combinată

Cînd eram în liceu, prietenii mei aveau în vocabularul găştii cuvîntul "combinată". O combinată era 50 ml. de lichior de fructe stins cu o juma de bere. Efectul licorii portocalii era o beţie rapidă cu bani puţini. Azi mi-am amintit cum se obţine culoarea portocaliu: combinîndu-se roşu cu galben.

a 2-a

De cîte ori ninge, eu mi-amintesc de romanele ruseşti cu multe volume, în care ninge cel puţin o dată peste personaje. Mi-au echilibrat emoţiile un Beethoven interpretat germanic.

măgari şi escroci

Scumpe prieten,
Conformîndu-ne mandatului ce ne-ai încredinţat, pentru a cere satisfacţie, conform codului de onoare, pe calea armelor, domnului Costică Mateescu, mare proprietar, pentru ofensa ce ţi-a adus, în public, făcîndu-te măgar şi escroc, pe ziua de 23 curent, în timp ce te aflai la bodega „Jupiter”- ne-am prezentat astăzi 24 curent, la orele zece dimineaţa, la domiciliul numitului domn, din strada Capricornului numărul 36.
Sunînd de mai multe ori, deşi ne anunţasem vizita în mod oficial şi telefonic, luînd înţelegerea cu numitul pentru a ne aştepta la ora fixată, am constatat cu surprindere, că nimeni nu vine să ne deschidă pentru a ne da impresia că nu este nimeni acasă şi rămînînd absolut caraghioşi.
Crezînd ca nu cumva soneria să fie defectă deşi o auzeam perfect, am procedat la cîteva bătăi în uşă, al căror rezultat a fost sosirea pe la spate, venind din fundul curţii, a unui cîine de rasă nedefinită, dar în orice caz foarte mîrlan, care s-a năpustit asupra noastră, direct la pantaloni, fapt care ne face să credem că a fost special dresat pentru aceasta şi ţinut legat pentru a se înrăi în modul cel mai fioros, precum s-a şi întîmplat, căci ambele tururi ale pantalonilor noştri au fost transformate în şvaiţer nemaiavînd ce face- în viitor -cu aceste vestminte de gală, fiind şi jachete.
La ţipetele noastre îngrozite, în uşă a apărut un servitor în stare de ilaritate, care-gonind cîinele-ne-a poftit înăuntru, pretextînd că a rupt lanţul în care era legat...
După alt sfert de ceas de aşteptare în biroul neîncălzit în care am fost poftiţi şi mirosea a şoareci, s-a prezentat din nou acelaşi servitor, comunicîndu-ne că dl. Costică Mateescu, fiind răcit, ne roagă să venim în dormitorul domniei sale pentru a sta de vorbă despre obiectul vizitei noastre.
Deşi această invitaţie intimă era în flagrantă discordanţă cu cele mai uzuale reguli de politeţe,- în dorinţa noastră de a duce la bun sfîrşit mandatul ce ne-ai încredinţat,- am acceptat şi această invitaţie umilitoare transportîndu-ne în dormitorul numitului domn, cu pantalonii tîrîş.
Aici însă, s-a petrecut un fapt, care întrecînd orice îngăduinţă din partea noastră, ne-a pus în situaţia de a crede că avem de-a face, sau cu un nebun sau cu un om lipsit de orice educaţie, creştere, savoir-vivre şi şapte ani de-acasă.
Într-adevăr, la intrarea noastră în dormitor, dl. Costică Mateescu, se afla-absolut nud şi aşezat în patru labe pe covor cu partea posterioară îndreptată către uşa pe care am intrat noi. Pe această parte posterioară se afla scris cu tuş, în semicerc şi cu litere mari ca la mesele de spiritism cuvintele „Bine-aţi venit”.
Revoltaţi de această ofensă, am cerut de îndată şi pe tonul cuvenit socoteală acestui domn, arătîndu-i că vom şti să reacţionăm şi în ceea ce ne priveşte personal, conform codului de onoare, cerîndu-i satisfacţie tot pe calea armelor, pentru această nemaipomenită ţigănie şi jignire.
La protestul nostru vehement, dl. Costică Mateescu foarte surprins şi cu un aer nevinovat, îmbrăcîndu-se imediat într-un halat, ne-a cerut scuze categorice, arătîndu-ne că servitorul său este un tîmpit care neînţelegînd ordinele sale, ne-a introdus prin surprindere în dormitor, tocmai în momentul cînd d-sa îşi făcea gimnastica obişnuită. Cerîndu-i lămuriri şi în privinţa inscripţiei cu care am fost salutaţi, d-sa ne-a explicat că-în ajun-în cadrul unui chef prietenesc, făcuse această farsă unor amici, care au venit tîrziu la petrecere şi că neluîndu-şi încă baia, pînă la venirea noastră, inscripţia rămăsese în vigoare.
Luîndu-şi obligaţiunea de a dovedi cu martori spusele domniei sale, am primit, sub beneficiu de inventar, scuzele ce ne-a prezentat şi am trecut la discutarea motivului pentru care ne găseam la d-sa, în calitatea noastră oficială.
Comunicîndu-i că clientul noastru se simte jignit în urma ofensei ce i-a adus la bodega „Jupiter” şi înţelege a-i cere reparaţie pe calea armelor, conform codului de onoare, numitul domn ne-a demonstrat cu lux de argumente şi jurisprudenţe ce zicea că le are în birou, că atît cuvîntul „măgar” cît şi „escroc” departe de a fi două insulte, sunt două complimente ce nu se fac oricui.
Măgarul-susţinea d-sa – este un animal cinstit, muncitor şi cu o mare personalitate în tot ce face, fapt pentru care neştiutorii în ale psihologiei i-au scos zvonul că este încăpăţînat. A fi măgar înseamnă, aşadar, că eşti cineva cinstit, muncitor şi cu o mare personalitate, adică exact ca tine, iar faptul că măgarul este cam animal, nu este deloc o ofensă şi oamenii fiind tot animale pentru că tot ce respiră vine de latinescul animal-animalus, adică suflet, viaţă, respiraţie.
De asemenea cuvîntul escroc, nu poate fi socotit ca o insultă. Cîţi prieteni buni şi care se admiră unii pe alţii nu îşi zic, cînd se-ntîlnesc: Ce mai faci, mă, „escrocule” sau ”al dracului escroc eşti, mă!” expresie care este chiar de admiraţie şi stimă!
Şi-apoi, cine nu este şi niţel escroc, dacă stai să judeci mai adînc? Toţi!... De mic copil, făptura omenească se naşte escroc. Escroc este copilul care nu suge decît cînd îi dai cutare jucărie (acesta fiind în plus şi şantajist), escroc este elevul de liceu care copiază la teză, escroc eşti cînd cîştigi atît pe lună şi îi spui nevestei mai puţin, cînd mănînci veniturile nevestii cu altele, escroc eşti cînd tragi cacialmale la cărţi şi aşa mai departe. În concluzie, Dl. Costică Mateescu nu recunoaşte că te-ar fi ofensat susţinînd, din contră, că-i eşti foarte simpatic şi dacă te-ai supărat pentru mofturile astea şi te-ai simţit ofensat înseamnă că eşti un tîmpit şi un dobitoc şi le retrage imediat.
Drept care, nedeclarîndu-ne mulţumiţi cu explicaţiile de mai sus şi cerînd să ni se prezinte scuze formale şi categorice, dl. Costică Mateescu a refuzat, zicînd: „Atîţia draci, cînd o să-i cer scuze eu imbecilului ăla”
Înregistrînd acest răspuns am invitat pe dl. Mateescu să ia act că clientul nostru înţelege să-şi ia întreaga satisfacţie pe calea armelor..La această comunicare a noastră, dl. Costică Mateescu ne-a declarat formal că nu-şi constituie nici un martor, că nu se bate în duel cu un cavaler de industrie ca tine şi că se şterge (cuvîntul care urmează este imposibil de reprodus) cu provocarea noastră şi procesul verbal de carenţă ce urmează a se întocmi.
Drept care îţi comunicăm cele de mai sus, rugîndu-te să primeşti, iubite amice, salutările noastre deosebite, dispunînd în consecinţă şi luîndu-ţi satisfacţia pe calea pe care o vei crede de cuviinţă.
Matei Dumbrăveanu
Ştefan Iliescu
(Tudor Muşatescu- Doresc ca micile mele rînduleţe, editura Eminescu, 1990, Bucureşti, Piaţa Presei Libere, p. 53-55,)

impresii

Cea mai frumoasă fată de aici are părul lung negru şi ochii verzi,
o văd în fiecare zi de la fereastră. îmi zîmbeşte
şi dacă n-aş fi acum aşa de, m-aş împrieteni.
dimineaţa devreme adună numai florile galbene, deschise primele în rouă
În jurul ei sunt cîţiva munţi şi clasicii nori
Căţeaua neagră are de azi noapte patru pui. scîncesc subţire
Pe geamul aburit de la intrare e desenat cu degetul un soare
Pisicii mele îi place jazz-ul. De Rosenberg.
şi mereu plouă în cîte un oraş deşi e alt anotimp

aeriene

«Bérenger: Ba nu, ba nu, negativul universului nostru există, avem dovezi, sau mai bine zis indicii, dovezi lingvistice.
Joséphine: Ce dovezi lingvistice?
Bérenger: Păi uite, expresia «o lume pe dos», de pildă, de-acolo vine…Deşi majoritatea oamenilor habar n-au ce origine are…(…)Ne-am putea face o idee vagă despre lumea asta privind turnurile unui castel reflectate în apă, o muscă stînd cu capul în jos pe tavan, un text scris de la dreapta la stînga şi de jos în sus, o anagramă( …) un jongler, un acrobat sau razele soarelui care se refractă, se frîng, se dezintegrează într-o pulbere de culori după ce-au străbătut o prismă de cristal, şi care, uite, se recompun pe zidul ăsta, pe ecranul ăsta, pe chipul tău, ca o lumină strălucitoare, unică …şi invers…Noroc că centrul universului nostru nu se ciocneşte cu centrul Anti-Lumii…
Marthe : Ce s-ar întîmpla atunci ?
Bérenger: În clipa aia, ar avea loc o dezintegrare şi o anihilare reciprocă. Dacă ne luăm după pesimişti, s-ar putea chiar ca universurile să se distrugă unele pe altele. S-ar putea ca totul să sfîrşească în felul ăsta.
Marthe : Crezi? E îngrozitor. Şi pe urmă? N-ar mai exista nimic.
Bérenger: Totul ar trebui luat de la capăt.
Joséphine: Ia ascultă, iubitule, am impresia că bei cam mult în ultima vreme. .. »
(Pietonul aerului, 1962)
Cu ocazia împlinirii unui veac de cînd s-a născut Eugen Ionescu, dramaturgul meu preferat. (N-am mai avut răbdare pînă mîine)

motiv obscur

Dintr-un motiv obscur am părăsit într-o dimineaţă regresia infinită
a visului lui Zhuan Zhan
Dintr-un motiv obscur am început să regret îndrăzneala de ieri
Pe străzi se zvîntau băltoacele
La grădina lui Marcel programul devenise nonstop
Mergeam în urma crinilor cu parfumul lor prizonier în muguri
Crinii culeşi dimineaţa, aşa cum strîngi spicele
Sus, păstorul din lună se înfăşurase în aburii răsăritului sau ai unei ţigări de foi
Păstorul pe care toţi bunicii îl arată fiicelor şi-l arată fiilor
Care, uite, ne face semne simple dar noi analfabeţi mai suntem
Şi dacă-ai să mă întrebi cît mă doare despărţirea e ca şi cum ai privi culegătoarele de spice care strîng crinii muguri
Dar în inimă mirosul lor din altă viaţă stăruie
ca al sipetelor burduşite din poduri
Şi de cîte ori cineva le deschide, aşa un praf auriu face aerul în jur ca-n fotografiile de epocă şi nu mai ştiu dacă atunci e mai firav decît acum căci acum şi atunci dintr-un motiv obscur una sunt

pa şi de la capăt

În partea a treia a povestirii, evenimentele s-au derulat cu repeziciune, aşa cam cum zboară frunzele în faţa blocului meu... Struzzy a constatat că paletele de muşte şi ştampila sunt instrumente demodate, care îl îmbătrînesc mai mult decît este cazul şi a preferat o confruntare directă cu duşmanii din imperiul online al marţienilor, versiunea 5., pe care i-a învins întîi pe cîmpul de luptă şi apoi la pocker. Apoi, alungat de zvonurile cu viruşi animalieri a plecat de tot din povestea mea. Cuvintele de adio au fost adresate cuplului de boi din tabloul lui Grigorescu, care i-au grăit cu glas omenesc: ceea ce cauţi tu, Struzzy se află în altă parte a birocraţiei, unde nu a călcat încă picior de inspector. Acolo pe nimeni nu interesează starea curriculei, cursul acţiunilor manageriale sau falimentările ostentative ale programelor, acolo te întristezi cînd pleacă primăvara, cînd vezi acolada omoplaţilor albi, cînd bănuţii auriţi ai plopilor şiroiesc în zile de noiembrie. Aşa că tu, Struzzy pleacă odată, lasă-ne cu obsesiile tale amoroase reduse la mişunat prin hîrtii în locul mişunatului prin fuste şi bluze, ca să se mai poată scrie şi altceva despre alţii, şi în plus, ne-am plictisit de tine de la început. Şi a plecat.

Diverse pătimiri triunghiulare ale zilei de marţi

Această povestire despre ştampila lui Struzzy, care se vroia scurtă, dar care, din lipsă de ceva mai bun- a devenit foileton, se bazează pe cîteva locuri comune, şi anume :
1. În orice zi de marţi sunt trei ceasuri păguboase
2. În orice situaţie păguboasă se ascunde cel puţin o patimă
3. În orice pătimire este vorba despre dragoste sau despre lipsa ei
4. În orice dragoste apare gelozia
5. Acolo unde-i gelozie este şi răzbunare mocnită
6. Unde-i vorba de răzbunare este vorba despre putere
7. Unde-i vorba de putere este vorba şi despre funcţii
8. Unde-s funcţii sunt şi argumente
9. Cele mai bune argumente sunt cele care te lasă mut.
Din toate acestea rezultă că Struzzy era îndrăgostit fără speranţă, iar visul său cel mai adînc avea legătură cu răzbunarea. Era îndrăgostit de o femeie care nu-l iubea, iar pe el îl iubea o femeie pe care n-o (mai)iubea. Cele două femei aveau, ca şi el, putere şi funcţii. În plus, se cunoşteau destul de bine una pe alta şi cunoşteau patima prezentă şi trecută a lui Struzzy.
Cea care–l iubea îi trimitea în fiecare zi fax-uri cu invitaţii la activităţi educative, concursuri naţionale şi internaţionale, cursuri de perfecţionare profesională, iar cea care nu-l iubea primea în fiecare zi de la Struzzy invitaţii romantice de genul: hai să lăsăm învăţămîntul şi să fugim amîndoi la ministerul turismului sau ochii tăi ca albastrul steagului înstelat al comunităţii europene îmi încurcă obiectivele generale cu competenţele specifice etc. Situaţia lui Struzzy devenea din ce în ce mai incertă pe plan emoţional, dar din ce în ce mai promiţătoare profesional.
Astăzi, marţi, Struzzy veni în inspecţie cu sacul de palete să o pedepsească pe femeia pe care o iubea şi, văzînd-o suferind- să îşi împlinească simultan două ascunse dorinţe: să i se hrănească pasiunea din chipul ei deznădăjduit, şi să se răzbune odată pentru a redeveni un îndrăgostit pur.
Ca să-şi atingă scopul, Struzzy făcu diverse demersuri pe lîngă general să îi fie dat lui sigiliul situaţiei, adică Ştampila. Pe Ştampilă scria de obicei: "aprobat" sau "respins", alteori "suficient" sau "insuficient", dar acum Struzzy se duse în Centrul vechi la Magazinul de ştampile şi adăugă încă o opţiune ştampilei, şi anume: "te clatini tare" şi "stai bine". Cele două opţiuni ultime se referau la scaunul situaţiei, bineînţeles. După ce lăsă paletele în cancelarie, Struzzy îşi pipăi Ştampila din buzunarul de la pantaloni şi porni să controleze dosarul iubitei. Eu trebuie să plec, aşa că vă povestesc mai tîrziu ce s-a mai întîmplat.

Năstruşnicul Struzzy şi incalificabila sa ştampilă

-Hai salut! Îi spuse trăgîndu-i o ocheadă lui Struzzy- Nicolae I., care stătea în bustul gol pe hol. Ai mai fost la sală?
-Săptămîna asta nu, că a trebuit să vin pe aici să inspectez.
-Da? De-aia nu te-am mai văzut. De fapt, nu prea am fost atent la cine intră şi iese. Elevul de serviciu scria sms-uri prietenei lui şi erau interesante. Da acolo în sac ce ai?
Struzzy deschise sacul de nailon şi scoase din el un mănunchi de palete pentru muşte. Sunt paletele pentru metodişti.
-De ce? Sunt muşte pe sus?
-Nu, încă nu sunt, dar am convenit să le dăm cîte o paletă peste cap sau la fund celor care n-au dosarele complete. Altfel trebuie să îi descalificăm. Hai că mă duc că am întîrziat. Mai vorbim la sală.
Nicolae I. scoase mîna din soclu şi îşi aranjă barba, o băgă la loc şi se puse pe moţăit. Îl va trezi femeia de serviciu cînd va veni să-i steargă praful de pe chelie şi umeri. Peste o jumătate de oră.
În timpul acesta, Struzzy urca tîrînd după el sacul cu palete pînă la Cancelarie. Luă o paletă şi plecă spre cabinetul de biologie. Trecu pe lîngă atelierul de spiritism, pe lîngă cel de magie neagră şi pe lîngă laboratorul de chiromanţie. Profesorul de geografie ieşi de acolo nervos şi-i spuse: nătăfleţii ăştia nu ştiu să identifice nici un munte, nici o vale, nu mai zic de starea vremii. Şi umblă cu palmele astea toată ziua la ei. Mîine-poimîine au bacul şi nu ştiu ce s-or face. Ştii ce s-a dat anul trecut? Unde este Triunghiul Bermudelor. Aşa i-a întrebat: unde este Triunghiul? Unii îl aveau clar în palmă, alţii abia aveau o latură vizibilă, dar oricum, puteau da toţi un răspuns inteligent, puteau de pildă să zică că a dispărut în el însuşi. Aşa au picat o grămadă. Şi eu m-am trezit cu calificativ insuficient. Uită-te la mine. Sunt eu insuficient?
-Nu, zise Struzzy, sunteţi destul de suficient. Cred că ar trebui să nu vă mulţumiţi cu asta, ci să avansaţi, să deveniţi mai mult decît suficient. Nu vreţi un post la noi, la inspectorat? Pe catedra de logoregie?
-Eu ştiu...da-i politic? se prefăcu ezitant profesorul.
–E politic. A fost partidul astrologilor, iar acum vin ăştia cu divinaţiile. Cine mai ştie ce-o să fie de-acum încolo....parcă poţi să anticipezi ceva? Nu vedeţi că nici noi nu mai suntem siguri pe nimic. De-aia-trebuie să te ai bine cu toţi, că nu se ştie.
-Şi ce atribuţii am?
-Ei, să faci o cafeluţă generalului, la inceput, să ai mînă bună la pocker, că-i place asta, să dai sărumîna doamnelor, da dumneata cu chiromanţia zic că ai deja ceva experienţă. Apoi se întoarce roata, pui dumneata calificative altora. Hai că mai vorbim, îţi las la Motanul Încălţat pe birou o fişă cu atribuţii.
Aici se opri. Şi eu. Povestea continuă în curînd, mîine sau poimîine.

Substituţii de octombrie

Cîndva ştiam să ghicesc în cafea
în picăturile zburlite ca nişte castaniele părăsite
Preziceam călătorii prin munţi şi ape adînci
Vedeam plaje bîntuite
Şi un vapor american ce-şi flutura stelele spre Ithaca
Se făcea că în ceaşcă era toamnă
Peste pămîntul jilav,
Tu treceai cu
gravitaţie zero
pe marginea porţelanului
se auzea marea
ţipete de albatroşi umpleau podeaua cu puncte
vezi valul care începe aici, lîngă toartă?
seamănă cu o liră,
oliralirelirlirulioli la
la stînga,
la masa din fier forjat doi îndrăgostiţi se sărută,
unul din ei seamănă cu tine
pe celălalt l-am mai văzut
într-o altă ceaşcă de cafea,
aduna crizanteme pentru întîlnirea de mai sus...

aquatică

o melodie medievală paparudică.

Margareta

Oricît de lin adie vîntul, părul ţi-e sîngeriu, Margareta,
Ochii tăi viorii
Albă linia vieţii albe braţele tale
În păr ciulini înfloriţi împletiţi
Ochii tăi viorii
Înfăşurată –n dantelele galbene, încă verzi ţi-erau azi sandalele şi-n colţul ochiului drept desenată o rună
Cu fardul roz în obraji ai trecut zîmbitoare prin rouă
În urma ta, noi, marionetele cu cheiţă, încremenite-n reverenţă
aşteptăm să-ţi întorci chipul
Şi în clipirea ochiului să aflăm
cîţi am cîştigat bătălia
şi care din noi am murit.

trecere

Maşina de fabricat nori toarce încet
manşoane albastre de aburi
Se aprind luminile
Se umbresc străzile
Se sting palide
chipurile
luna tremură, inima şovăie
Între lumini
eu şi el, ea
lîngă vama inimii
venim
Să bem vinul vechi
Parfumat şi scump
Cineva mi-a propus azi un preţ nou
Să bem !
pentru albeaţa obrajilor şi amurgul gurii tale,
Mă vînd noaptea
timpul îmi ieftineşte dorurile
nepreţuite
dispreţuite
Vin dimineţile.

fost- au lele şi s- au dus...

Sunt în asemenea hal în chestia asta despre care vorbeşte toată lumea şi care începe cu c, încît am ajuns să mă bucur cel mai mult cînd îmi trimite Radu cîte o leapşă ca să mai am şi eu un subiect pe blog. Deci, leapşa de la Radu întreabă care a fost primul sau prima:
1. maşină
Pe la 5 ani am primit o maşină cu pedale, albastră, iar frate-miu o bicicletă. La o zi diferenţă eu am făcut pojar şi am stat în casă cu febră, iar el a avut grijă în cele trei săptămîni să le strice pe-amîndouă. La fel ca şi carnetul de conducere, a trecut pe lîngă mine în mare viteză.
2. călătorie în perimetrul ţării:
la foarte scurt timp după naştere, dar dacă nu iau în calcul nenumăratele mutări ale părinţilor, ci doar călătoriile de plăcere, prima a fost pe la 7 ani, la mare.
3. călătorie în afara ţării
Nu am fost niciodată în afara ţării.
4. amintire:
pe la 3 ani. Aveam o rochie mov cu trei buzunare roşii.
5. animal de casă:
un iepure care a fost masacrat şi mîncat de rudele mele dragi şi după care am plîns o groază de timp.
6. îndrăgosteală:
Într-a 7-a de un tip pe nume Sorin, care se uita după prietena mea. De atunci cei cu numele Sorin îmi stîrnesc sentimente contradictorii.
7. descoperire:
Într-a 6-a, cînd umblam după gîze pentru insectar, am pus într-un borcan laolaltă fluturii şi lăcustele. Aşa am descoperit că lăcustele mănîncă fluturi.
8. job:
într-a 10-a am lucrat ajutor de ospătar la o cantină din tabăra de la Năvodari.
9. idol:
Victor din Cireşarii. După aia, C.C. Catch
10. creaţie:
ciorba din nisip, apă, pietricele şi frunze, numită papaleaşcă.

Se trimite leapşa Aniellei, lui Tibi şi Mihai.

