
J.L. Gonçalves, "Querido Pai"
Un rege îşi trimite soldaţii să cucerească toate ţinuturile care se văd în faţa ochilor. Din cucerire în cucerire, aceştia ajung într-o ţară a albului nesfîrşit de iarnă. Prinţesa din acel ţinut este foarte frumoasă şi soldaţii îi duc regelui vestea. Regele o ia de soţie şi o duce în ţara sa, iar ţinuturile ei sunt lăsate libere. Cînd prinţesa ajunge în noul şi bogatul imperiu o copleşeşte dorul de zăpadă şi se stinge încet, încet. Regele, care îşi iubeşte soţia, se perpeleşte zi şi noapte cum s-o facă fericită. Se hotărăşte într-un tîrziu, cînd tînăra soţie e mai mult moartă decît vie, să-i planteze în faţa ferestrei o livadă imensă de migdali. Dimineaţa, regina deschide fereastra şi cît vede cu ochii este întinderea albă a florilor ...şi crede că a nins... Povestea spune că îi mai trece dorul de ţara ei ...cîteva săptămîni pe an.
Foarte delicat, doamna Speranţa. Cum ştiţi dvs. să încîntaţi generaţiile de elevi....
RăspundețiȘtergereOare de ce simt ironie în acest comentariu? Probabil pentru că este un refren?
RăspundețiȘtergeredoamna Speranţa , nu am dorit pentru ca să vă supăr. nu este ironie în comentariu - eu sunt atît de micuţ încît nici nu ştiu ce înseamnă ironie. refren?
RăspundețiȘtergere