Cum eram eu într-a șasea.

In primul rand vreau sa fac o diferenta intre cum eram eu intr-a sasea si cum eram eu intr-a saptea. Nu pot sa spun ca diferenta a fost de la cer la pamant, dar a fost oricum destul de remarcabila. Dar sa nu ma grabesc, toate la timpul lor.

Intr-a sasea locuiam la Severin. Partea a doua dintr-a cincea am facut-o la o scoala care era de cartier, iar toata clasa a sasea la o scoala care se numea, culmea, chiar scoala sase. Era considerata o scoala foarte buna si trebuia sa traversez tot orasul ca sa ajung la ea.

Imi amintesc ca ai mei se mutasera intr-un bloc nou si ca noi locuiam la parter. Atunci cand fusesem a cincea statusem la etajul patru, dar diferenta asta: etajul patru-parter nu ma interesa pe mine, dar a fost greu de suportat mai ales pentru mama.

Perioada aceea a fost foarte grea pentru familia mea. Sora si fratele meu mare (dar mai mic decat mine) s-au imbolnavit o bucata buna de an, mama deasemenea. Tibi era foarte mic si l-am ratacit prin oras de doua sau trei ori, intr-una din peregrinarile mele prin biblioteca judeteana si prin librarii. Nu va pot povesti groaza prin care am trecut in drum spre casa! Cred ca atunci au aparut primele semne de comportament religios si de gandire filosofica in fiinta mea. Nu stiu daca m-am rugat sau nu la Dumnezeu, dar cu siguranta El a simtit teroarea prin care trecea fiinta mea si de fiecare data l-am gasit acasa pe fratele meu.

Intr-a sasea am luat primul 3 din viata mea. A fost la o ora de gramatica despre verb. Fusesem bolnava si profa fix in ora aia cat am lipsit a predat toata lectia despre impartirea timpurilor.

Cand m-am intors la scoala din convalescenta am constat doua lacune imense in educatia mea: timpurile verbelor la gramatica si radicalul la matematica. La ambele imediat dupa ce m-am intors am fost penalizata, la romana am luat 3, iar la matematica am luat 4. A fost greu sa invat singura la romana timpurile verbelor, i-am ascuns mamei nota de frica, asa ca ea nu m-a putut ajuta, dar la matematica am avut curaj( cred ca si proful era mai rau si riscam corigenta)si, cu sfaturile tatalui meu am putut recupera informatia. Probabil ca erau si pe atunci regulamente si tot felul de masuri de indreptare a unei situatii particulare, dar nimeni din familia mea nu si-a batut capul cu asa ceva. Ai luat nota mica, ai lipsit, trebuie sa te pui pe tocit, cam asta era ideea.

Un alt eveniment pe care il tin minte a fost militia. Da, vorbesc pe sleau, militia era un eveniment pentru un copil ca mine. In fata scolii mele intr-o zi a venit militia. Erau imbracati cam ca astazi, cu caschete si haine albastre. Se invarteau mai multi in jurul unei guri de canalizare, de unde au scos, cu niste tije lungi ceva. Din vorbele copiilor am aflat ca acela era un copil nenascut, foarte mic, care fusese acolo aruncat. Nu mai tin minte cum arata, daca am vazut cap, miini, picioare sau doar ceva diform. Stiu ca m-am uitat si eu cum se uitau toti elevii de la scoala mea. Militia a a spus ca trebuie aratat copiilor pentru ca ei sa ia aminte si sa priceapa morala. Eu nu am priceput nimic. Fiind primul copil nascut, normal ca asistasem la cel putin ultima sarcina a mamei si stiam ca un copil creste in burta unei mame, dar numai atat. Restul nu facea parte din viata mea, si a ramas astfel pana intr-a 8 a, cand proful de biologie a insistat ca fetele si baietii sa citeasca lectia reproducerea la ora. Unii se distrau, altii se jenau, mie mi s-a parut o atitudine plina de prostie. Ce treaba aveam eu cu o lectie care genera asemnena fobie, pentru ca la lectia aceea proful era foarte tensionat.? De la proful de biologie imi amintesc doua chestii: 1. ca se pieptana in fata clasei la catedra si ca ne scotea la careu sa ne aplecam, iar pozitia fetelor era in fata baietilor. Dar sa nu ma abat, asta este despre clasa a 8 a.

Intr-a sasea a trebuit sa facem insectar. Atunci mi-am julit piciorul, am cazut pe o albie de parau in timp ce incercam sa adaug la colectie o libelula.

Nu toate insectele aveau aceeasi valoare. Cele mai pretioase erau iepurele viu si gusterul, apoi fluturele cap-de- mort, cine avea asa ceva primea 10 din prima, daca aveai libelule sau lacuste, care se prindeau mai greu, cativa fluturi mai rasariti, nu doar fluturele de varza, niste bondari, greieri, carabusi, gandaci de colorado, niste muste mai mari poate primeai un 9 sau un 8. In orice caz, profa era foarte rea, insectarele erau obligatorii, trebuia sa iti fabrici singur o cutie speciala din lemn cu capac transparent de sticla, sa pui insectele, sa ai etichete. Nu mai stiu ce s-a ales de insectarele alea, parca la un moment dat profesorul le returna, dar nu mai stiu exact. Goana dupa fluturi si lacuste a fost interesanta, am mers cu o colega, ea si-a adus si ajutoare. Eu am plecat cu un borcan la mine si am pus de-a valma fluturii si lacustele, iar cand am ajuns acasa am vazut cu lacustele imi mancasera fluturii, chestie care m-a cam suparat. Ar fi trebuit sa am la mine doua borcane cu capac si sa le pun separat. In sfarsit, nu imi amintesc ca profa sa ne fi dat vreun sfat.

Cam asta. Am sa mai scriu intr-o zi si ceva amuzant, dar deocamdata imi pun doar un reper. Intr-a sasea, tot Severinul era ca un urias mausoleu daramat. In plus, eu, care mergeam mult pe jos am stricat multe multe perechi de pantofi incat l-am exasperat pe tatal meu, care va spun, era un om si calm si destul de putin complexat. De ce am scis cuvantul complexat? Pentru ca, de-a lungul vietii mele, perioada clasei a 6 a a fost una in care eu m-am simtit un elev complexat. Treiul acela m-a terminat.

Morala: am scris chestia asta pentru ca azi, din pozitia de profesor, imi dau seama ce inseamna sa ai un copil care ia un trei. Daca un trei poate motiva pe cineva, mai ales dupa ce omul a zacut in loc sa vina la scoala, inseamna ca rezolvarea problemei este sinceritatea. Dupa sinceritate vine ajutorul pe care il ofera familia si efortul elevului si nu invers sau una in loc de alta.

True

Sunt fan  Madonna

pagina de jurnal

sa stiti ca eu chiar am avut in adolescenta jurnal. era verde, vernil, verde praz, vermillion, ca sa vezi! vorba lui Ionescu.
sunt destul de enervata. nu va spun motivul pentru ca nu este unul dragalas, si nici nu e frumos sa umplu blogul cu tot felul de scuze.
azi am tras 6 ventuze reale si 2 virtuale. drept sa spun, de iubire sunt un om plin.
sunt intr-o situatie naspa dpdv profesional. mi se cere de la o vreme sa ma justific, ce fac, cand vin, cat stau chestii de-astea. de exemplu, nu stiu ce sa fac cu diviziunile de ore si clase. si nu e vina mea.
spre deosebire de mine, toate femeile din scoala sunt foarte bine intentionate, dar eu nu stiu sa apreciez intentiile lor bune, cum ar fi: sa imi dea buna dimineata sau sa ma intrebe de ce am fata aia.  (bine, nu cu cuvinte din astea, cu cuvinte mai mincinoase, de tipul, ce faci,  te simti bine?)
apoi mai sunt proiectele alea care aduc toata ziua vorba de gunoi. chestia "cool" este ca e a girno peste tot 24 din 24. stiu ca stratul de ozon e de vina ca sta mai mult plecat in antarctica, dar chiar asa, sa incurci scoala cu farul stang pe ceata dimineata? plus ca ma dor ochii din cap de la atata iluminat.
mai am probleme si cu colegii noi. cum vad un coleg nou ma reped si ii cer sa imi zica ce cauta in cancelaria mea si va spun sincer ca eu n-am nicio treaba nici cu omul nici cu persoana, ma tem numai de  doua chestii: 1. sa nu vrea sa stea fix la masa mea, pe scaunul pe care il impart cu toata catedra, si 2. sa nu vrea sa imi afle greutatea sau indexul la apa sau sa ma intrebe daca am platit rata sau daca sunt la curent cu schimbarile din fusul orar al ultimului celular.
in plus, am probleme si de natura politica. stiu ca sunt trei echipe mari care joaca in finalul din liga, dar eu nu ma pot gandi decat la primele doua. asa ca va scriu doar despre ele.

deoarece orele pe care le tin eu nu au nici o sansa sa fie normale, propun urmatoarele solutii paranormale:

1. sa predea materia in locul meu doamna directoare
2. sa predea materia in locul meu doamna diriginta
3. sa predea materia in locul meu parintele cutare
4. sa plece toti elevii la plimbare
5. sa se renunte pentru toata viata la discipline optionale si sa se predea numai ore normale cum ar fi : logica si argumentare, psihologie, sociologie, economie, filosofie si studii sociale
6. sa nu mai faca doamna S. atatea figuri cu privire la orele ei ca nu e ea singura care preda optionale
7. sa se opreasca doamna S. din predat optionale ca sa poata doamna/domnul sa termine de terminat
8. sa nu mai aiba loc niciun optional prin schemele orare ca si asa e greu de schimbat orarul cand mai apar si alte ore decat orele normale cum ar fi ora de logica si argumentare sau ora de studii sociale
9. sa nu se mai faca scoala deloc si toti elevii sa se apuce de tricotat
10. sa se renunte la scoala pentru un concediu de boala
11. sa se faca tot felul de excursii pana cand elevii se satura de baut  si cad cu totii rapusi de suferinta in vreun pat dezarticulat
12. sa se predea dar numai un cuvant pe zi si ala scris cu diacritice si cu majuscule ca sa le vada orice elev care sta pe hol, la parter, in caz ca ora se tine la etajul doi
13. sa se faca ora, dar numai fara carte si caiet ci daca se poate stand cocotat pe usa sau pe cuier
14. sa se urce profesorul la videoproiector daca are chef de ora ca elevul nu e om cu studii superioare ci face parte din decor
15. sa isi aduca profesorul cu el carti si caiete daca are chef de citit din carti si caiete ca elevul are si asa destul de carat pana la autobuz.
16. Sa aiba fiecare elev la el un calculator, dar sa fie lasat in pace sa faca ce vrea cu el, daca vrea sa stea pe el, sa stea, daca vrea sa nu stea pe el, sa nu stea, ce treaba are profu cu felul cum isi vremuieste  elevul vremea.
17. Fiecare cadru didactic sa stie ce vrea, nu sa vina sa balmajeasca toata ora si daca il intreaba elevul ceva sa zica ca e in carte la pagina cutare, ce elevul are timp de toate randurile alea din carti, poate are altceva de facut, poate are de cusut sau poate are de colectionat niste antichitati.
18. Fiecare elev sa nu puna mana niciodata pe un pix cazut  jos ca poate are o boala pe el si daca pui mana te imbolnavesti si tu si incepi sa scrii de nu te mai opreste nici sadoveanu sau rebreanu.
19. Fiecare caiet sa aiba atasat la suprafata un fermoar. De ce? Poate vrei sa bagi in caiet ceva, o surpriza, cum ar fi o carioca.
20. Daca unui elev i se face lehamite, el se poate strecura, doar toata lumea face asa.

bine, se intampla si chestii faine. de exemplu muzica, vorba lui Spiridon, care incepe cand se termina vorba. aici am pareri pro si contra dar nu i le pot spune deoarece stiu ca e mai destept ca mine si nu am dreptate, orice as zice eu. in plus, au fost cateva momente frumoase la lansarea pe care a avut-o azi. in primul rand prezenta, asistenta, onorata asistenta chiar mi-a facut o mare onoare sa ma aseze pe ceva tare. in al doilea rand, gratia care a innobilat momentul si care stiti ca nu are legatura deloc cu prezenta mea. au fost cateva momente gratioase, care m-au bucurat. bine, ca orice cozonac super umflat, la un moment o pojghita a crapat. dar in final mirosul imbietor cred ca a lasat asistenta sa se bucure ca am scapat. 

mi-a venit sa plang cand am plecat. de la ploaie, de la urechile de oaie, de la gandul ca unele stalagmite sunt asa de subtiri ca nu poti sa mergi cu talpile goale pe ele si sa si respiri. in plus azi au avut loc si trei prabusiri de meteoriti prin spatiile mele intercostale.

inchei prin a va spune ca am langa mine un coleg optimist. acest fapt este rezultatul unui demers care nu este innascut, ci rodul unui copac frumos si parfumat. Ii multumesc lui Dumnezeu ca nu sunt barbat, pentru ca daca ma indragosteam de el, eram pierdut pe veci sau umblam de dimineata pana seara drogat. nu va mai zic ca imi pastrez opinia de dinainte de 2007 ca e superdotat. 

dire straits - sultans of swing, 1979.

Marchiza legitimista

despre Spinoza

“Cel mai important dintre urmasii lui Descartes a fost un ganditor preocupat de relatia pe care filosofia a avut-o cu Dumnezeu.

Baruch Spinoza s-a născut într-o familie de evrei spanioli, la Amsterdam. El a fost educat ca un evreu ortodox, dar a respins de timpuriu o serie de doctrine ale religiei sale, iar în anul 1656, la vârsta de douăzeci şi patru de ani a fost alungat din Sinagoga. Şi-a câştigat existenta pe parcursul vietii lustruind lentilele pentru ochelari şi telescoape, întâi la Amsterdam şi mai târziu la Leiden şi Haga. Nu s-a căsătorit şi si-a trăit viaţa ca un gânditor solitar, refuzând să accepte diverse titluri academice, deşi i s-a oferit un fotoliu la Heidelberg şi a corespondat cu o serie de savanţi, inclusiv Henry Oldenburg, primul secretar al societăţii regale. A murit în 1677 de ftizie, cauzata în parte de inhalarea de praf de sticlă, un pericol permanent pentru un slefuitor de lentile.

    Prima lucrare publicată de Spinoza - singura aparuta sub numele său - a fost o transcriere într-o forma geometrică a Principiilor filosofiei lui Descartes. Caracteristicile acestei lucrări timpurii, influența lui Descartes și preocuparea pentru rigoarea geometrică - se găsesc în capodopera lui matură, Etica, scrisă în anii 1660, dar care nu a fost publicată decât după moartea sa. Între acestea două a apărut, anonim, un tratat teologico-politic (Tractatus Teologico-Politicus), folosit ulterior ca argument pentru o interpretare liberală a cărților Vechiului Testament. De asemenea, el contine o teorie politică prin care, plecand de la o  viziune asemănătoare cu cea a lui Hobbes, explica necesitatea guvernarii democratice, a  libertatii de exprimare si a tolerantei religioase avand ca punct de plecare conceperea fiintei umane ca traitoare intr-o stare a naturii.  

Etica lui Spinoza se infatiseaza asemenea geometriei lui Euclid. Cele cinci părți se ocupă de Dumnezeu, minte, emoții, robia și libertatea umană.

 Fiecare parte are la inceput un set de definiții și axiome și deduce din ele, in maniera formala, propoziții numerotate( pe care le-am putea numi teoreme. nn) cu mentiunea ca nu trebuie acceptat nimic ca adevarat care sa nu rezulte din axiome și definiții; și fiecare parte se incheie cu QED.

 Acesta este cel mai bun mod, credea Spinoza, prin care un filosof poate sa - si dea seama de asumptiile (principiile, ipotezele) de la care pleaca si cel mai bun mod pentru a scoate in evidenta relațiile logice dintre diferitele teze ale sistemului său. Dar, identificarea conexiunilor logice nu este importanta doar pentru a surprinde claritatea gândirii; pentru Spinoza, conexiunile logice sunt ceea ce ține universul împreună. Pentru el, ordinea și legătura dintre idei sunt la fel ca și ordonarea și conectarea lucrurilor.”

•ANTHONY KENNY - Scurta istorie ilustrata a filosofiei Occidentale, editia a 2 .

p. 240 
TRADUCERE CU GOOGLE TRANSLATE

insight -outside

 ANTHONY KENNY – Scurta istorie ilustrata a filosofiei occidentale, editia a 2 a. Filosofia lui Wittgenstein, p. 377-378. traducere din engleza cu google translate. si adaptare, of course. 

        "Domeniul de aplicare al limbajului privat s-a extins insa mult mai departe decât anticipase Wittgenstein. Descartes, prin indoiala sa filosofica presupusese că limbajul are un înțeles, în timp ce existența corpului este incertă. Hume a considerat că gândurile și experiențele pot să fie recunoscute și clasificate, dar existența lumii exterioare este o problema intre paranteze. Mill și Schopenhauer, fiecare in felul sau au crezut că un om si-ar putea explica gandurile prin limbaj, punand totodata sub semnul întrebării existența altor minți. Toate aceste presupuneri implică posibilitatea unei limbi private. Și toate aceste presupuneri sunt esențiale pentru structura filosofiilor în cauză.

     Proprie atat empirismului cât și idealismului (rationalismului) este doctrina că mintea nu are cunoștințe directe despre nimic altceva decât conținutul sau. Istoria ambelor mișcări arată că ele ne conduc în direcția solipsismului. Atacul lui Wittgenstein asupra definiției private (particulare) împiedică solipsismul deoarece insasi posibilitatea limbii în care este exprimată definitia depinde de existența unui public și a lumii sociale. Refuzarea solipsismului duce la o refuzare a empirismului și a idealismului care îl implică inexorabil. 

•    Wittgenstein nu a vrut să înlocuiască empirismul și idealismul cu un alt sistem filosofic; filosofia sa ulterioară a fost chiar opusa unei filosofii sistematice. Acest lucru nu înseamna că îi lipseau metoda sau rigoarea, ci mai degrabă că nu există nici o parte a acestei  filosofii care ar avea prioritate față de orice altă parte. Filosofia sa ar putea sa inceapa de oriunde, în orice moment s-ar putea renunta la tratarea unei probleme pentru a se aborda alta. Filosofia sa nu s-a bazat pe alte filosofii si nici nu a devenit fundament al altora. Filosofia sa nu este precum o casa, nici precum un copac, ci este ca o rețea.

      O descoperire cu adevarat reala a mea este aceea ca m-as putea opri in orice moment din a filosofa. Cee ce imi instituie mie starea de pace launtrica, de liniste-  este disparitia chinului intrebarilor filosofice (acela ca o intrebare genereaza alta si alta si tot asa). Uneori apare ideea de metoda, de exemplificare (si ea tot un chin. nn), dar seria de exemple poate fi intrerupta. Si astfel toate problemele sunt rezolvate (dificultățile eliminate), nu numai o singură problemă.

•Wittgenstein a crezut ca a transformat complet natura filosofiei. Desigur, filosofia sa este foarte diferită de marile sisteme ale secolului al XIX-lea care au prezentat filosofia ca super-știința, 

dar gândirea lui nu este defel rupta  de marea tradiție a filosofiei occidentale, așa cum uneori s-a crezut. Desigur, Wittgenstein a fost ostil metafizicii, pretențiilor filosofiei raționaliste de a dovedi existența lui Dumnezeu, nemurirea sufletului și de a depăși limitele experienței. Dar tot astfel fusese și Kant pe vremea lui.

•Wittgenstein a insistat că toate interogările noastre intelectuale depind de existența a tot felul de impulsuri: simple, naturale, inexplicabile, originale ale minții umane; dar asa gandea si  Hume. Wittgenstein insista asupra faptului că filosofia este ceva ce fiecare persoană trebuie să facă pentru sine și implică voința mai mult decât intelectul; dar așa gandea si Descartes. 

Nerabdarea lui Wittgenstein ca filosof a fost sa atraga atentia asupra diferentei între părți de vorbire pe care gramaticienii le considera de altfel indistincte; în cadrul categoriei largi de verbe, de exemplu, filosoful trebuie să facă distincția între procese, condiții, dispoziții, stări și așa mai departe. Dar, aproape cuvant cu cuvânt, distincțiile pe care le face Wittgenstein corespund distincțiilor făcute de Aristotel și de urmașii săi. (p.378 si urm.)

 

•Deși toata viata Wittgenstein a insistat pe diferenta dintre filosofie și știință, ceea ce a scris el a avut  efecte si asupra altor discipline, mai ales stiintifice. Filosofia minții, de exemplu, este importantă pentru psihologia empirică. Nu pentru ca filosoful ar fi în posesia informațiilor care ii lipsesc psihologului sau pentru ca ar a explora zone ale psihicului în care nici un psiholog nu s-a aventurat. Ceea ce filosoful poate clarifica este punctul de plecare al psihologilor, și anume conceptele zilnice pe care le folosim în descrierea minții și criteriile pe baza cărora functiile, stările și procesele mentale sunt atribuite oamenilor." 

Despre mecanismul interior al mintii. L. Wittgenstein.

o 

 " În plus, întrebarea dacă cineva înțelege o propoziție și dacă ea inseamna cu adevarat ceva poate fi pusa atat cu privire la propozitiile spuse in intimitatea
imaginației cat si pentru propozițiile rostite în fața unei audiențe publice.

o((Aici am sa folosesc o expresie echivalenta ca sens, pentru ca nu mi-e clara expresia.) Infuriat pe faptul ca un lucru merge foarte greu, abia se taraie, evolueaza “pe babeste”, ca un Trabant in raliu, as putea bombani in sinea mea: nu se mai termina odata cu mocaiala asta? Nu se sfarseste odata?  Din fericire, chiar daca gandesc, nu o spun si cu atat mai mult nu fac ceva in directia asta. Sau: fredonez in gand o melodie populara ruseasca si sunt fermecat de felul cum suna, dar nu am nici cea mai vaga idee despre ce inseamna versurile. 

Dacă sensul și semnificația ar fi procese psihice, ar trebui să însoțească atat exprimarea in gand, cat si cea din public. Deci, dacă procesele implicate ar fi un fel de vorbire interioară, atunci ca sa intelegem o fraza, ne-am aventura intr-un demers kilometric pana cand am ajunge la intelegerea reala. 

         Unii filosofi au crezut că înțelegerea poate fi gandita ca un proces mental, dar într-un sens diferit. Pentru a–si explica de ce fiintele umane se comporta intr-un anumit fel si nu in altul, au conceput mintea ca pe un  posibil mecanism inteligent. Dacă cineva concepe mintea în acest fel, gandirea nu este ceva asemănător cu repetarea alfabetului in gand, ci e ca un proces care apare în mecanismul acesta special. Procesul din această perspectivă este un proces mental, deoarece are loc într-un mediu care nu este fizic; mecanismul funcționează în conformitate cu propriile legi misterioase, într-o structură care nu este materială, ci spirituală; nu este accesibil investigației empirice și nu ar putea fi descoperit, de exemplu, prin deschiderea craniului unui gânditor Din acest punct de vedere este clar ca un astfel de proces nu poate fi accesibil nici macar ochiului interior al introspectiei: acesta mecanism mental s-ar putea sa funcționeze prea repede si noi sa nu ii putem urmări toate mișcările, (asa cum de pilda, functioneaza pistoanele unui motor feroviar sau lamele unei masini de taiat iarba.) Am putea sa ne gandim la doua chestii opuse, am putea sa intelegem cum functioneaza mecanismul fie daca am fi foarte iuti in gandire si am putea sa-l prindem, fie daca am face ca mecanismul mental sa mearga foarte incet astfel incat noi sa il putem “observa”. 

Asa am putea sa ne dam seama cum functioneaza mintea noastra sau a altuia atunci cand intelege ceva. 

 ANTHONY KENNY - Scurta istorie ilustrata a filosofiei occidentale, ed. a 2 a , Blakwell, pag. 373-374, traducere din engleza su google translate si oarecum interpretat pe ici colo. 

Un fel de criticism la Wittgenstein

o

"Un exemplu prin care Wittgenstein critică metafizica este atacul său asupra ideii de sens ca rezultat al unui proces mental.

o

Wittgenstein nu a fost un behaviorist; el nu a negat că există lucruri care ar putea fi numite "procese mentale" – în ultimă instanță putem considera și recitarea unui poem în gând tot un proces psihologic.

oDar un mod eronat de a face metafizică ar fi acela în care se concepe sensul și semnificația unei propoziții ca fiind rezultatul unui proces mental care se sprijină pe vorbire și auz  (apar doar atunci când auzim propoziția)

oDacă medităm, remarcăm că nu este corect. 

Dacă sensul ar fi un proces mental care însoțește rostirea unei propoziții, ar trebui să nu fie posibilă înțelegerea în absența rostirii cu voce tare a acesteia, iar când nu este rostită tare, ea sa nu aibă pentru noi nici un sens. Poate cineva, de fapt, să îndeplinească actul semnificării fără să pronunțe fraza? A rosti o propoziție si a respira sunt doua actiuni care pot fi simultane. (bine, cand recitam, respiratia poate fi controlata). Dar, desigur, ar fi absurd să sugerăm că, simultan cu orice pronunțare publică a unei propoziții, există și una privată?: cu siguranță ar fi dovada unui mare talent sa sincronizezi perfect cele doua procese! Și cât de teribil ar fi dacă unul dintre cele doua sensuri ar ieși din sincronizare, astfel încât sensul unui cuvânt sa fie in mod gresit alocat altui cuvant!” 1 p. 373....

A. Kenny. An Illustrated ...., ed.2,2006, (vezi postarile mai vechi, de acum o saptamana), din Eng. cu G. translate

1.(de exemplu, eu gândesc un enunt in care un cuvant are un anumit sens, iar cand il spun tare, el are altul, cu totul diferit. ar fi o eroare, dupa Wittgenstein, si el nu are aici in vedere conotatiile morale, ci doar pe cele lingvistice si gramaticale)

interpretari paralele

     Un comentariu succint la filmul Arizona dream, distributia, dupa IMDB (in regia lui Emir Kusturica, cu o muzica superba), dar nu la tot filmul, ci numai la o anumita secvență, pe care o voi intitula secventa numărul 3.
O povestesc pe scurt și atașez mai jos clipul citat.
În secvență este vorba despre un tânăr (Vincent Gallo, cu numele de scenă Paul Lejer), care își imaginează despre sine că este deosebit de talentat  (în traducere libera, spune protagonistul, Paul Leger înseamna  născut pentru actorie) și are drept argument tare faptul că are succes la femei.
Datorita acestui succes, el se decide să participe la un casting pentru obținerea unui rol.
Castingul are loc pe o scena dintr-un  restaurant în care în mod obisnuit se joacă stand-by-comedy.
Tânărul actor își alege să interpreteze o secvență celebră dintr-un film celebru în care joacă un alt actor celebru, în regia unui mare regizor, și anume La nord prin nord -vest.
"North by Northwest is a 1959 American thriller film
directed by Alfred Hitchcock and starring Cary Grant, Eva Marie Saint and James Mason.
The screenplay was by Ernest Lehman, who wanted to write "the Hitchcock picture to end all Hitchcock pictures".(Wikipedia)
Este o scenă în care, pe deasupra unui câmp cu porumb trece un avion cu pesticide. (secventa din La nord...)
Cary Grant  este urmărit și încearcă să se ascundă prin porumbi.
dar avionul, fiind deasupra, îl reperează.
se trage, eroul aleargă, aleargă....
în sfarsit, ajunge sub un camion.
asta e secvența.
nu se rostesc replici, nu au loc monologuri, nu au loc efecte speciale.
este o singură camera de filmare.
aceasta este ochiul/ochii unui spectator.


Bine, în sală sunt multe persoane, unele deja vedete, altele în așteptarea unui loc lângă viitorul actor sau regizor.
tânărul actor mimează cum vine avionul, cum el încearcă să le explice spectatorilor scena cu porumbul, cum încearcă să îi facă să vada ca sunt mai multe rânduri de porumb,
nu doar unul cum e pe scenă, că atunci când alergi și esti urmărit de cineva care are o viteza mai mare, tu parcă ești porumbul și el
parcă este persoana ta și ca în final ești nevoit să te trântești la podea și dacă ai pus porumbii prea aproape de marginea scenei va trebui să îi muți mai încolo ca să poți cădea.
Scena este o scenă rapidă, actorul trebuie să recupereze timpul în care a fost făcută filmarea, și stiți că în film timpul curge altfel decât în teatru,
și mișcarea este alta, în film mai poți sari peste etape, dar în teatru nu poți, pentru că spectatorul nu mai înțelege ideea. prezentatoarea-organiatoarea nu înțelege ideea, nu înțelege căderile lui, încearcă sa il resusciteze, el repetă, stați că sunt încă viu, mai am ceva de jucat....până la urmă primește de la juriu numai un punct, este dezolat, mai ales ca înaintea lui, o tânară care interpretase  o marionetă muzicală luase punctajul maxim.
faza faină este însă ca prietenii îl iubesc în continuare și îl încurajează să continue.
cam asta. poate mai scriu ceva într-o zi dacă am cum.

Cercetari filosofice

•           in  continuare

Ludwig Wittgenstein
(1889-1951)

           Wittgenstein dă exemple de jocuri de limbaj: a asculta și a da ordine, a descrie aspectul obiectelor, a vorbi despre senzații, a indica niște măsurători, a construi un obiect plecând de la o descriere, a indica un eveniment, a interpreta un fenomen, a crea povești, a acționa, ghicirea ghicitorilor, zicerea de glume, cererea, batjocura, a saluta și a se ruga. De asemenea, el vorbește despre jocuri de limbaj specifice limbilor străine, care folosesc expresii diferite de ale limbii noastre.  Wittgenstein nu a înfățișat o teorie generală a jocurilor de limbaj: utilizarea expresiei este menită să sublinieze faptul că, de fapt, cuvintele nu pot fi înțelese în afara contextului în care sunt folosite. Avem nevoie, atunci când căutăm să dăm o explicație despre sensul unui cuvânt, să căutăm rolul pe care îl joacă în viața noastră. Utilizarea "jocului" nu are intenția de a sugera că limbajul este ceva banal; cuvântul a fost ales deoarece jocurile prezintă același fel de varietate ca și activitățile lingvistice. Unele jocuri sunt competitive, altele nu sunt așa; unele au reguli, altele sunt spontane; unele folosesc bile, altele se desfășoară pe o scenă; unele solicită anumite calități umane, altele nu. Nu există o însușire comună pe care o au toate jocurile ca jocuri¹ : mai curând jocuri diferite împărtășesc caracteristici diferite între ele așa cum diferiții membri ai aceleiași familii se vor asemăna unul cu altul nu într-un singur mod, ci într-o varietate de moduri.² În mod similar, nu există nicio însușire esențială a elementelor limbajului; există doar asemănări de familie între nenumăratele jocuri de limbaj.

•        Sensul filosofiei ar fi, pe scurt, găsirea esențialului limbajului, dar nu dezvăluind existența unui mecanism fantomatic ascuns în noi, ci prezentând în mod clar ceea ce deja știm, dar știm confuz, și anume modul în care folosim cuvintele. Filosofia ne poate oferi o viziune clară asupra acestui lucru și, prin urmare, asupra lumii pe care o înțelegem prin intermediul conceptelor limbii noastre. 

•Ca și pozitiviștii, Wittgenstein este ostil metafizicii. Dar el nu atacă metafizica prin instrumentul pozitivist, care a fost,  (pentru pozitiviști), principiul verificării, ci prin desemnarea atentă a distincțiilor care îi permit să descifreze amestecul de truism și nonsens în conceptul de minte al metafizicianului. Mai mult decât atât, tipul de metafizică pe care o critică este unul față de care mulți pozitiviști s- au făcut vinovați. Pentru Wittgenstein, metafizica ar consta de fapt dintr-o gramatică travestită în știință.

•       Filosofii sunt în mod constant tentați să imite revendicările și metodele științei. Filosofii secolului al XVIII- lea, care au căutat să construiască o fizică newtoniană a minții³ sunt ilustrații evidente ale acestei ispite. Wittgenstein atacă în repetate rânduri reprezentările metafizice ale minții ca pe un mediu misterios, diferit de un mediu fizic, în care funcționează legi speciale, pe care filosoful trebuie sa le descopere și să le enunțe. “Când filosofii folosesc un cuvânt – de exemplu: “cunoașterea “, " ființa “, " obiect “," propoziție“," nume "- și încearcă să afle în ce constă esența acestei (realități), voi trebuie să îl întrebați: care este sensul în care este folosit cuvântul acesta în limba ta originară? - pentru că ceea ce trebuie să facem de fapt este să aducem cuvintele dinspre metafizică înspre uzajul lor cotidian.”

ANTHONY KENNY - An Illustrated Brief a History of Western Philosophy, Blackwell, 2.ed.,  p.372- 373.

traducere cu Google Translate

---------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Note:   1. nu există un esențial, un in sine al jocurilor

           2. de exemplu, un copil poate avea umorul tatălui și optimismul bunicii, nasul fratelui și forma piciorului unchiului etc.

           3.” Lecții si și convorbiri despre estetică, psihologie si credință religioasă.”, Humanitas.

............................................................................................

Ludwig Wittgenstein- critica Atomismului logic (directie Pozitivista)

despre Cercetari filosofice, continuare

Wittgenstein’s teaching room in Trinity College, Cambridge.
(© Wittgenstein Archive)

"....revenirea la filosofie,  la începutul anilor ´30, a insemnat pentru  Wittgenstein renuntarea la o sumedenie de idei din Tractatus;  nu l-au mai preocupat ”atomii logici” (propozitiile atomare) si a inceput sa studieze structura logica a limbajului comun.

 Unul dintre elementele cruciale ale Atomismului logic fusese teza că fiecare propoziție atomara era independentă de toate celelalte, luate in parte, una cate una.

 Este  limpede ca teza nu este adevărata despre enunturile - protocol, cum numeau pozitivistii propozițiile elementare: valoarea de adevar a enuntului - "acesta este un petic roșu" nu este independentă de valoarea de adevar a enuntului : "este un petic albastru".

La un moment dat, Wittgenstein s-a gândit ca aceste propoziții elementare de fapt nici  nu sunt elementare, ci compuse la randul lor, deci ar necesita in continuare analiza. Dar de data aceasta a renunțat la ideea de a gandi propozitiile elementare  independente una de cealaltă,  insistând mai mult insa asupra distincției dintre propoziții elementare și non - elementare. 

Restul sistemului atomismului logic a început să se destrame. Wittgenstein a renuntat la ideea că elementele finale ale limbajului erau nume- care -desemnau- obiecte simple si a inceput sa creadă că nici cuvintele "simple" si "complexe" nu au un înteles absolut, ci variază în functie de context.

Cu toate acestea, Tractatus-ul continea credinte la care el nu a renuntat niciodata, de exemplu, ideea ca filosofia este o activitate, nu o teorie sau ca Filosofia nu ne descoperă adevaruri noi.

Problemele filosofice sunt rezolvate nu prin furnizarea de informatii, ci prin regandirea a ceea ce am cunoscut dintotdeauna, dar intr-o maniera care nu ne împiedică să vedem ca esenta filosofiei este ceva evident.

Filosofia ne permite să avem o viziune clară asupra a ceea ce facem atunci când folosim limbajul non - filosofic în mod obisnuit in viaţă.

Printr-o expresie frapantă, Wittgenstein spunea că rolul filosofiei ar fi acela de a ne elibera, de a ne”dezlega nodurile” din gândire.

Dacă este astfel, atunci filosoful ar trebui sa faca miscări foarte complicate; insa rezultatul filosofiei va fi ceva cu o structura suprasofisticata, si in acelasi timp simplu ca un fir de lana.
Inspirat de  Freud, Wittgenstein descrie filosofia ca fiind o terapie, o terapie necesara pentru a ne obloji vânătăile pe care le primim prin lovirea logicii noastre de limitelor limbajului. (nn Wittgenstein numeste aceasta neconcordanta: ”o crampa mentala”.)

Filosoful, ca un psihanalist, ne încurajează să ne exprimăm îndoielile si neajunsurile pe care noi am învătat să le reprimăm; el ne scapa de confuziile pe care le cultivăm în minte, încurajându-ne să le aducem la lumina zilei, transformând astfel prostiile noastre latente în prostii cu patalama.

A face filosofie, spune Wittgenstein, inseamna a scăpa de problemele filosofice pe care le ai.

Dar daca rolul filosofiei este sa scapi de filosofie, atunci filosofia ce rol mai are?

Daca nu ai probleme filosofice, atunci nu ai nevoie nici de solutii, nu?
Răspunsul lui Wittgenstein este că, desi este adevărat că filosofia serioasa este folositoare numai cand se lupta cu filosofia serioasa, există, fie că ne dam sau nu seama, un filosof în fiecare dintre noi. Prin  limbajul pe care îl folosim razbate o filosofie care ne fascinează. Limba naturala este inselatoare si ascunde calea in care cuvintele sunt folosite in alt mod decat cel uzual. 

Rolul filosofiei este de a clarifica neintelegerile referitoare la gramatica limbajului nostru.

Neîntelegerea filosofică nu ne va face rău dacă ne limităm la preocuparile noastre de zi cu zi, folosind cuvintele în contextele lor obisnuite, firesti. Dar dacă ne apucam sa studiem un domeniu abstract, cum ar  fi matematica, psihologia sau  teologia - atunci gândirea noastră va fi împiedicată si distorsionată, confuzie de care ne putem elibera prin filosofie, altfel cercetarea intelectuală va fi coruptă cu notiuni mitice despre natura numerelor, a mintii sau a sufletului.

Atât in filosofia timpurie, cât si in cea tarzie, Wittgenstein a crezut ca gramatica de suprafată a limbajului ascunde adevărata sa natură. Dar, daca în Tractatus, ceea ce se considera ascuns era natura complexa a ideii fundamentale, în filosofia ulterioară, ceea ce s-a ascuns si a trebuit să fie clarificat -  a fost modul divers în care limba functioneaza ca o activitate socială, interpersonală. Wittgenstein, privind retrospectiv, a remarcat ca, in aceasta prima lucrare (1. Tractatus), cum de altfel si alti filosofi au observat, a simplificat prea mult relatia dintre limbă si lume. Conexiunea dintre ele a presupus numai două caracteristici: legătura dintre nume si obiecte si  potrivirea sau nepotrivirea enunturilor  cu faptele.

        In cea de-a doua filosofie el crede ca acest mod este profund gresit. Cuvintele seamănă între ele la fel cum, la picioarele noastre, atunci cand urcam intr-o masina, seamana cele doua pedale, ambreiajul si frana.  Cuvintele diferă unul de celalalt în functie de felul în care sunt utilizate in contexte diferite, asa cum cele doua pedale identice ca aspect au in spatele lor mecanisme si functii diferite. Wittgenstein a subliniat ca de fapt limbajul interconecteaza lumea în multe moduri foarte diferite: si pentru a exprima aceste legături, el a inventat expresia "joc de limbaj".  

 

 „Multitudinea si diversitatea jocurilor de limbaj cotidiene se sustrage unei cunoasteri exhaustive, pentru ca invelisul limbii obisnuite face ca totul sa para la fel. „"

ANTHONY KENNY

   All Illustrated Brief Hisory of Western Philosophy, Blakwell, p. 371-372

traducere cu google translate

Ludwig Wittgenstein - Cercetari (Investigații) filosofice

      După război, moștenind o parte din averea tatălui său, Wittgenstein s-a trezit ca este unul dintre cei mai bogați oameni din Europa.

În mai putin de o luna de la intoarcerea de pe front, a donat toti banii (nn. surorii sale) si a plecat la tara. 

Timp de mai multi ani a practicat profesia de invatator la o scoala rurala si a lucrat ca gradinar.

Cariera sa de dascal s-a terminat lamentabil dupa ce a fost acuzat ca se poarta foarte aspru cu elevii.  A  revenit la studiul  filosofiei și pentru un timp a luat parte la discuțiile Cercului de la Viena. Mai târziu s-a distanțat de Cerc și s-a întors la Cambridge, unde Tractatus-ul a fost considerat teza de doctorat.  A sustinut disertatia si a primit o bursă la Trinity, în anii 1930 devenind cel mai influent profesor de filosofie din Marea Britanie. Filosofia pe a predat-o în această perioadă era diferită de cea din Tractatus si nu a cunocut cerneala tiparului in timpul vietii sale .
În timpul celui de-al doilea război mondial, Wittgenstein a lucrat ca infirmier pe front; reintoarcerea sa la Cambridge ca profesor de filosofie a fost scurta dupa razboi.

Din 1947 până la moartea sa în 1951 a trait retras, singur în Irlanda sau cu prietenii in Oxford, Cambridge și Ithaca, New York. Cartea la care a lucrat mult timp a fost publicată postum sub numele de Cercetari filosofice, în 1953. După revenirea la filosofie, la începutul anilor treizeci, Wittgenstein a abandonat repede o serie de doctrine caracteristice Tractatus-ului; el a încetat sa considere ca fundamentul limbajului sunt propozitiile atomare si a preferat sa se preocupe de structura logica a limbajului comun. 

p.370. traducere din ANTHONY KENNY- Scurta istorie ilustrata a filosofiei occidentale, vol.2, 
cu google translate