Didei

“Tot ceea ce este bun vine dintr-o moştenire.”
(Nietzsche “Amurgul idolilor”)

noi în aprilie vechi

Se făcea că era aprilie. Eu abia învăţasem cîteva litere, dar ştiam să citesc bine lecţiile din urmă, nu luasem niciodată cele 10 linii-muchie la palmă pentru greşeli de citit. Asistam în fiecare zi la supliciul colegilor, care se întorceau în bănci cu dinţii încleştaţi şi ochii în lacrimi. Apoi, creionul le tremura în mînă toată ziua...
În clasă eram trei de-a-ntîia, cinci de-a doua, cinci de-a treia şi şase de-a patra. Cei de-a patra erau toţi băieţi. Mă întorceam cu ei acasă la bunică-mea mereu pe acelaşi drum, urcam şi coboram două dealuri, primăvara, direct de-a berbeleacul (ne întindeam pe pămînt şi ne răsuceam ca un balot pînă la poale). Doi dintre ei treceau pe acasă şi luau caii. Îmi era frică de ei, eu, orăşeancă, văzusem cai de-aproape numai în poze. Se lăudau cu peripeţiile serilor cînd se întorceau cu vitele. Rădeau de noi, ăştia de-antîia, şi mai ales de mine, de lipsa mea de accent, de faptul că nu înţelegeam înjurăturile, că urma să merg la şcoală şi după ce terminam a patra. Ei aveau să nu mai meargă. Prima comună unde erau clase de gimnaziu era departe, la 10 km, dura prea mult timp şcoala şi vitele trebuiau scoase la iarbă.
În dimineaţa aceea de aprilie învăţătorul n-a venit. Era un bărbat de vreo 30 de ani, făcea naveta de la Bucureşti…A venit o femeie, care ne-a spus că va fi învăţătoarea noastră anul acela. Nu ştiu dacă s-a ţinut sau nu de cuvînt, pe mine părinţii m-au luat de la bunici şi m-au înscris la o şcoală în noul oraş în care urma să locuim.
Se oprise ploaia, după vreo săptamînă mohorîtă şi am ieşit toţi în curte. Ne atîrnam de crengile înflorite ale corcoduşilor ca-n huţuluş. Doi bărbaţi în haine militare au inceput să care în iarbă cărţi dintr-o sală în care nu intrasem niciodată. Şcoala avea o singura clasă, în care învăţam toţi. Au cărat mult timp…noi am jucat ascunselea şi ţin minte că tocmai ochisem un loc bun între uşă şi zid, cînd învăţătoarea ne-a chemat. Ne-a spus să ne aducem ghiozdanele şi să ne punem în ele cîte cărţi putem duce, dar geanta să se închidă totuşi. Repede, pînă nu se întorceau bărbaţii plecaţi după chibrituri. Apoi, ne-a trimis în clasă. Pe fereastră vedeam flăcările ridicîndu-se pînă la crengile copacului. Ce păcat, m-am gîndit, or să se afume florile …
Nu am avut timp să citim titlurile cărţilor sau să le răsfoim. Simţeam şi geanta închisă în bancă arzînd. Nu mă puteam gîndi la nimic legat de lecţii. Atunci am făcut primele greşelii de citit. În geantă am găsit acasă o carte de Caragiale, un volum despre mituri ale creaţiei şi un manual interbelic de latină. A, şi un roman rusesc despre trei puşti care nu iubeau şcoala. Aceea a fost prima carte citită. A doua zi, învăţătoarea ne-a spus că în aprilie s-au născut tovarăşul Lenin şi Hitler.
Din ziua aceea nu a mai luat nimeni din clasă linii la palmă.

S-a oprit ploaia. Dacă aş fi ştiut că Wittgenstein şi-a trăit viaţă şi filosofia tot de-a lungul lunii aprilie, aş fi înţeles ce jocuri ne fac să suportăm sau nu trecutul. Sau poate că nu...

Leap Şă

Radu mi-a trimis o leapşă dificilă “Cele mai bune voci din industria muzicală românească”. Am ales 7 dintre cele care-mi plac după un criteriu care e personal...asocierea cu Li Tai Pe, unul din poeţii mei preferaţi. Pentru că românii cîntă...
La o ceaşcă de vin
"Te sfătuiesc : ascultă
Înţelepciunea mea !
Te-aşteaptă ceaşca plină !
Ridic-o, deci, şi bea !

N-auzi ? Şi vântul parcă
Oftează de necaz !
Până şi vântul râde
De tine, că eşti treaz !

Te uită ce bogată
E Firea, uneori ...
Şi arborii deschis-au
Ca nişte ochi de flori,

Şi susură din ramuri,
Şi din frunzişuri moi ;
Cu ochi de flori se uită
La ierburi şi la noi ...

În linul ceas al serii,
Aproape, în boschet,
S-a furişat un gangur,
Şi fluieră încet ...

În ceştile de aur,
În limpedele vin,
Încet răsare luna,
Cu discul ei deplin!

Te sfătuiesc : ascultă
Înţelepciunea mea :
Te-aşteaptă ceaşca plină
Ridic-o, deci, şi bea.

Căci toate trec, şi toate
Se duc spre nicăieri!
Toţi oamenii aceştia
Erau copii mai ieri!

Să dăm pe gât, şi vinul,
Şi luna prinsă-n ceşti,
Căci azi sunt albi la tâmple
Toţi oamenii aceşti!

Demult căzu seraiul
Cel mare, în ruini!
Şi sălile celebre
S-au potopit de spini,

În lungul zilei, cerbii
Aleargă în tumult,
Pe Marile Terase
Vestite, de demult ...

O, numai timpul singur
E fără de sfârşit!
Şi demnitari muriră,
Şi hanii au murit !

O, numai timpul singur
E fără de hotar!
Pe prăfuite ziduri
Se lasă noaptea, iar...

Te sfătuiesc, ascultă:
Înţelepciunea mea !
Te-aşteaptă ceaşca plină !
Ridic-o, deci, şi bea!

Demult, în alte vremi
Adâncuri de genuni,
S-au risipit seraiuri
Celebre, şi străbuni!"

1. Ileana Sărăroiu- Inimă de dor nu ştii
2. Ioana Radu- I-auzi valea cum mai sună
3. Fărămiţă Lambru- La crama din Drăgăşani
4. Anda Călugăreanu- Ninsoarea cea rară
5. Nicu Alifantis- Umbra
6. Tudor Gheorghe- Mi-aduc aminte şi plîng
7. Zavaidoc- De cînd ne-a aflat mulţimea
Numerotarea nu este o ierarhizare. Mai cu seama din partea mea. I-aş mai trece aici pe cîţiva puşti cu voci extraordinare: Claudia, Bianca şi Sebastian pe care, sper, industria muzicală românească să-i considere cît mai repede...o investiţie profitabilă. Nu mai am cui trimite leapşa, aşa că...oricine vrea, poate să fredoneze la cote maxime...

Cît mi-am propus eu să nu mă las copleşită de anul asta care a vrut cam mult să se joace de-a sfîrşiturile...
Pe Ana Maria nici măcar n-am apucat s-o cunosc prea bine, deşi o vedeam in fiecare săptămînă o oră întreagă. Cred că mai am şi acum prin hîrtii C.V.-ul ei de anul trecut, în care era absolventă de facultate...Poate doar Radu să scrie ceva luminos despre aceste zile...
În toate certitudinile noastre pîndeşte întîmplarea care vine cu o ironie înspăimîntătoare...Dacă n-aş uita asta zilnic poate aş fi mai pregătită.

notre dame 2

În sfîrşit, am reuşit...Graţie sugestiilor lui Liviu, Salieri, Daris, Lorena, Radu şi Laur. Un fragment, cel mai cunoscut al operei lui Maheu...

unde sunt

Stelian-Mihai Grădinariu a trimis o leapşă despre unde ne-ar plăcea să locuim. Eu m-am făcut că nu înţeleg ...în ce zonă de pe planetă... Pentru că subiectul cu rămasul sau plecatul din ţară încă îmi sună ciudat, i-am spus că mi-ar plăcea să stau la casă. De fapt, mi-ar plăcea să stau undeva unde:
• să pot avea măcar o pisică, dacă nu chiar două. Şi un cîine.
• să mă pot bucura de copacii proprii, de la căzutul frunzelor pînă la făcutul fructelor( mai ales că încă visez, la propriu, că le fur din copacii străinilor)
• să pot citi afară, fără să mă urmărească priviri de după perdele vecine sau trecătorii din parc
• să intru în spaţiul casei mele pe poartă, nu pe uşă.
Acestea cu privire la mine... Nu cred că e nimic nou aici. Majoritatea oamenilor au astfel de dorinţe. În plus, eu îmi doresc, dacă se poate, să fie la fel cele două pisici.

Două teme

Radu mi-a mai trimis două lepşe, una primită de la machiavellian, la care ar trebui să mă documentez, şi cealaltă de la Hex. Răspund întîi lepşei de la machiavellian.
3. Cea mai naşpa persoană publică promovată în acest an de media românească( se precizează media respectivă). Asta e o chestiune destul de dificilă fiindcă nu-mi place tema şi am chiulit la orele cu pricina bîntuind prin alte locuri. Aşa că nu pot decît să trag cu ochiul prin fiţuici, şi nu prea m-am priceput niciodată bine. Nu mă mai uit la televizor de 8 luni, deci la acest punct nu pot da decît un răspuns superficial, care e sub nota de trecere.
1.Cel mai prost/stupid/mîrlan/libidinos/retard om politic român . La 1 mă gîndesc să mă leg de trăsătura care le însumează pe celelalte: libidinos. Aici e primul pe listă Vadim. Urmează toţi cei care-l încurajează să rămînă în politică.

2. Cel mai mişto blogger român. Fără “mişto”, expeditorul lepşelor mele este bloggerul meu preferat. Asta şi pentru că de la el pot ajunge la toţi ceilalţi bloggeri mişto.

Iar a doua, care este fontul preferat?
Ca admiratoare a doamnei Filosofie şi a supuşilor ei, filosofii, nu pot decît să scriu înainte de toate, în book antiqua
Se dă leapşa mai departe lui Tibi, Stef., Newton, Niss şi altora care mai vor să scrie.

Mi-a plăcut un dans. Şi muzica. Nu e foarte buna filmarea, dar fetiţa care dansează seamană cu o fetiţă din clasa mea, Ionela. Care e foarte tristă azi.