vineri, 23 septembrie 2016

light my fire

Heraclit


Ultimul și cel mai faimos dintre acești filosofi ionieni timpurii a fost Heraclit, care a trăit la începutul secolului al cincilea înainte de Hristos în marea metropola din Efes, unde, mai târziu, Sfântul Apostol Pavel avea să locuiască, să predice și să fie persecutat. Acest oraș, încă din timpul lui Heraclit și până pe vremea Apostolului Pavel a fost dominat de ritualurile din marele templu al zeiței fertilității, Artemis. Heraclit a denunțat cultul templului: a te ruga la statui este ca și cum ai vorbi singur într-o casă unde nu e nimeni, iar a aduce ofrande și a face sacrificii pentru ispășirea păcatelor e ca și cum ai încerca să speli noroiul cu noroi. Heraclit mergea la templu din când în când, dar numai pentru a juca zaruri cu copiii de acolo - companie mult mai plăcută decât cea a oamenilor statului, a spus el, refuzând să ia parte la politica orașului. În acest templu al lui Artemis el a depus tratatul său format din trei cărți despre filozofie și politică, o lucrare, acum pierdută, celebră prin obscuritatea ei, pe care unii au considerat-o un text despre studiul naturii fizice, iar alții un tratat despre guvernare.
Ceea ce eu am înțeles din ea este excelent, ar fi spus mai târziu Socrate, iar ceea ce nu înțeleg poate fi excelent, de asemenea, căci numai un scafandru de mare adâncime ar putea ajunge la abisurile acesteia.
 În această carte, Heraclit vorbește despre Logos, sau Cuvânt, Rațiune, un principiu suprem, care stăpânește totul și din care provin toate. Scrierile sale sunt sub formă de paradoxuri, susținând că universul este atât divizibil cât și indivizibil, având un început și în același timp fiind din totdeauna, muritor și nemuritor, Cuvânt și eternitate, Tată și Fiu, Dumnezeu și Justiție. Nu e de mirare că toți s-au plâns de scrierile lui Heraclit și au găsit Logosul lui de neînțeles. Dacă îl considerăm pe Xenofan ca scriitură și atitudine primul filosof modern profesionist, despre Heraclit putem spune că el s-a apropiat mai curând de ceea ce se înțelege în filosofie prin maestru, guru.
Heraclit și-a disprețuit predecesorii filosofi. Multă învățătură, a spus el, nu învață un om; altfel, ar fi renunțat să gândească singur, însușindu-și ceea ce spuseseră deja Hesiod, Pitagora și Xenofan.
Heraclit a fost un filosof al maximelor, al dictoanelor, mai curând decât al demonstrațiilor sistematice. Tezele sale erau grave, profunde și obscure ca sens. Stilul lui delfic era, probabil, o imitație a oracolului lui Apollo, care : nu vrea să spună, nici să ascundă, ci să arate. Printre cele mai cunoscute zicale ale lui Heraclit se numără: 
  • Drumul în sus și în jos sunt unul și același lucru.
  •  O armonie ascunsă este mai bună decât o armonie evidentă.
  • Războiul este tatăl tuturor și împăratul tuturor.
  • Una este să fii zeu și alta este să fii om.  Această distincție între oameni și zei îi împinge  pe unii către sclavie și pe alții îi lasă liberi.
  • Un suflet uscat este mai înțelept și mai bun decat unul umed, căci moartea vine din umezeală.
  • Când ești beat, ajungi la cheremul copiilor.
  • Zeii sunt muritori, oamenii nemuritori, fiecare își trăiește viața și moare conform naturii sale.
  • Sufletul este un păianjen și corpul său este pânza pe care acesta o țese. Această ultimă observație a fost explicată de Heraclit astfel: la fel cum un păianjen care-și țese pânza observă imediat ce fir se rupe și aleargă să-l repare pentru a evita durerea, tot astfel sufletul unei persoane, atunci când o parte a corpului este rănită, trebuie să fie vindecat pentru a evita o durere mai mare. Relația dintre trup și suflet, asemănată de Heraclit cu cea dintre un păianjen ocupat să-și repare pânza, este posibilă pentru că în sufletul omului arde o scânteie divină.  În cosmologia lui Heraclit focul joacă rolul pe care apa l-a avut pentru Thales și aerul pentru Anaximene. Lumea este un foc veșnic viu: toate lucrurile provin din foc și se vor stinge în foc.

