partitura simpla de pian

_______________________a___ ___ _S_______________ț_ _p__________n_______ e_____a_________ _r___________

marți, 30 decembrie 2008

la an nou, blană nouă


La sfîrşit de an, în timp ce se fac bi-lanţuri(ce cuvînt!), unora le ies verigi lipsă şi îşi pun întrebări legate de aceste goluri, pe care le numesc acum cu un singur cuvînt: criză. Mie îmi place aducerea la acelaşi numitor, e o îndeletnicire pe care se clădeşte filosofia, aşa că am observat o tentativă recentă de a justifica şubrezenia noastră sublunară printr-o nouă cauză: criza. Pînă acum se sublinia efectul-stresul. Dictonul: Exişti, deci eşti stresat, continua cu naiva întrebare- Oare de ce ? Şi cei competenţi spuneau: nu se ştie exact cauza. Cum din nevoi profilactice se întreba şi nu din înclinaţii metafizice, se găsea mereu un medicament, sfat sau credit, care să liniştească an după an fiinţele post carteziene. Acum, după multiple cercetări, anul 2008 a găsit, în sfîrşit, răspunsul. Cauza este criza. Aceast cuvînt nu este semnul unei revigorări a conştiinţei de sine a umanităţii, care a coborît din Olimpul teologilor şi filosofilor, cu ajutorul economiştilor- în casele şi în televizoarele tuturor, ci este o altă tentativă nominalistă de a face dintr-un loc comun- o problemă. E normală criza, spun toţi de la cădere încoace. Păi dacă e normală, noi de ce să nu vorbim niciodată de ea? spune lumea azi. Şi eu îmi doresc un pic de criză, dar nu de la noi, ci de pe la americani, dacă se poate! Că la ei s-a terminat campania electorală, iar la noi abia începe.
În încheierea anului, amintindu-mi de obiceiurile noastre strămoşeşti cu urşi, capre şi lupi, m-am întrebat şi eu: da de ce trebuie transportat şi lupul dincolo?
Cum, care lup? Ştiţi povestea cu capra, varza şi lupul care trebuie trecuţi de pe un mal pe altul a. î. să nu mănînce capra varza şi lupul capra…Povestitorul a găsit că trebuie făcute cîteva drumuri inutile cu varza şi capra, care sunt de fapt utile, pentru că se menţine situaţia nonconflictuală şi se crează chiar o armonie între protagonişti, care tot de la cădere încoace nu prea mai e posibilă. Am ajuns la concluzia că această armonie este de fapt un pretext pentru individ, ca să se aleagă cu maximum de avantaj, adică şi cu blana de la lup, carnea caprei şi varza pentru sarmale.
În încheierea încheierii, dragii mei, vă doresc să aveţi parte de crize noi şi să ieşiţi din astea care durează de prea mult timp şi v-au plictisit deja. Cu maximum de avantaj!

8 comentarii:

Filonous spunea...

Aăă, care criză, că eu nu mai simt nimic?! Am I still alive or... ? :))

Anonim spunea...

Spera, mi-a placut dictonul! nu-l stiam, dar chiar este valabil, bine-infipt!

draga Spera, iti doresc AN NOU binecuvantat cu implinirea nazuintelor si asteptarilor tale!

spera spunea...

@Tibi. păi nu ştiu ce să zic...poate are legătură cu personajul pe care-l joci. Eu zic, din experienţă, că dacă eşti varză, ţi-e totuna dacă acela care te mănîncă e un animal sau un om. Doar mamiferele au o dilemă...
@CiprianS. Mulţumesc. Şi ţie îţi doresc să-ţi iasă proiectele cele noi, din viaţa adevărată, care e cea mai importantă

Anonim spunea...

Criza e doar praf in ochi... adica la americani o fi criza, si au inceput sa faca tam-tan pe seama asta, si merge ca scuza pentru toti.. la o adica de ce nu.. prinde!
Spera iti urez implinirea dorintelor tale in noul an.

Anonim spunea...

la multi ani!

spera spunea...

Mulţumesc. Şi vouă un an bun!

Anonim spunea...

Stiu ca e cam tarziu, dar: "La multi ani!"

Criza inca nu are caracter global, dar efectele ei se pot vedea. Din cate am inteles tara noastra va fi afectata in trimestrul 2 al acestui an...

spera spunea...

@Link. ai dreptate.

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails