunea...

În această aplicaţie dificilă, în care se face apel la autoritatea papei de la roma şi cardinalii nu-s egali, mă folosesc de funcţia succesor şi definiţia numărului şi spun: iubesc numai 1.

Anonim spunea...

1 adică...Marele Unu?...singurul, dificilul, neiertătorul unu? cel care pregăteşte noaptea pentru ziua următoare şi cheltuie mult albastru pentru a rămîne de nevăzut?

spera spunea...

nu, unul mic, verde, limpede şi simplu, care iartă şi nu pregăteşte nimic noaptea, ci doarme dus, pentru că-i place acest lucru. şi mai vizibil decît orice fantomă.

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails