sâmbătă, 1 august 2009

Ion Pillat şi Bîrnova


Cum mergeam eu în seara asta prin pustietate( trebuie să ştiţi că oraşul este foarte frumos mai ales cînd este populat), văd cu coada ochiului eticheta de la o stradă: Ion Pillat. Am uitat repede, privirea mi-a fugit după un pechinez care mă urmărea. Pe treptele unei căsuţe de lîngă linia de tramvai, o pisică pătată se întindea somnoroasă. Trec de ea, cobor încă o scurtă intersecţie şi mă uit să văd ce stradă e. Cînd colo- tot Ion Pillat. Ca orice om care nu şi-a luat pastilele de seară încă, am zis să verific, nu de alta, dar e totuşi oraşul unde locuiesc şi am locul de muncă. Aşa că m-am întors de unde am venit. Pe treptele căsuţei nu mai era pisica, ci pekinezul care mă urmărise ( mîţa îngrozită pîndea de sub o maşină). Într-adevăr, era strada Ion Pillat. (acu nu mai ştiu dacă era cu unu sau doi de l)... în sfîrşit, după ce am descoperit aceeaşi stradă la distanţă de două intersecţii, am zis că mai bine mă gîndesc la reperele mele interioare, că cele exterioare nu-mi mai sunt clare. Aşa că mi-am continuat drumul pînă spre casă în amintirile unui eveniment oarecum similar petrecut pe la sfîrşitul studenţiei, cînd se pregăteau campaniile electorale ale lui Constantinescu şi ale contracandidaţilor. Eu şi cu o prietenă am primit misiunea să completăm cîteva zeci de chestionare sociologice preelectorale în zona Iaşilor, iar nouă ne-a revenit satul Bîrnova. Nici eu, nici amica mea nu ştiam prea clar unde trebuie să ajungem, dar eu mi-am amintit că trenul de Constanţa- Iaşi oprea în Bîrnova, aşa că ne-am dus la gară şi ne-am suit într-un personal. În tren, ţăranii ne tot întrebau, ba pe mine, ba pe ea: da mergeţi la ciuperci? Noi două, aranjate, cu rochiţe şi pantofi cu toc, ca pentru multiple interviuri cu adulţii, ofensate, răspundeam: Nu, cum să mergem la ciuperci!!! Facem sondaje de opinie pentru campania electorală!
Am ajuns într-un tîrziu la Bîrnova (unde am coborît numai noi două). În stînga- pădure, în dreapta- pădure, în faţă- dealuri împădurite, în spate- mulţi buşteni tăiaţi( o fostă pădure) şi un grup de muncitori care îi cărau dintr-o parte în alta. Nici urmă de gară, peron, case, viitori alegători etc... Ne-am îndreptat spre muncitori şi amica mea îi întreabă: cum ajungem în sat la Bîrnova? Unul dintre ei zice: “da aţi venit dupa bureţi? S-au cam trecut, să ştiţi”. Noi două, cu mutre între consternate şi grave, le turuim textul cu campania electorală. Unu din ei zice: “da aţi greşit drumu, domnişoarelor. Aici e halta Bîrnova, satul Bîrnova este după două dealuri, alea din faţă. Trebuie să vă întoarceţi în Iaşi, luaţi un autobuz pînă la Socola, apoi un alt autobuz pînă-n sat...” Da mai este vreun tren spre Iaşi? întreb eu îngrijorată (se făcuse deja ora 3). “ Nu, pînă diseară nu mai e, da trece o locomotivă şi faceţi cu mîna mecanicului, poate va ia el. Da asta peste două ore”.
În cele două ore, eu şi amica mea, aşezate pe buşteni, ne-am scos trusele de farduri din poşetă, ne-am rujat, ne-am aranjat una alteia părul, ne-am şters de praf pantofii şi am aşteptat locomotiva care ne-a dus înapoi în Iaşi. Nu mai pomenesc drumul pînă la Bîrnova. Interesant a fost faptul că în satul Bîrnova erau doar două mari familii- una era “Ciocan” şi alta nu mai ştiu, parca nu “Nicovală”, altfel...
Şi aşa am pus noi întrebări unor oameni care ne povesteau necazurile lor cu autorităţile, în speranţa că noi le vom transmite mai departe guvernanţilor. Noi, copleşite de misiunea noastră, n-am îndrăznit să le zicem ca suntem doar studente, adică le-am zis de cîteva ori, dar oamenii îşi doreau aşa de mult să nu fim doar atît, că am renunţat să mai spunem adevărul. Au adormit în seara aceea crezînd ca suntem măcar jurnaliste. Eu am încheiat plimbarea cu nişte titluri de filme cu Louis de Funes în minte. Nu ştiu de ce mi-au venit aşa, deodată...Ar trebui să le revăd, poate de aia.

2 comentarii:

anielle spunea...

:))You made my day, Spera!

spera spunea...

Şi mie mi se făcuse un dor nebun după Beethovenul tău!

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails