luni, 7 iulie 2008

Inversiuni

Acum aproape o lună am fost la un concert de romanţe dat de Constantin Florescu şi Filarmonica noastră. Mergeam întîia oară la un astfel de eveniment. Odată această muzică a oraşului era la modă şi o ascultau cei care aveau 20 de ani. Oare părinţii şi bătrînii o tolerau, le părea firească şi o fredonau şi ei? Sau avea mai multă exaltare decît puteau ei, cei de atunci, îndura? Destinată trăirilor saturniene, sau prilej de apropiere şi bucurie în doi, trei...cîte, cîţi vrei... ? O muzică despre timp şi fragilitatea lui, despre mirajul secundelor care ar putea salva o viaţă întreagă de fantoma irosirii... O muzică a posibilităţii, a aşteptării, a revenirii, a dorului ce înnoadă clipele pierdute. Pare aşa astăzi, cînd numai pensionarii ascultă romanţe( am găsit pe net şi o pensiune- “Romanţa”). În sală erau tineri de la un cămin de copii, (concertul a fost filantropic), bătrini de la un azil şi, pe ici colo, adulţi...Reacţia la muzică era diferită, tinerii se amuzau, bătrînii zîmbeau nostalgic, iar adulţii erau gravi. Şi eu printre ei. Îmi păreau romanţele ca un descîntec pentru teama de bătrîneţe, uscăciune a inimii şi nebunie. Cel mai mult m-a încîntat ironia romanţelor. Ca un zîmbet (de cinci minute) al străbunicii la 20 de ani, pe care îl regăseşti în şăgălnicia zilnică a stranepotului, dar care de fapt nu zîmbeşte niciodată în fotografii.
Din nefericire, concertul s-a terminat brusc din cauza excesului de admiraţie al spectatorilor care au aplaudat atît de intens o melodie, cu ridicat în picioare şi bis-uri, încît şi orchestra şi interpretul au considerat că sunt invitaţi să se retragă...

O romanţă a lui Daniel Iordăchioae.


Sa nu ne despartim
Asculta mai multe audio Muzica »

2 comentarii:

Anonim spunea...

foarte fain scris; parcă înţeleg şi eu acum romanţele - le înţeleg cu intelectul (dacă se poate susţine aşa ceva).


Wolfenstein nebunul

spera spunea...

Mulţumesc.

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails