Annei îi place crochetul.
Apar musafirii, cele două doamne necunoscute ei, din cercul Celor 7 minuni ale lumii, fiecare dintre ele însoțită de câte doi admiratori, dintre care unul e mai tânăr decât altul, frumoși, eleganți și bine echipați. Sapho Stolz este o vedetă interesantă din punct de vedere joy-istic. Are o coafură complicată, care îi face partea de sus a persoanei simetrică părții de jos, ca o clepsidră.
Unul dintre admiratorii lui Sapho este un tânăr pe care Tolstoi nu ni-l prezintă și nici nu îl descrie, dar ne spune că prezența lui determină persoanele prezente să se ridice brusc în picioare, probabil unul dintre tinerii prinți ai casei regale.
A doua femeie are o conformație și o fizionomie complet diferită de Sapho, se numește Liza, este subțire, orientală și foarte relaxată. Annei îi place mai mult de ea, îi place subtilitatea unui caracter mai puțin diferit de al ei.
Cred că regizorii filmului au ales-o pe Keira Kneightley inspirându- se și din descrierea Lizei.
Tolstoi, prin intermediul Annei, o compară pe Liza cu celelalte femei din salon, așa cum comparăm diamantul cu sticla strălucitoare.
Liza se împrietenește instant cu Anna, îi spune că a vrut să o cunoască la cursa de cai de ieri, și așa aflăm că aceste zeci și zeci de pagini dramatice care descriu întâmplări exterioare și lupte interioare au avut loc, ca în teatrul grec în numai 24 de ore!!!! De aici prezența clepsidrei trasă de cei doi cai, așa cum timpul dorințelor curge în același sens bilețional, adică bidirecțional.
Sau poate e vorba de alte curse.....
În sfârșit, cele două femei vorbesc pe tema heideggeriană și kierkegaardiană a plictiselii toată seara. Liza îi mărturisește Annei că se plictisește îngrozitor. Anna îi spune că e interesată de crochet, dacă tot au venit la crochet. Liza îi spune Annei că petrecerile în care se stă toată seara pe canapea și se conversează o plictisesc cel mai tare. Vorbesc la un moment dat și de somn și insomnie. Adversarul politic al lui Alexei Alexandrovici vine cu o replică politică, bineînțeles. Creează un sofism: ca să te distrezi trebuie să muncești, ca să dormi trebuie să muncești. Deci, fie că dormi, fie că te distrezi, trebuie să muncești. De aici diferența dintre muncitorii capitaliști și cei comuniști. In capitalism muncești ca să dormi, în comunism dormi ca să muncești, sau invers....m-am zăpăcit...Iar în tinerețe nici nu dormi, nici nu muncești, ci te distrezi. Deci, Vive le joystici!
Femeile din înalta societate a Rusiei secolului 19 se uită la el ca la felul 7 și una din ele îndrăznește:- De ce să muncesc dacă nimeni nu are nevoie de munca mea?
Anna își anunță partenerii de crochet că trebuie să îi părăsească pentru o vizită la bătrâna Wrede, dar rivalul lui Alexei, amabil și informat încearcă să o rețină:- Nu plecați, acolo veți fi subiect de bârfă, pe când noi vă acceptam. Cunosc replica, am auzit -o și eu odată în studenție când lucram pe un șantier arheologic și unde eram seară de seară în prezența celei mai frumoase și inteligente fete de pe pământ. Era studentă la restaurări opere de artă și avea un nume cu 3 vocale și 3 consoane, dintre care o vocală se repeta de două ori, o consoană se repeta de două ori, iar la mijloc era un R. ❤️
Anna recunoaște acest adevăr, dar gândul că iadul emoțional e pe cale să se instaleze iar, o face să plece. Își ia la revedere de la această societate de oameni simpatici și rafinați și pleacă la întâlnirea secretă cu Vronski.