Toate lucrurile se transformă datorită focului, așa cum, în comerț, aurul este cel care mijlocește schimbul de mărfuri. Există două căi ale acestei transformări, una descendentă, prin care se transformă focul în apă și apa în pământ, și un traseu ascendent, prin care pământul se transformă în apă, apa în aer și aerul în foc. Atunci când pământul moare, apare apa, când apa moare apare aerul, când aerul moare, apare focul. Există o singură lume, la fel pentru toți, care nu a fost făcută de zei sau de oameni, ea a existat dintotdeauna și întotdeauna va exista și care este, în conformitate cu ciclurile stabilite de soartă, ca un foc de vreascuri în care apar succesiv o fază de aprindere, care este războiul și una de ardere, care este pacea.

Viziunea lui Heraclit a transmutării elementelor într-un foc care se aprinde și se stinge mereu   a aprins și imaginația poeților până la epoca actuală. T. S. Eliot, în patru cvartete, expune modul în care Heraclit leagă moartea de umezeală:

There are flood and drouth
Over the eyes and in the mouth,
Dead water and dead sand
Contending for the upper hand.
The parched eviscerate soil
Gapes at the vanity of toil,
Laughs without mirth
This is the death of earth.


Acolo unde este inundație este și secetă
Acolo unde există ochi este și o gură
Când apa mării moare, moare și nisipul  plajei
Din luptă vine izbânda
Pământul mănos este alungarea aridității
semănătorul începe truda cu o mică gaură în pământ 
cand razi, sa se simta in ras bucuria....

              Gerard Manley Hopkins a scris un poem intitulat  Toată natura este ca un foc al lui Heraclit, plin de imagini inspirate din acest filosof:  

De milioane de ani natura arde ca un foc
Care veșnic se stinge și veșnic se aprinde doar dintr-o mică scânteie
Priviți  omul, cât de repede se iscă în el gândul de geniu și tot într-o clipită a dispărut orice urmă a lui!
Și ambele sunt de nepătruns, și geniul, și uitarea deplină
într-un întuneric necuprins se cuprinde totul
Înecându-se. Fie-vă milă și indignați-vă mai întâi de voi!
Dintr-o ardere vine splendoarea trupului iubit
Mai multe sunt căile celui ce pleacă în larg, spre o stea, spre dezonoare, spre o moarte neștiută de nimeni....
              Hopkins a încercat să găsească în Heraclit o anticipare a Judecății de Apoi din Creștinism și referiri la ideea învierii. El crede că Heraclit ar fi intuit existența îngerilor păzitori, care îi însoțesc pe cei vii și pe cei morți, iar dintr-un foc va fi judecata! În lumea antică, aspectul învățăturii lui Heraclit care i-a impresionat cel mai mult pe contemporanii filosofului nu a fost atât viziunea despre lume ca dominată de foc, de succesivele aprinderi și distrugeri ale universului, ci mai curând corolarul ca totul este într-o continuă transformare. Totul se mișcă mai departe, a spus el, nimic nu sta pe loc, lumea este într-un flux continuu. Ideea ca nu ne putem scufunda de doua ori in apa aceluiași râu adusa de Heraclit la limita prin imaginea ca nu ne putem scufunda nici măcar o data, a avut asupra filosofilor de mai târziu o foarte mare influenta.

traducere din engleză cu google translate din Antony Kenny - Istoria filosofiei



Niciun comentariu:

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails