sâmbătă, 11 aprilie 2009

în re-reuri

luna-i ca o mămăligă şi ţie
îţi joacă-n gene lucirea
coifului meu de argint plecat
cu sorcova după colţul iernii
pe urmele bizonului din stemă.

vai! seceraţi, unul şi unul, vînătorii comuni
se muriră într- un zîmbet al tău
care nu va fi şi nu era pentru mine,
ci pentru decanul Facultăţii de Drept.

de mîine -i urcuşul, îmi spui, spre lună întîi, spre soare pe urmă
auzi călătorii cu doruri ascunse în palme cum mînă
carul de sticlă topită-n lumină!
pe urme îţi calcă girezi somnoroase
cu căldările pline de apă curată şi lină.

3 comentarii:

Faringomeronul de Aur spunea...

altă poezie cu amor... din gama "Somnoroase păsărele"

spera spunea...

eşti mai bun decît mine, mai treaz, mai atent, mai vigilent, auzi mai bine şi vezi mai bine. asta e o calitate care mie imi lipseşte, deşi mă străduiesc. dar-fiecare pasăre pe limba ei piere. sau nu?

Anonim spunea...

retrag cele spuse...



faringo

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails