partitura simpla de pian

_______________________a___ ___ _S_______________ț_ _p__________n_______ e_____a_________ _r___________

joi, 25 septembrie 2008

Pe marginea filmelor


Aceasta este o leapşă de la Radu( cu scuze pentru întîrziere): Filmele care mi-au schimbat viaţa.
Primul film pe care l-am văzut a fost “Frumoasa şi bestia”. Eram printr-a doua şi m-am dus singură la el, în timp ce jucam ascunselea. Am venit ameţită de experienţa pe care o trăisem în mulţime, pe întuneric şi mai ales clandestin. Cînd m-am întors, am scăpat turma...
Altul, tot pe la 7 ani, mi-a dezvăluit o magie a repetiţiei pe care am tot experimentat-o pe traseu. “Articolul 420” cu Raj Kapoor l-am văzut de 13 ori, în fiecare zi de 2-3 ori. Cu cîţiva puşti din cartier mă strecuram în sală fraudulos în cele cîteva minute cînd spectatorii ieşeau ( filmul dura mult şi pauza între spectacole era foarte scurtă), ne ascundeam sub scaune şi cînd noii veniţi intrau în sală, ne aşezam cuminţi în primul rînd. Azi bănuiesc că plasatoarea ştia, dar se făcea că nu vede. Raj Kapoor, pentru generaţiile mai tinere, era un copie indiană a lui Chaplin, mai şarmant şi mai înalt, dar cu un umor mai apropiat de al românului, la graniţa dintre băşcalia muncitorului din şantier şi farmecul golanilor de cartier, care plac în momente de rătăcire. Mult mai tîrziu, cînd l-am descoperit pe Chaplin, mi-am dat seama că diferenţa dintre prototip şi umbra sa este cea dintre ironie şi miştocăreală. Dar nici un film de Chaplin nu-mi trezeşte nostalgii ca “Articolul 420”. Nu mai ştiu mai nimic din el, nici măcar de ce se numea aşa...probabil tot ceva cu instituţii, norme şi reguli...
Printr-a 5-a am văzut “Superman”. Lumea de cristal şi gheaţă în care creştea eroul mi se părea uluitoare. Restul filmului, cu povestea de dragoste şi salvarea omenirii mă plictiseau puţin, dar mă duceam pentru aerul regesc pe care îl avea el trăind printre chipuri cioplite în sticlă şi lumini albastre.
Nici în adolescenţă nu m-a impresionat un film, ci tot un actor. Alain Delon. Mă tot miram cum un om cu ochii mereu încercănaţi poate avea o privire atît de vie. Abia pe la Luceafărul lui Eminescu am mai găsit efectul ăsta. I-o fi plăcut şi lui un fel de Delon... De la el, odată cu iubirea, treaba cu viciile şi virtuţile începuse să-mi devină neclară, iar esteticul şi eticul să mi se cam amestece în minte, chestiune care se mai menţine pînă în zilele noastre, dacă n-o fi murit cumva. Cînd am început să fiu invitată de baieţi la filme, am văzut integrala Chekie Chan la care n-am rîs niciodată şi mă simţeam cam stingheră cînd constatam că numai eu nu rîd sau mai rău, că indivizii mergeau la filme din astea ca să se pupe cu mine. Tot cu amicii mei am văzut filme cu raliuri, cu box şi cu alte arte mai mult sau mai puţin marţiale. Din aceste experienţe, pe la sfirşitul liceului am extras o lege: la un film bun nu te duci cu prietenul, ci singură. “Declaraţie de dragoste” şi “Liceenii” nu m-au impresionat în mod deosebit, deşi aveam cam vîrsta personajelor, pentru că viaţa mea reală era mai intensă, iar filmele trebuiau să-mi ofere o doză suplimentară de sare şi piper decît cea pe care o consumam zilnic. În studenţie, cînd cinematografia românească agoniza, hrănindu-se doar din amintiri cenzurate înainte de 89, mă duceam să văd şi altceva decît filme americane şi telenovele, nu din spirit de frondă, ci probabil dintr-o dorinţă de a da continuitate lumii. Cele mai multe filme europene şi româneşti le văzusem totuşi înainte de 89, nu în anii 90 şi nu înţelegeam de ce dispăruseră brusc. Dar tot atunci am văzut “Doors” de 8 ori, “Vîrsta inocenţei” de vreo 6, “Natural born killers” de 14 ori, “Arizona Dream” şi “Legături primejdioase” de vreo 9 ori.
În perioada acomodării cu sistemul de învăţămînt în tranziţie( de fapt, scuze, ăsta e pleonasm) au început să-mi placă Chaplin, Bergmann şi Woody Allen. Probabil pentru că mi-au transmis ideea la care ajunsesem şi eu: absurdul face parte din viaţă. Dar azi îi trădez cu cinematografia asiatică, la care m-a convertit Radu.
În concluzie, am observat o predilecţie a mea de mic copil pentru bestii şi marginali, ceea ce m-a împins să-mi aleg facultatea şi cariera( ca să le amintesc doar pe ele ), dar cum unul din preferaţii mei rămîne Depp din "Arizona", am învăţat de pe la el că soluţia ar fi să devii atent la visele lor.
Acum, privind în reluare, nu ştiu dacă ele mi-au schimbat viaţa, le-am văzut în momente de care îmi amintesc cu bucurie şi asta pentru că aveam familia într-o singură casă de pe planetă şi era întreagă, ceea ce făcea lumea solidă şi previzibilă, aşa că filmul era film, adică o frumoasă poveste, atît. Nu răspunsul unor întrebări fără sens. De genul: cîtă ficţiune este într-o zi obişnuită de toamnă? Sau dacă rîsul ori plînsul sunt predestinate sau întîmplătoare?
…cînd mă gîndesc că sunt tineri de 16,17 ani care nu au văzut niciodată un film la cinema şi că viaţa lor e la fel de plină de sens cum era şi a mea...
leapşa se trimite mai departe tuturor. Eu scriu şi asta aşa, de politeţe, că pînă acum nu prea s-a obosit mai nimeni cu lepşele de la mine, şi dacă o fi de bine sau nu, cine ştie...

19 comentarii:

Tzuca Bufnitzuca spunea...

Spera , am vazut ca se poarta intarzierea la lepse .Si Radu a raspuns dupa 170 zile :D.

spera spunea...

Da, aşa e. Am şi de la tine una, cea cu balonul de heliu. Şi de pe la Radu încă vreo 3...sper să răspund mai devreme.

Anonim spunea...

Depp se scrie. ştiu că el e şi adînc ca spirit.

Anonim spunea...

Jumătate de planetă îl place pe Delon, pe Depardieu nu-l place nimeni.

spera spunea...

Mulţumesc, corectez. Am nevoie de cineva care să mă corecteze sistematic.
Eu nu sunt un om special, ci un om obişnuit, cu simpatii care au străluciri doar în mintea mea. Îl las pe Depardieu celor care sunt deosebiţi.

Filonous spunea...

Nota 10 pentru "Doors" şi Woody Allen. Cu menţiunea că ultimul mi se părea de un comic plictisitor în adolescenţă, iar acum înţeleg mai bine de ce-mi plăcea :)

Anonim spunea...

unde a disparut radu? si-a sters blogul?

spera spunea...

Stefan, nu ştiu. Am văzut şi eu alaltăieri seară :(
Mie îmi pare atît de rău...

radu spunea...

pe Depardieu îl plac eu, că sunt deosebit. :)
cât despre blog, l-am şters şi n-am de gând să revin; deci nu mai are sens să mă ţineţi în blogroll. dacă revin vă anunţ. deocamdată vreau să mă bucur de tăcere şi de libertate.
dar... cu Dida nu ştiţi ce s-a întâmplat? că nu pot să intru pe blogul ei.

spera spunea...

Eu am bîntuit-o azi, da acu văd că nu-mi mai merge. Poate se cazează prin alte locuri şi ea.

Anonim spunea...

RADUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUU

Anonim spunea...

cer scuze sperei ca al ei blog a devenit locul meu de jelanie.
chiar imi pare rau de blogul lui radu. era un blog... frumos. cuvant banal dar asa era - era un blog serios, din suflet. chiar ma gandeam azi ca radu face cinste breslei. rar atatea trimiteri si conexiuni si mai presus de asta smerenie la nevoie si nerv mai tot timpul...
(stiu ca nu se mai poate recupera nimic din blogul sters - a fost pana la urma o opera de 2 ani si)

Anonim spunea...

cred ca si Dida a facut la fel, e ceva contagios; mai mult, eu cred c-ar trebui sa va stergeti si voi blogurile si sa va bucurati de tacere si de libertate.

Anonim spunea...

N-am şters nimic, probabil o fi fost ceva cu hostul în ziua aceea. Momentan scriu mai rar că n-am încă net în Iaşi.
Dom` profesor, să ştiţi că vă aşteptăm oricum la întâlnirile de bloggeri, cred că de asta l-aţi şters, să scăpaţi de invitaţiile noastre :))

Anonim spunea...

Mie mi-a zis Link ca si blogul nostru nu mai merge. Am venit azi la un Internet Cafe, m-am holbat prin contul de hosting, dar nu reusesc sa-mi dau seama ce s-a intamplat in lipsa mea. Oricum, si eu si Link am ajuns la concluzia ca ar fi bine sa revenim fiecare la blogul propriu.
Imi exprim si eu regretul fata pe pierderea mutuo fulcimur-ului.

spera spunea...

Da, aşa este. Mie îmi apărea o eroare, dar am crezut că e o problemă pe care o am eu cu netul.

Anonim spunea...

Woody Allen e nascut in aceiasi zi cu mine.. diferenta ca umorul meu e mai tare =))

spera spunea...

Sunt convinsă, da ia să te naşti cu numele oraşului lui Kant, care avea un umor la care se zîmbeşte după 200 de ani, şi pe deasupra să mai ai şi trei neveste...În curînd sărbătoreşti de ziua naţională. Şi e şi luni.

spera spunea...

La mulți ani, Radu!
20.03.2023

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails