vineri, 7 octombrie 2016

Parmenide


Povestea cu Parmenide a fost cam asa....

Stați, că am uitat introducerea.
(mi-a spus-o un tip pe care-l chema Hans Christian, nu, nu cel din familia Andersen, ci din alta,
el a văzut că  eu cam întârzii cu traducerea din Kenny  și atunci și-a propus să mă motiveze cumva)
deci, povestea cu Parmenide a fost așa:
Parmenide ăsta, de loc din Elea, era un tip frumos, de unde știu asta? de la iubitul său, Zenon, care-l adora, (nu mă întrebați dacă erau gay, nu am dovezi că erau ei cei doi care se sărutau pe alei)
deci, Parmenide era șic și își dorea să participe la bal în concurență cu un pitic de-a noua
Însă Parmenide avea o meteahnă, el nu mergea, ci mai mult dansa.  Ce dans? Salsa, rumba, cha cha cha. (Sigur că erau și pe vremea aia.)
Atunci, iubitul său, Zenon l-a sfătuit așa :(pentru proba de seară ):
- Trebuie să înveți să ții dreaptă cărarea, să ai dreaptă ținuta și dreaptă privirea
și pentru asta, ai nevoie de o greutate numai a ta.
Atunci Parmenide a văzut undeva o piatră de marmură albă. Da, da, aia de-i-ar fi zis Aristotel material cause dacă ar fi făcut engleză cu Raluca, aia, din care Brancuși avea să o facă pe Pogany a sa, după ce Nichita s-a enervat și i-a trântit una –ntr-un colț cu o metaforă oleacă cam grea.
Deci, Parmenide a văzut piatra, nu era mică, nici neregulată, era ditamai figura, ca să scriu fără diacritice de forma cubica
Și a luat-o, și –a pus-o pe creștet și cu ea a început să exerseze eleganța

Așa, dragi copii, a apărut în viziunea mea clasicismul ăsta. Odată cu Miss Boboc și Miss Preuniversitaria de la Școlile din Efes și Elea.


Niciun comentariu:

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails