vineri, 16 ianuarie 2009

Sebastian


Ieri, cînd Sebastian a intrat pe poarta corespunzătoare statutului său, cu puţin înainte de pauză, a observat că mersul nu îi mai scîrţîie ascuţit ca o tăietură de patină în gheaţă, ci se estompează într-un clipocit repetat cu fiecare pas pe coridor… Dar înainte, să vă spun cîte ceva despre Sebastian.
Sebastian este(era) un tînăr, ai cărui părinţi nostalgici vedeau în clădirea şi veghetorii din ea un bastion de ordine şi disciplină «ca în vremurile bune, cînd eram noi tineri, şi lumea nu se modifica haotic de la un an la altul», ca pe o oază(?), nu, ca o fortăreaţă(!), dar modernă, după ultimele standarde, în care siguranţa domneşte peste tot, ceea ce le-ar proteja nu atît fizicul, ci mai ales sufletul. Pentru că părinţii lui Sebastian erau atenţi mai ales la sufletul lui expus zilnic rătăcirii. Sebastian se gîndea şi el că va trebui să lupte cu multe ispite, dar compasiunea pentru temerile lor îl convingea să iasă rareori din casă, ori să le ceară acordul de cîte ori se ivea ceva nou în universul, care, din exterior văzut, nu cuprindea mai mult de cîteva planete. Însă, deşi nu le spunea părinţilor, Sebastian era, ca orice om de vîrsta lui, bîntuit de grija că lumea aceea( care oscila între finită şi infinită, mai ales după ora de fizică) nu e doar una în care pericolele pîndesc, ci şi liberă şi frumoasă. Dar îşi amintea atunci sfatul părinţilor cum că privirile, gesturile, cuvintele şi mai ales gîndurile oamenilor strecoară pe nesimţite umbre ce pot tulbura orice apă. Ca să se protejeze, Sebastian a învăţat o tehnică de limpezire periodică, am putea-o numi tehnica « satelitului », care-i permitea să fie în preajma evenimentelor, rămînînd totuşi la o distanţă constantă de ele. În fiecare oră de fizică, (pentru că Sebastian, ah, am uitat să spun, studiază la o Şcoală de Fizică, unde toţi predau Fizică, chiar şi cei care nu au fost niciodată pricepuţi după personalitate sau facultate, s-au deprins cu timpul să fie specialişti în fizică şi sunt profesori de: Fizică Pedagogică, Geografie Fizică, Biologie Fizică, Gramatică şi Literatură Fizică, Latină Fizică şi, de curînd, chiar Muzică Fizică), eroul nostru, foarte atent, lua notiţe într-un ritm accelerat şi nu participa niciodată la glumele celor care ameninţau liniştea. Dar în pauză, în minte îi răsărea un descîntec ritmic despre melci, care zburda prin toate definiţiile şi clasificările ordonate piramidal şi le colora într-un verde atît de intens, încît erau imposibil de recunoscut. Astfel, Sebastian era pe cît de atent la lecţii, pe atît de incapabil să vorbească despre ele. Dacă n-ar fi fost pila directorului, de mult era transferat la o altă şcoală, cu clase de metafizică, fără nici un viitor, dar unde şi tăcerea poate lua notă de trecere.
In acest moment trebuie să fac o altă dezvăluire: deşi venit aici de curînd, Sebastian observase cîteva lucruri în clădire pe care colegii săi nu le ştiau. Ele se tot repetau şi îi înnegreau verdele din cîntecul melcilor. Mai ales cînd ajungea la versul « şi te du la Dunăre şi bea apă tulbure » îşi amintea că trebuie să îl asculte la geografie şi biblioteca este iarăşi închisă. Că este în fiecare zi închisă, că şi sala de muzică este închisă, unde ar fi trebuit să exerseze la chitară cîntecelul pentru teză. Trecea zilnic pe acolo şi ele rămîneau încuiate. "Nici unul din colegi nu se plînge de asta, pentru ei probabil se deschid, îşi zise Sebastian, dar el, la orice oră se duce, sunt încuiate". În plus, de după uşi se auzeau sunete stranii, de pildă, chiar ieri din cabinetul de fizică, cînd a apăsat clanţa a auzit un sîsîit atît de înspăimîntător, încît a luat-o la fugă spre clasă şi s-a prăbuşit în bancă, iar tăcerea lui Sebastian a mirat acum pe toată lumea. Atunci a fost pe cale să se întîmple o catastrofă, "satelitul Sebastian" era să alunece peste toate planetele din sistem, aşa a fost de tulburat.
Apoi a venit ultima oră. De fizică fizică.
Li s-a exemplificat lecţia cu un celebru experiment “care are loc chiar acum, sub ochii noştri, a zis directorul în timp ce şi-a îndreptat ochelarii cu lentile heliomate spre Sebastian. La o adîncime foarte mare, mii de specialişti în fizică supraveghează la mii de calculatoare cum se ciocnesc nucleele pentru a permite întîlnirea în libertate a protonilor, alături de alte particule, care şi ele se eliberează din diverse legături, ha, ha, învechite, demodate, plictisitoare (ceea ce atestă, fie vorba între noi, superioritatea fizicii asupra chimiei), pentru a se manifesta ca existenţe fulgurante, necunoscute încă, iar în miezul acestor lucruri, acolo unde sunt temperaturi de milioane de grade, ce credeţi că se întîmplă? (directorul rînji satisfăcut, privindu-i pe colegii lui Sebastian, apoi se strîmbă brusc, scuturînd capul nervos, şi bîţîindu-se pe un picior sacadat, pentru a estompa făşîitul din urechea stîngă, care nu-l părăsea de cîteva săptămîni, şi din cauza căruia nu mai avea somn şi nici tihnă). Se coace căramida materiei, pe care o căutăm, noi, europenii, de vreo două mii şi ceva de ani, care va fi apoi răcită la temperaturi de aproape zero grade absolut. Vă daţi seama, zero absolut! spuse uimit de ţipătul propriei voci. »
-Da!!!! au spus colegii lui Sebastian, este uluitor!
-Este un moment istoric, se recrează Big-Bangul! Şi nu aiurea, pe alte planete, ci chiar la noi, aici, mai jos puţin, cîteva etaje mai jos. Dar nişte iresponsabili şi nerecunoscători ca voi, ce să înţeleagă!
Aveţi întrebări ?
-Da, a zis Sebastian, mirînd pe toată lumea. Şi apoi ?
-Cum, şi apoi ?
-Ce o să se întîmple apoi? Cu căramida materiei, după ce o să fie fabricată sau descoperită? Se va expune într-un muzeu? Şi va rămîne la fel, sau va dispărea la un moment dat, ca orice particulă fizică? Poate fi cunoscută şi de cei care nu sunt fizicieni? De pildă, străbunicul meu ar putea-o cunoaşte?
- Pîna una alta ai să vezi tu ce mai păţeşti dacă mai pui întrebări impertinente!
Sebastian a tăcut cu tristeţe.
De la gîndul acela, pe Sebastian nu l-a mai interesat Şcoala de Fizică.

Sfîrşitul celei de-a doua scene

Niciun comentariu:

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails