sâmbătă, 23 august 2008

23 pe faţă, 23 pe dos


Am o slăbiciune pentru cifra 23, pentru că de ea mi se leagă mai multe evenimente importante ale vieţii. Azi m-am gîndit la importanţa din august.
Prima experienţă a comunismului am avut-o în clasa a treia. Conjuncturi banale, care au devenit extraordinare, m-au împiedicat să fiu şoim al patriei şi pionier, deci m-am deghizat ani de zile pînă la avea grade, insigne şi trese. Într-a treia eram la Oneşti, cînd ne-au dus cu şcoala la o defilare pe 23 august. Probabil că învăţătoarea şi-a dorit să ne ofere o trăire ca a prizonierului lui Platon, dar ai mei fiind mai mereu plecaţi în delegaţii, nu m-au lăsat la şcoală vreo două săptămîni şi nu am participat la repetiţii. În centrul oraşului am văzut sute, mii de adulţi făcînd acelaşi lucru, adulţi cum erau părinţii mei, ca nişte zei pentru mine, ducînd pancarde unde scria “Trăiască Tovaraşul..!”, "Trăiască Partidul ..!” şi am avut o nedumerire legată de seriozitatea situaţiei. Joaca aceea avea ceva care era şi comic şi înfricoşător, pentru că eu pe atunci nu înţelegeam ce înseamnă ridicolul. Erau mulţi, sincronizaţi şi serioşi, însă văzuţi de aproape, relaxaţi şi chiar bine dispuşi. Comunismul cu defilările din august mi-a descoperit o gravitate care este doar în perspectiva aviatorului. Identificam umanitatea din eveniment în atmosfera din rîndurile din spate, cu bancuri şi agăţatul colegelor de şantier între două fluturări de steaguri şi un Trăiască...
Astfel am întregistrat dublicitatea primei experienţe ca zoon politikon, atunci, într-a treia, dublicitate pe care o simt cu stupoare revenind şi, legal, perfecţionîndu-se după mulţi ani de cînd, oficial, nu mai există contextul.
În clasa a şasea, la Severin, defilarea din august, 23 a aterizat duminica. În acea duminică am avut primul regret că trebuie să fiu acolo împotriva voinţei mele, şi e neplăcut că istoria nu ţine cont de copii. Pe strada principală a oraşului în timp ce fluturam panglici galbene în paşi de dans tematic, la televizoarele alb negru din ţară, simultan la toate, în “Arabella”, lumea reală şi a poveştilor se amestecau în al 5-lea episod. Îmi doream să fi avut unul mic, cum citisem că au japonezii, cît ceasul de la mînă, şi să mă pot uita pe furiş la film înainte să înceapă să se strige Trăiască.
În fiecare an, pe 23, ai mei, care-şi căutau cu disperare sensuri între grandioasele construcţii ale epocii, definind lumea pe zero-plus infinit, stăteau acasă. El citea romane de Dumas şi făcea rebusuri din Flacăra, iar ea îşi găsea timp să mai vorbească cu noi. Copiii celorlalţi ieşeau, după defilare, la pădure cu parinţii, la bere şi mici, dar ai mei preferau să ne ştie în casă.
"Din experienţă, spunea mama, stiu că 23 august este prima zi cînd se schimbă anotimpul", pentru că dacă mergi la plajă, îţi intră nisipul în ochi. Marea nu mai este primitoare, te goneşte.... De acum nu mai poţi sta ochi în ochi cu soarele decît din picioare. Şi cu capul descoperit.

2 comentarii:

Filonous spunea...

Mi-ai amintit că prin anii 80 asistam la inaugurarea Canalului de la Năvodari şi că fluturam stupiduţ un steguleţ primit de la oamenii mari. Iar sub tălpi, probabil, se puteau auzi oasele deţinuţilor politici...

spera spunea...

Oare postul "Canalul de la Năvodari" este azi camuflat în "Realitatea" sau în "OTV" sau în "Antena 1"?
În ziua cînd s-a inaugurat canalul, ploua cu găleata şi jumătate din colegii mei au făcut pneumonie. "Asta-i pentru săraci, nu pentru regi", zicea Guardul. Săraca Realitate...vreau să dea faliment!!!! sau să fie doar cu rebusuri, în care fete frumoase, care se prefac proaste zic: "N-aţi ghicit ce canal este? începe cu N şi se termină cu i" iar varianta corectă să fie: Nu mai sunt comuniştii!" poţi să traduci, dacă vrei, ceva cu never, nothing etc..

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails