Despre principiul verificarii in filosofia empirismului logic

Pozitivismul Logic. continuare....."Ceea ce pozitivistii au pretins că preiau din Tractatus a fost ideea ca adevărurile necesare sunt necesare doar pentru că sunt tautologii." p.369.

    ' În trecut, propozitiile logicii si matematicii dadusera multa bataie de cap empirismului. Puțini empiristi erau dispuși să mearga pe ideea lui Mill, (a faptului ca ele trebuie sa fie niste enunturi necesare) si ar fi preferat sa nege ca asemenea propoziții ar fi  necesare. Bine, era interesant sa accepti ca ele sunt necesare, dar cum putem cunoaste prin ele lumea? (nn. cu ajutorul propozitiilor matematicii si logicii, care sunt apriori?) Empiristii puteau acum sa reimpuna teza cum că cunoașterea despre lume este dobândită numai prin experiență și sa foloseasca aceasta ca pe o idee clara pentru a ataca metafizica. Marea armă în acest atac a fost principiul verificarii. Acesta spunea ca sensul unei propozitii este dat de modul in care ea este verificata.
O astfel de intelegere a sensului ar fi permis unei persoane să excludă în afara sensului toate acele enunturi care nu puteau fi nici verificate, nici falsificate prin experiență.

 se punea întrebarea urmatoare: 

   Dar daca s-ar confrunta cu nevoia de a explica enunturile despre natura Absolutului, scopul Universului sau despre lucrul - in - sine kantian, pozitivismul nu s-ar trezi deodata gol pusca si nu i-ar mai ramane decat sa le zica razboinicilor metafizicieni: 

- Ce experienta posibila ar trebui sa devina necesara pentru a va rezolva problemele voastre metafizice? 

       Aproape imediat după ce a aparut principiul verificării, au izbucnit disputele despre statutul și formularea sa. Principiul nu pare să fie el însuși o tautologie, o simplă chestiune de definiție. Se impune așadar sa il verificam prin experiență? Dacă nu, părea să se autodenunte ca lipsit de sens. Mai mult decât atât, nu numai propozițiile metafizicii, dar  si generalizările științifice, nu pot fi verificate concludent. Ar trebui să spunem apoi că criteriul semnificației nu este verificabil, ci falsifiabil?  (nn. presupunem ca se poate dovedi ca nu este fals). Astfel, propozitiile universale ar avea semnificatie (pot fi semnificanti)  pentru că ele sunt in mod sigur falsificabile. 

Dar cum, pornind de la acest punct de vedere putem afirma existenta semnificantului?

     Nimeni nu poate sa cuprinda prin experienta universalul, deci afirmatiile universale nici nu pot fi falsibiabile, deoarece ele pornesc de la o experienta incompleta. Asa incat a trebuit ca principiul sa fie acceptat doar in varianta "slabă" si s-a stabilit că o judecata are semnificatie doar atunci cand s-ar putea observa anumite situatii relevante in care propozitia devine adevarata sau falsa. Și asa s-au obtinut mai multe judecati a caror semnificatie se putea dobandi pe baza principiului verificarii, dar ele s-au dovedit ca, desi sunt "verificabile în principiu", nu pot fi verificate în practică.

Numai empiristii stiu cat au avut de furca atunci cand au aplicat Principiul verificarii enunturilor din istorie; și orice alte modificări ale principiului puteau sa il faca atat de cuprinzator incat sa ajuga sa se aplice chiar si judecatilor metafizice. 

Chestiune de care empiristii fugeau cat vedeau cu ochii.
In final, Pozitivistii au fost unanim de acord ca viziunea Tractatus-ului era:  adevaratul scop al filosofiei  este acela de a clarifica enunturile non-filosofice.

Atunci cand se apleaca asupra limbajului stiintei, filosoful trebuie să arate cum toate judecatile empirice au fost construite în mod real din propozitii elementare sau "enunturi- protocol", care deriva din experiente concrete.  Cand cunoastem empiric, enunturile- protocol sunt acceptate sau respinse prin intermediul principiului verificarii, dar sensul lor trebuie cunoscut de dinainte.

Cuvintele care apar în enunturile non-protocol derivă din enunturi - protocol, pleaca de la acestea, sunt traduse din acestea, iar cuvintele care apar în enunturile - protocol si-au derivat semnificația lor de la posibilitatea unei definiții ostensive - a unui gest, care ar trimite (literal sau metaforic) la acea particularitate a experienței la care se referă cuvântul.

     Aici apare o dificultate cum putem aplica principiul verificarii unor enunturi - protocol cand stim ca ele deriva dintr-o experienta strict personala, din ceva propriu fiecarui individ? Dacă sensul depinde de verificabilitate, și verificarea este prin stări mentale pe care doar eu singur le experimentez, cum pot vreodată înțelege sensul enunturilor altuia? Schlick a încercat să răspundă la acest lucru făcând  distincția dintre formă și conținut. Conținutul experienței mele – ce imi place, ce trăiesc eu când mă uit la ceva verde - este privat și incomunicabil.
Dar forma, relația structurală, între experiența mea privată și experiența privată a altor persoane este ceva public și transmisibil. Eu nu pot ști dacă, atunci când văd un copac sau un apus de soare, alți oameni se bucură de același lucru, de aceeasi  experiența ca mine; s-ar putea chiar ca ei cand se uita la un copac sa vada culoarea pe care eu o vad cand ma uit la un apus de soare. Dar atâta timp cât amândoi suntem de acord să numim copacul prin verde si apusul de soare prin rosu - atâta timp, adică ca formă sau structură a experienței noastre, modelele sunt similare - suntem capabili să comunicăm și să construim un limbaj al științei. Puțini oameni au considerat că acest răspuns este satisfăcător și
amenințarea cu solipsismul nu a fost rezolvată în mod adecvat decat dupa ce Wittgenstein s-a reintors la filosofie."

- ANTHONY KENNY-- An Illustrated Brief History of Western Philosophy, Blakwell, p. 369-370.

traducere cu google translate

Wittgenstein si Cercul de la Viena

Paul Klee 

        "Tractatus-ul a devenit repede celebru. Fapt straniu, mai ales ca este o carte cu un mesaj foarte metafizic si destul de formala ca si strctura, si totusi admiratorii sai cei mai entuziasti au fost pozitivistii anti-metafizicieni ai Cercului Vienez. 

         Grupul, care s-a format in jurul lui Moritz Schlick după numirea sa ca profesor de Filosofie a Stiinţei la Universitatea din Viena, în 1922, a cuprins filosofi, matematicieni, și oameni de știință. Printre membrii săi ii intalnim pe Friedrich Waismann, Rudolf Carnap și Otto Neurath.

       În 1929, după conferinta de la Praga, Cercul a emis un manifest, Wissenschaftliche Weltauffassung der Wiener Kreis („Punctul de vedere al Cercului Vienez cu privire la stiinta”) prin care a proclamat lansarea unei campanii împotriva metafizicii ca precursoare a unei științe vetuste.

Ideile cercului au fost publicate în revista Erkenntnis, („Recunoasterea”) fondată în 1930 și editată de Carnap in colaborare cu Hans Reichenbach de la Berlin.
Cercul s-a destramat în 1939 ca rezultat al presiunii politice, după ce Schlick a fost omorat de un student nebun.
      Ceea ce pozitivistii au pretins că preiau din Tractatus a fost ideea ca adevărurile necesare sunt necesare doar pentru că sunt tautologii."

ANTHONY KENNY- An Illustrated Brief History of Western Philosophy, Blackwell, 2006, p. 368. 

traducere cu Google translate.

"Limitele limbajului meu sunt limitele lumii mele"- L. Wittgenstein

  

Paul Klee 

" Legătura dintre lume si limbaj se face ca si cum am pune in relatie elementelor fundamentale ale mintii, aceste gânduri ascunse și obiectele cele mai simple ale lumii, cum ar fi atomii, care constituie substanța lumii.

   Cum se realizeaza aceste corelații, Wittgenstein nu explică; se pare ca este un proces misterios, specific fiecaruia dintre noi, iar rezultatul lui este limbajul privat.  
   O mare parte a Tractatus-ului isi propune să arate cum, cu ajutorul diferitelor tehnici logice, diferitele tipuri de propoziții pot fi analizate în combinații de imagini atomare.  Astfel, valoarea de adevar a propozițiilor știintifice ar depinde de valoarea de adevar a propozițiilor atomare din care au fost alcatuite.

Propozițiile logicii erau, inainte de Wittgenstein, considerate tautologii, adică propoziții complexe adevărate, indiferent de adevărul propozițiilor atomare; un exemplul evident este faptul ca  "p sau non p",  este adevărata si dacă p este adevărata si daca p este falsa. 1

Nota 1: (Wittgenstein este primul care arata ca valoarea de adevar a propozitiilor complexe depinde de valoarea de adevar a propozitiilor simple din care ele sunt alcatuite. El le numeste pe cele complexe - propozitii moleculare, iar pe cele simple- atomare.)

     Propozițiile care nu pot fi analizate în propoziții atomare se dezvăluie ca pseudo-propoziții,  care nu ne dau nici o imagine despre lume. Printre acestea, se pare, sunt propozițiile filosofiei, inclusiv propozițiile Tractatus-ului însuși.

La sfârșit, Wittgenstein compara profetic propria sa filosofie din Tractatus cu o scara care trebuie să fie urcată, iar cand scopul este atins, trebuie aruncata de catre cel care vrea sa vada lumea corect.  

Cu privire la metafizica, Wittgenstein spune ca ea încearcă să descrie forma logică a lumii;  fapt dealtfel imposibil. O imagine trebuie să fie independentă de ceea ce reprezintă; de asemenea, ea trebuie sa fie capabila chiar sa fie o imagine falsă. Dar, deoarece orice propozitie trebuie să conțină forma logică a lumii, nu ea este cea care o creaza. 2

(Nota 2: Limbajul nu creaza lumea, ci doar o descrie). 

Problemele filosofiei 3

 (Nota 3:  ale metafizicii, Wittgenstein reia o preocupare a lui Russell) 

     Ceea ce metafizicianul incearca sa spuna nu se poate spune de fapt, ci se poate numai arata. Filosofia nu este o teorie, ci o activitate: activitatea de clarificare a propozițiilor non-filosofice.

Odată clarificate, propozitiile vor oglindi forma logică a lumii și vor arăta ceea ce filosoful dorește sa spuna, dar nu poate spune.  Nici știința, nici filosofia nu ne pot arăta sensul vieții.

                             6.52 We feel that even when all possible scientific questions have been answered,

                             the problems of life remain completely untouched. Of course, there are then no

                            questions left, and this itself is the answer.  4

 ____________________________________________________________________________

(Nota 4: 6.52 Considerăm că și daca s-ar soluționa toate posibilele întrebări științifice, chiar si atunci problemele vieții tot ar rămâne complet neatinse. Desigur, atunci nu mai exista nici intrebari si chiar acest lucru este răspunsul cautat.)

          Credinta doar in nemurire nu poate conferi semnificatie vietii, deoarece nimic nu se rezolva prin existenta in eternitate. O viață veșnică ar fi la fel de enigmatica cum este si aceasta de aici de pe pamant. "Dumnezeu nu se dezvăluie în lume", a scris Wittgenstein; mistica inseamna nu un anumit fel de a fi al lumii, ci faptul ca ea exista.  

        Filosofia ar putea sa ne fie foarte putin folositoare, dar ea nu este totusi complet inutila, deoarece, daca face ceva, face odata pentru totdeauna. Asa a crezut Wittgenstein cand a scris Tractatus-ul, ca a rezolvat definitiv problemele filosofiei.  Dupa ce a scris cartea, a renunțat la subiect."5

(Nota 5:  A renuntat o vreme, vreo 10-20 de ani, dupa care l-a reluat in Cercetari.)

ANTHONY KENNY : An Illustrated Brief  Hystory of Western Philosophy, Blakwell, 2006, pg. 367-368. 

traducere cu Google Translate
p.s. notele imi apartin

Ce inseamna Analiza logica a limbajului la Wittgenstein?

Antony Kenny: 

Paul Klee

       " În limbajul comun, forma logică a gândurilor este ascunsă.

Unul dintre motive ar fi acela că multe dintre cuvintele noastre, cum  ar fi Bristol şi Londra, semnifică obiecte complexe.

Relaţia dintre judecati şi fapte va deveni limpede numai dacă obiectele complexe sunt analizate în mod logic pana cand se ajunge la cele mai simple. Pentru a realiza aceasta analiză, Wittgenstein a folosit o extindere a teoriei lui Russell, numita Teoria descriptiilor.

     De exemplu, expresia "Austro-Ungaria" poate fi considerată o descriptie clară a obiectul complex: Uniunea Austriei și Ungariei, iar teza "Austro-Ungaria luptă împotriva Rusiei" poate fi analizată, în conformitate cu Teoria descriptiilor, după urmează:

pentru orice  x și orice y, unde x = Austria și y = Ungaria, daca stim ca:
x este unit cu y
și x se luptă cu Rusia,

atunci și y lupta împotriva Rusiei.

        În propoziția astfel analizată, folosim expresia Austro-Ungaria doar cu scopul de a  evidentia cum se analizeaza logic un obiect complex. Dar aceasta este doar prima etapa a analizei logice, pentru ca si Austria și Ungaria sunt, fiecare dintre ele, la rândul lor, obiecte foarte complexe, iar extinderea analizei logice la acestea presupune multe alte tipuri diferite de obiecte aflate in tot felul de relatii spatiale si nu numai. 

       Dacă plecam de la analizarea unei propoziții, credea Wittgenstein, noi
vom ajunge în cele din urmă la simboluri care denota (trimit la) obiecte absolut simple (entirely non-complex objects ). Astfel incat, o propozitie complet analizată va consta dintr- o combinație extrem de lungă de propoziții atomare, fiecare dintre acestea fiind la rândul ei alcatuita din nume de obiecte simple, nume legate unul de celălalt în moduri care vor recrea, în mod adevarat sau fals, relațiile dintre obiectele pe care le reprezintă. 

      O astfel de analiză completă a unei propozitii este, fără îndoială, omeneste
imposibila; insa gândul exprimat prin ea sintetizeza o propozitie complexa pe deplin analizata. Gândul este legat de expresia sa în limbajul obișnuit prin reguli extrem de complicate, cu care noi operam permanent, insa in mod inconstient. "

ANTHONY KENNY:
An Illustrated Brief History of Western Philosophy, Blackwell, 2006, p.366.
traducere cu Google Translate

Despre Tractatus. pg. 366

continuare ....pagina 366. 

   Cu toate acestea, chiar și în limbajul obișnuit există un element de natura unei imagini sensibile.
De exemplu, ne referim la afirmația: "Bristol este la vest de Londra". Această teză spune ceva destul de diferit de o altă propoziție, alcătuită din aceleași cuvinte, și anume: "Londra este la vest de Bristol ". Ceea ce deosebește prima propoziție de a doua este localizarea pe hartă a celor doua orașe?

 Nu, este vorba de faptul că cuvântul "Bristol" este situat în propoziție la stânga cuvântului "Londra" în contextul primei propoziții, dar nu are aceeași poziție în cea de-a doua. Deci, în acea teză, ca într-o hartă, avem o relație spațială între cuvinte simbolizând o relație spațială între orașe. Reprezentarea spațială a relațiilor spațiale este pictural descrisă într-un mod destul de simplu.

Putine cazuri sunt insa la fel de simple ca acesta.

Dacă s-ar fi vorbit în loc sa se fi scris, ar fi fost o relație temporală între sunete, mai degrabă decât o relația spațială pe o pagină, relatie care ar reprezenta la randul ei - relația dintre doua orase.

Dar aceast fapt este posibil numai pentru că secvența vorbită și spațiul- matrice au o anumită structură abstractă similara.

Conform Tractatus-ului, trebuie să existe ceva ce orice imagine trebuie să aibă în comun cu ceea ce descrie.  Acest minim comun este numit de Wittgenstein - forma sa logică.

Cele mai multe propoziții ale limbii naturale, spre deosebire de exemplul atipic de mai sus, nu au o formă spațială în comun cu situația pe care o reprezintă; dar orice judecata trebuie să aibă în comun cu ceea ce descrie - o forma logica.

În limbajul obișnuit, forma logică a gândurilor este ascunsă.

ANTHONY KENNY- THE PHILOSOPHY OF WITTGENSTEIN din vol. An Illustrated Brief History of Western Philosophy , Pg 366. ( traducere cu Google Translate).  

Glume cu filosofi. Partea a - II- a.

Paul Klee 

Experiment genetic cu filosofi

Întrebare: -Ce obțineți daca incrucisati o esteta cu un fenomenolog?

Răspuns: -Un designer de interior.

(Jeffrey Glick)

* * * * * * *
Întrebare: -Cum puteti sa va alegeti cu un filosof pe terasa?

Răspuns:- Ii cumparati o pizza.

(Elizabeth Hoppe)

* * * * * * *
           Un om face o faptă bună și, ca răsplată, apare îngerul său păzitor și îl oferă sansa unui raspuns la orice intrebare care-l framanta. Ii lasa doua zile la dispozitie sa se gandeasca.
Bineinteles, omul și-a dat seama imediat că ar putea deveni foarte bogat. De exemplu, l-ar putea intreba pe inger: ce marfa se va vinde cel mai bine in urmatorii cinci ani ? Ce cal va câștiga Kentucky Derby? Cine va fi primul in Superbowl? etc., insa dupa ce medita putin, isi spuse ca nu merita sa risipeasca aceasta sansa unica sa faca avere. La urma urmei, banii sunt doar un mijloc pentru fericire. Cu o întrebare corectă, ar putea afla chiar secretul fericirii însăși! Dar cu cât se gândea mai mult la el, cu atât devenea mai îngrijorat de consecinte. De exemplu, să presupunem că l-ar intreba pe inger :

-"Ce m-ar face cel mai fericit om din univers?"

Și ingerul i-ar raspunde:

-"Traiul pe planeta Rigel III" Desi perfect adevarat, raspunsul i-ar deveni perfect inutil.

Convins ca nu este capabil sa gasesca cea mai buna intrebare filosofica si decis sa ceara ajutor, omul nostru merse la cea mai importanta universitate, unde se prezenta in fata celui mai inalt in functie dintre anagajati.

Decanului i-a placut provocarea si i-a promis ca va face cu toti filosofii chiar in acea seara o sedinta de consiliu si ii va da raspunsul a doua zi.

Când bărbatul se întoarse, decanul ii spuse ca a stat de vorba cu cele mai stralucite minti in domeniu si a venit cu cea mai buna intrebare. Si i-o spuse omului.

A doua zi avu loc intalnirea cu ingerul. Acesta il intreaba:  Ei, ai gasit intrebarea la care sa-ti raspund?

 - Da, răspunse omul cu o mare încredere în vocea lui. Care sunt elementele următoarei perechi ordonate: primul element al perechii este cea mai bună întrebare posibilă pe care aș putea să o pun, iar al doilea element al perechii este răspunsul la această întrebare?

 Îngerul a zâmbit și a spus:

- Știi, nu mi-ai fi putut pune o întrebare mai bună. De fapt primul element  al perechii este întrebarea pe care tocmai ai cerut-o (decanului, nn), iar al doilea element este răspunsul pe care ți-l dau acum.

* * * * * * * *

Un filosof adoarme si viseaza. În vis, unul câte unul, cei mai mari filosofi ai tuturor timpurilor stau în fața lui și își expun sistematic teoriile: Socrate, Platon, Aristotel, Kant, Hume, Descartes etc. Dar în fiecare caz, filosoful nostru se vede pe sine cum, cu o simpla miscare de deget le darama conceptiile. Dupa ce ii combate pe fiecare in parte in acelasi mod, realizeaza si el ca de fapt aducea pentru toti aceeasi obiectie, dar ea era atat de inteligenta incat nici unul nu a fost in stare sa se apere. Deci, isi spuse omul nostru, asa apare o miscare filosofica si asa se incheie. Si isi propuse sa faca pe aceasta tema intai un colocviu, apoi sa tina o conferinta. Cu greu se trezi din somn si scrise obiectia respectiva pe un petic de hartie, apoi adormi cu un zambet satisfacut pe chip. In dimineața următoare, citi cuvintele:

SI CARE-I FAZA?  

(Aceste două glume ii sunt atribuite lui Reed Richter.)

Traducere cu Google translate. 

Despre Tractatus Logico-Philosophicus de Wittgenstein.

Wittgenstein’s identity card as an artilleryman in the Austrian army in 1918.

(© Wittgenstein Archive)

Tractatus Logico-Philosophicus de Ludwig Wittgenstein

          Ludwig Wittgenstein a fost nepotul unui moșier evreu şi fiul unui multimilionar din industria oţelului, care a avut nouă copii și pentru că soția sa era de religie catolică, el şi i- a botezat pe toți în această credinţă. 

Născut la Viena în 1889, a învățat la Realschule în Linz, unde a fost contemporan cu Adolf Hitler. A fost atras foarte mult de filosofia idealistă a lui Schopenhauer.

După ce a studiat ingineria la Berlin şi Manchester, s-a dus la Cambridge, unde inteligența sa a fost imediat sesizată de Russell, care s-a dedicat cu mare generozitate să-i promoveze geniul. După cinci semestre  la Cambridge, a trăit în izolare în Norvegia, iar când războiul a izbucnit în 1914 s-a înrolat ca voluntar în artilerie şi a luptat cu curaj pe frontul de est și pe cel italian. În această perioadă a scris capodopera sa, Tractatus Logico-Philosophicus, pe care, în 1918, fiind încă prizonier de război la Monte Cassino, i l-a trimis lui Russell spre a fi citit si publicat.  

      Tractatus-ul este scurt, frumos și foarte dificil. Se compune dintr-o serie de paragrafe numerotate, adesea conținând nu mai mult de o singură propoziție. Cele  mai faimoase paragrafe sunt primul și ultimul :"Lumea este tot ce se întâmplă" și "Despre ceea ce nu se poate vorbi trebuie să se tacă". 

      Principala preocupare a lui Wittgenstein in această carte este natura limbii și relația ei cu lumea. Doctrina sa centrală este teoria semnificației(înțelesului) ca imagine(picture theory of meaning). Conform acestei teorii, limbajul constă în propoziții care ilustrează lumea. Propozițiile sunt expresiile sonore (perceptibile) ale gândurilor, iar gândurile sunt imagini logice ale faptelor; lumea este totalitatea faptelor.

         Gândurile și propozițiile, în conformitate cu Tractatus-ul, sunt imagini în sens literal, nu metaforic.  O propoziție în engleză, cum ar fi ‘The rain will spread across Scotland’ (peste întreg teritoriul Scoției va ploua) sau "sângele este mai dens decât apa" - nu trimit musai la o reprezentare.  Wittgenstein crede că ar fi urmatoarea cauza: structurile lingvistice se gândesc dincolo de toate recunoaşterile de natură sensibilă.

ANTHONY KENNY- THE PHILOSOPHY OF WITTGENSTEIN din vol. An Illustrated Brief History of Western Philosophy , Pg 365-366. ( traducere cu Google Translate).  

cum se formalizeaza cateva proverbe

1. graba strica treaba.
 Nici un lucru bun nu este activitate facuta in graba.
Niciun S nu este P
SeP.

2. toate drumurile duc la Roma.
Orice activitate importanta din Imperiul Roman este subordonata unui cezar.
Toti S sunt P
SaP.

3. Unde nu e cap, vai de picioare.
Unele persoane nu sunt ascultatoare.
Unii S nu sunt P
SoP.


4. Unde da mama, creste.
Unele efecte pozitive ale educatiei sunt vizibile doar prin raportare la dragostea materna.
Unii S sunt P
SiP.

silogisme

Anton Vakulovsky

Sugestie pentru probele orale, asa cum era pe vremea mea, daca picai la scris,  luai la oral, o saptamana mai tarziu.

S= super

M=cool
P=ultra

Daca Toti Cool sunt Ultra si

Toti Super  sunt Cool
Atunci Toti Super sunt Ultra
-------------------------------------

S=super
M=naspa

P=ultra-maxi

Daca niciun Naspa nu este Ultra-maxi si
Toti Super sunt Naspa

Atunci niciun super nu este ultra-maxi.

 ----------------------------------------------------------------------------

Daca toti comsi- comsa sunt ultra-cool si

            Unii super sunt comsi-comsa

Atunci unii super sunt ultra-cool

MaP
SiM
------
SiP

             S=super

M=comsi-comsa
P=ultra-cool

------------------------------------------------------------------------ 

 

S=super                                                         

 M=naspa-naspeta                                     

P=ultrissimo

Daca niciun naspa-naspeta nu este ultrissimo si     MeP si

unii super sunt naspa-naspeta                                    SiM. atunci
atunci unii super nu sunt ultrissimo.                         SoP.

 

draft pentru o lectie de logica si argumentare cu continuturi interdisciplinare

Dovezi care atesta faptul ca genetica deriva din logica si filozofie.

1. genul include specia.
2. de exemplu, daca esti genul greu de urnit din loc, probabil ca faci parte din specia magar imputit sau bou, bivol, cireada de vaci.  

Dovezi care atesta faptul ca biologia deriva din logica, argumentare si comunicare. Totusi lectia reproducerea nu se bazeaza pe lectia perpetuarea speciei, ci eventual pe derivarea genului din speciile sale, ceea ce dpdv psihologic este sinonim cu abstractizarea ca si operatie a gandirii si cu problematizarea ca etapa a invatarii - intelegerii lectiei diviziunea si clasificarea.

Genul= feminin/ masculin

Specia= sora, frate, sot, sotie, cumatru, nepot, nepoata…. etc.

Importanta controlului la adult.

                In limba romana, cuvantul “control„ este un cuvant compus si atractiv totodata, mai ales in societatea informatizata, cand spatiul virtual este din ce in ce mai larg, iar cel material din ce in ce mai redus.

Cuvantul control, in societatea moderna are o semnificatie deloc de neglijat, mai ales la adultul corupt de societatea informatizata, deoarece el este un cuvant compus din doua cuvinte, cont si rol, ambele cu o importanta covarsitoare pentru o persoana normala, care are si ea ca toata lumea occidentala o baza materiala, care in limba engleza, limba societatilor informatizate se numeste body, corp sau, cum spun francezii pe limba lui cartesius, alias descartes, res extensa, care, tot, dupa descartes, filosof rationalist la fel ca si pascal, in opinia mea si cred ca si a altora, nu se opune lui res cogitans, ci dimpotriva, pe parcursul existentei noastre omenesti, ii slujeste, asa cum un corabier nu el este cel care slujeste corabia, ci viceversa.

La adultul normal, cuvantul control este si el normal, si se scrie ctrl.

Ei, dar la adultul solitar/solidar cuvantul control nu mai este normal. Apesi pe el si nu vrea. Vrei sa selectezi toata lista si te enervezi. Cauti sa rezisti, dar situatia devine din ce in ce mai grea. Incerci sa inlocuiesti comanda cu shift si vezi ca nu e totuna. Asociezi controlul cu alt si delete si trebuie sa repeti operatiunea. Dai restart odata, dai restart de doua ori, de trei ori, pana la urma cedezi, te trantesti in pat si incepi sa realizezi ca trebuie sa faci altceva.

De ce? Pentru ca in limba romana cuvantul control este de fapt altceva decat cuvantul vointa heteronoma. Cuvantul control inseamna efort sustinut si obositor, zi de zi si ceas de ceas.

Si cand te uiti inapoi, vezi ca tot acest efort a omis un pas. Cel putin in existenta mea ca profesor. Nici un ban in cont, nici un rol in tot acest an stupid despre care am sa va vorbesc altcandva. Dar vorba lui Creanga, cand ma gandesc ca sunt unii care stiau deja asta, ma bucur si eu, lumea in care am ajuns nu este pustie, prin ea paseste prin fiecare rand o metafora al carui autor nu este imaginatia, ci fantezia altcuiva decat a mea.

va cer scuze dragi cititori, voi adauga majuscule ulterior. daca am timp, chiar azi dupa amiaza. 

Cum a ajuns aceasta vara sa ii fie dedicata cepei

Majoritatea oamenilor au tot felul de obsesii. Unii sunt obsedati de idei, altii sunt obsedati de lachei.

 Deasemenea, exista matematicieni foarte simpatici, care pot sa ajunga chiar obsedati de ardei. Eu am ajuns, in mod inconstient sa fiu obsedata in acest an de ceapa.

Izvorul acestor obsesii, la majoritatea oamenilor, conform teoriei psihanalizei este foarte vechi, in prima copilarie. La mine, izvorul nu a reiesit la suprafata din intalnirile mele cu psihologii catedrei, dar am constientizat brusc importanta cepei verzi, pentru ca stie toata lumea, exista si ceapa galbena si ceapa alba si ceapa roz.

Am constientizat-o in aceasta seara, care se anunta o seara normala.

Dar sa revin la izvor.

Ceapa a intrat in mod abundent in viata mea nu odata cu prima remarca a colegului meu care predă religia, ci mult mai tarziu, odata cand am mers la un supermarket international (e pleonasm?) si am cumparat o punguta cu arpagic pe care am dat 5 lei.

Am citit instructiunile, am luat niste pamant de flori, niste ghivece si am sadit arpagicul.  Nu mai facusem asa ceva niciodata, sa plantez o  leguma si sa o observ cum se iveste, cum creste si cum se mandreste ca este singura verdeata indrazneata, care rezista la vant, ploaie si in plus, mai si tine de urat cand nu ai in tigaie decat o pastaie.

Deci, au crescut o multuime de cepe verzi din care am mancat cu drag si umor o vara intreaga. Nu in stare pura, ci prin intermediul combinatiilor.

Anul acesta de pastele catolicilor, o frunza de ceapa mi-a salvat viata. Nu va spun cum, dar sa stiti ca actiunea se petrecea la o agapa si eu eram invitata sa fac o gluma, asa incat un flacau tomnatic sa nu se scufunde de melancolie intr-o intreaga groapa plina de râie , ci sa ii ramana afara macar un firisor de care sa il pot trage eu si cu care sa vreau din nou sa ma cert pentru ca impartim acelasi dormitor.

In asta seara cepa din nou m-a binedispus pentru ca eram ingretosata la gandul ca daca aveam oi ar fi trebuit pe asa o caldura sa merg cu ele la tuns si atunci ar fi trebuit sa ma justific de ce in conceptia mea a tunde o oaie echivaleaza cu arta de a desena sau cu cea de a copia o caligrafie/a face o fotografie.

Candva, daca am sa am inspiratie sau un context potrivit, am sa va povestesc cum am reusit sa dedic o intrega vara conceptului de (as fi vrut eu sa fie cerc- patrat sau icosaedru ) dar nu, este vorba despre rosie.  Conceptului de leguma - rosie care, ca si in cazul cepei, mi-a salvat viata in mod regulat de mai multe ori. Nu va spun acum, ci candva, nu va fie teama, aceasta amintire face parte din identitatea mea si nu o pot uita nici daca mi s-ar spala creierul de 3,4 ori pe zi sau mi s-ar repeta ca eu trebuie sa scriu numai comedii.

Numerele

 

        traducere cu google - translate din limba engleza al unui text din calculator.

              Numere sunt în general cunoscute ca entităţi matematice a căror funcţie este de a exprima mărimea sau ordinea dintr-o mărime a ceva concret sau de altă natură. Istoric, pornind de la tipul cel mai de baza, avem: numere întregi pozitive (1, 2, 3, ...), care apar în primele înregistrări scrise. Ulterior, noţiunea de număr a fost generalizată şi extinsă în mai multe direcţii diferite - de multe ori întampinand o opoziţie considerabila.
Altele decât întregii pozitivi, dar tot destul de vechi sunt numerele raţionale (fracţiile), care au fost cunoscute de egipteni şi mesopotamieni.

Descoperirea, de către matematicienii lui Pitagora, a unor lungimi care nu se pot
exprima ca fracţii a prilejuit introducerea unor numere numite iraţionale, cum ar fi rădăcina pătrată a lui 2, deşi grecii au reuşit doar o înţelegere geometrică a acestora.  

a²  +b²= c²

1² +1²  = 2,

2= c²

       ^_

^c=V2

 

Numărul zero a fost recunoscut, în primul rând în matematica indiana, prin secolul al şaptelea.  Mai tarziu de acest secol au aparut numerele negative si numerele complexe, cum ar fi rădăcina pătrată a  a lui i ( = -1), care a apărut la sfârşitul Evului Mediu.

 

Numerele infinitezimale, dezvoltate de fondatorii calculului cu acelasi nume, Newton şi Leibniz, au aparut în secolul XVII (şi ele dispar din matematică pentru un timp), şi numerele infinite (ordinale şi cardinale) au fost introduse de către fondatorul modern al teoriei multimilor, Cantor, în secolul al XIX-lea.
Introducerea a trei dintre aceste tipuri de numere, care au prilejuit adevarate crize matematicii, au pus si bazele acesteia. Prima criza, cea generata de aparitia numerelor iraţionale, a fost în cele din urmă rezolvată în secolul XIX de Cauchy şi Weierstrass. Cea de a doua (cu privire la infinitezimale) a fost rezolvată, de asemenea, tot in acea perioada, de activitatea lui Weierstrass şi Dedekind. Cea de a treia (cu privire la numerele infinite), care implică paradoxuri, aşteaptă încă o soluţie convingătoare, diferita de cea a lui Russell.

Este aparent imposibil sa dam o definiţie riguroasă a ceea ce este un număr.

 

Cea mai simpla acceptiune ar putea pleca de la ideea de multime, sau de la cea de interval. Dar un numar definit prin intermediul conceptului de interval presupune o asemanare cu o familie despre care nu stim cati membri are de fapt.

1. numerele naturale

Toate societăţile umane par a avea o anumită formă de numărare, atât pentru dimensiunea  numita cardinalitate (unul, doi, trei, ...), cat si pentru dimensiunea numita  ordinality, ordinalitatea  (primul, al doilea, al treilea, ...). Recunoaşterea faptului că o infinitate de pozitivi întregi ar putea fi ordonata se stia inca din Egiptul antic, deoarece exista dovezi  scrise care ne spun ca in Egiptul mileniului al patrulea î.Hr. se cunostea numararea.

Cercetarile au scos la iveala faptul ca erau cunoscute de asemenea operaţiile aritmetice de bază (+, x etc.).

           

va urma