Vînzătorul de cofraje

A fost odată un vînzător de cofraje. În magazinul său se aflau numeroase stive colorate în alb, roşu, verzui, negru etc. Oamenii din orăşelul acesta cumpărau de la el cofrajele pentru ouă. De aceea culoarea cea mai vîndută era albul. Dar existau unii clienţi, mai rari, e adevărat, care cereau cofraje pentru elementele din tabelul lui Mendeleev, pentru instrumentele unei orchestre, pentru formele de relief sau pentru alfabetul chinezesc.
Cu alte cuvinte, vînzătorul de cofraje era util atît cetăţenilor obişnuiţi, cît şi oamenilor de ştiinţă, profesorilor sau altor colegi de breaslă. Vînzarea cofrajelor s-a dovedit o afacere profitabilă, aşa că vînzătorul în scurt timp a devenit foarte bogat. Doamnele din orăşel s-au gîndit că n-ar strica să-şi mărite fetele cu el, iar bărbaţii îi sugerară să iniţieze un partid, al cofrăjarilor- şi să candideze pentru preşedinţie. Dar el îi refuză în stilul său negustoresc şi atunci îl lăsară toţi, politicoşi, în pace.
Într-o zi, vînzătorul de cofraje se îndrăgosti de o fată frumoasă din orăşelul vecin, care era dansatoare şi chelneriţă într-un bar. Onduleurile braţelor şi şoldurilor dansatoarei îl ameţeau pe vînzătorul noastru aşa de mult, încît începu să încurce culorile şi etichetele, şi aşeză plutoniul printre răzoarele de flori, iar praful de scorţişoară în cofrajul cu sistemul solar. Ca să iasă din încurcătură, mai adăugă o dimensiune cofrajelor, făcînd combinaţii mai complicate, aşa că se puteau cumpăra acum cofrajele cu prăjituri numerice sau animale de grădinărit. Cetăţenii, întîi refractari la noile cofraje, cu timpul deveniră încîntaţi de noutatea situaţiei şi veniră cu sugestii. Ministrul Apărărilor şi Atacurilor făcu o vizită în oraşel şi cumpăra cofrajele cu ouă cuantice pentru următorul război, pentru a le arunca în capul inamicilor, deoarece se prefăceau în stingătoare de incendiu goale sau în cozi de cal fără cal, în nuci seci şi roţi de automobil desumflate. Cei din tabăra adversă erau nevoiţi să capituleze după prima bătălie. Dar vînzătorul nostru era interesat doar de dansatoarea din bar şi îi trimitea zilnic cîte un cofraj cu cele mai neobişnuite amestecuri pentru omletele de la micul dejun, pe care ea le primea cu încîntarea unui bacşiş consistent. Şi multe altele pe care le-a mai făcut pentru ea şi care au legătură logică tot cu cofrajele cvadridimensionale.
Povestea se încheie cu nunta celor doi şi cu extinderea afacerii dincolo de ocean. Aşa că, dragi vizitatori, dacă veţi vedea la magazin cofraje cu ouă, cu panseluţe sau cu pastiluţe să ştiţi ca provin de la personajul nostru.

Din grădină

Mi-am asumat (cu întîrziere de un anotimp) leapşa de la Anielle: Ce fel de floare eşti?
Mi-a rezultat o floare care mi se părea nostimă cînd eram mică (şi cred că şi vouă) pentru că o puteai preface într-o fiinţă vorbitoare. Cred că de atunci mă pîndeşte pasiunea pentru teatru… Deci, sunt Snapdragon adica Gura Leului, pe româneşte. O floare cu aşa o denumire fioroasă! Nu mă aşteptam.
Leapşa se trimite domnişoarelor S-he şi Dida.

Dubla viaţă a Veronicăi - pe scurt

Ce-ar fi dacă
în loc să fim aşa siguri de adevărurile ştiinţelor naturii, după care suntem fiinţe unice şi irepetabile, trăitoare într-o lume ireversibilă şi omogenă, lucrurile s-ar dovedi a fi cu totul altfel? Filmul lui Kieslowski, fără urmă de paranormal, adică de fantome, extratereştrii sau reîncarnări- povesteşte despre vieţile a două tinere surprinzător de asemănătoare fizic, care trăiesc în zone diferite ale Europei - una în estul comunist, cealaltă în Paris, amîndouă la începutul unei cariere muzicale, care îşi intersectează privirile pe străzile Cracoviei apoi, în sunetele unei melodii ireale sunt purtate magic pe aripile lui Eros şi Thanatos. Nu vă spun mai mult, poate vreţi să vedeţi filmul.
În rolurile principale: Irene Jacob (Weronika şi Veronique), actorul păpuşar: Philippe Volter. Muzica: soprana Elzbieta Towarnicka şi interpret la flaut Jacek Ostaszewski.
Scena care mi-a plăcut mie:

drum

Aşa, deodată, m-am gîndit cum ţi-ar sta cu o coroniţă din răchită?
Şi am plecat în mijlocul munţilor să-i caut nuieluşele verzi lîngă malurile şerpuitoare
O, dulcea mea iubire, ca şi pe mine,
Pe toţi îi mînă visul pe cîte o insulă pustie
În timp ce-şi şterg noaptea din ochi, vine tiptil Vineri şi le aşează după urechea stîngă o floare de iasomie.
Apoi, cufundaţi în somnul lunatic pufos ne legănăm lumea pe dos, lenevoşi.
Dimineaţa dă jos cearceafuri moi şi cu o singura mişcare face drum asfaltat şi semaforizat pe care nici gînd să te plimbi desculţă,
Vezi, draga mea, iubirea mea,
Aici, toţi vor apasa ca şi mine într-o zi pe tasta . şi vor uita cum le-ai zis:
Bucuraţi-vă fraţilor, David Hume stă pe malul mării, după ce l-a alungat pe Rousseau şi aşteaptă răsăritul soarelui!
Ei însă păşesec grăbiţi în cîte o poveste şi pleacă plîngînd din ea pentru ca avea doar 5 pagini şi lor le-ar fi trebuit, ca sa fie fericiţi - 7…
Nu te întrista, într-o zi o vor uita,
Stă frumos răchita pe fruntea Ta!

2luni

Am primit un mail de la o amică şi îmi spunea că în noaptea aceasta sunt vizibile două luni pe cer, din care una e planeta marte...(aşa scria). cică apar la 00.30. nu ştiu exact cît stau, că lumina asta are viteză, nu glumă.
pentru cine nu-i rezistă lui moş ene, un cîntec de leagăn

The Three Ravens - Andreas Scholl (interpretează)

lectură facultativă

Hai, treceţi la citit! Leapşă de la Radu:
1. Ce carte ai recomanda şi de ce unui dezamăgit în dragoste?
Un volum de Kundera, poate Valsul de Adio sau Gluma. Dacă îi place filosofia, i-aş recomanda un Dialog de Platon, Socrate are un mod foarte răcoros de a lecui fel de fel de obsesii.
2. Ce carte ai recomanda şi de ce iubitului/iubitei?
Octavian Goga- Poezii. Ca să văd dacă are şi sentimente patriotice.
3. Ce carte ai recomanda şi de ce celui mai bun prieten?
Cele mai frumoase povestiri Zen de Henri Brunel ( asta dacă nu găseşte Poveşti reîncărcate de Radugo între timp). Pentru că îţi fac viaţa mai frumoasă.
4. Ce carte ai recomanda şi de ce unui copil de 10 ani?
1001 de nopţi. Pentru că nu ar înţelege cînd ar citi-o decît chestiile periculoase admise, dar mai tîrziu şi-ar aminti cele interzise.
5. Ce carte ai recomanda şi de ce unui mare aventurier călător?
Agatha Christie, orice volum, ca să i se pară drumul mai scurt între destinaţii.
6. Ce carte ai recomanda şi de ce unui duşman cunoscut?
Nu am duşmani, adică nu-i consider duşmani pe cei care mă antipatizează, dar dacă insistă le-aş recomanda Portocala mecanică sau Marchizul de Sade. Că au rol cathartic.
7. Ce carte ai recomanda şi de ce unei persoane care nu iubeşte lectura?
Almanahul Sf pe anul 2008 (oare mai există?). Că are texte scurte.
8. Ce carte ai recomanda şi de ce unuia cu nasul pe sus?
Istoria frumuseţii de Eco. Ca să-şi alimenteze narcisismul. Sau nu...
9. Ce carte ai recomanda şi de ce celui care apare primul în lista ta de bloguri?
Primul în listă la mine e Alex. Nu ştiu dacă are chef de citit, dar dacă ar avea, i-aş recomanda Tratat despre banalitate- de Nicolas Grimaldi. Cred că l-ar amuza.
10. Ce carte ai recomanda şi de ce unuia care crede că le-a văzut pe toate în viaţă?
Invenţiile lui Leonardo da Vinci sau Ulise de Joyce ca să vadă că au fost alţii şi mai şi.

Cu ocazia împărţirii cărţilor să răspund şi unei lepşe restanţiere de la Eduard: Din ce motiv aţi întrerupe lectura unei cărţi, o audiţie muzicală sau vizionarea unui film?
din două motive mari şi late: unul care ţine de mine… îmi amintesc că am ceva mai important de făcut sau dintr-unul exterior- mă întrerup alţii…şi merg pe principiul că au prioritate fiinţările însufleţite aflate în proximitate.
Lepşile merg mai departe către Anielle, Tibi şi Eduard(care trebuie şi el să răspundă propriei lepşe)